În privința spitalelor regionale de urgență „va trebui să se lucreze cu populația noastră, cu mentalitățile și cu restul sistemelor”, este de părere dr. Adela Golea, director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca și șeful disciplinei de Medicina de Urgență. Directorul medical pledează și pentru introducerea auditului în practică pentru a identifica eventualele probleme în comunicarea dintre medic și pacient și subliniază faptul că în unele profesii, angajații ar trebui să aibă posibilitatea de a discuta cu un specialist. Dr. Adela Golea trage un semnal de alarmă privind urgențele vasculare; numărul acestora a crescut alarmant în rândul tinerilor!
„Au crescut foarte mult urgențele vasculare în rândul tinerilor!”
În urma urgențelor medicale din anul 2017 și a celor din ultima perioadă se pot trage niște concluzii destul de alarmante: a crescut foarte mult numărul urgențelor vasculare, în special a accidentelor vasculare cerebrale în rândul tinerilor.
„Sunt câteva lucruri care au reieșit după activitatea de anul trecut vizavi de tipurile de urgențe care se prezintă la UPU; au crescut foarte mult urgențele vasculare, în special accidentele vasculare cerebrale și au început să apară la vârste tinere, între 30 și 40 de ani! Este, zic eu, un semnal de alarmă și nu știu dacă neapărat pentru urgențe, ci pentru partea de monitorizare a persoanelor care prezintă acest risc, pentru că majoritatea sunt fie pacienți cu obezitate, fie hipertensiv netratați sau care au o viață mai „dezordonată”, ori lucrează noaptea și nu ziua sau care au tot felul de schimbări de comportament. Mai trebuie și un timp de odihnă, chiar dacă la vârsta tânără credem că putem face multe lucruri, dar acestea trebuie alternate. Sunt multe accidente sau incidente care ar putea fi prevenite dacă s-ar conduce puțin mai preventiv sau s-ar avea puțin mai multă răbdare în trafic”, a declarat, pentru Ziar Medical, dr. Adela Golea, director medical al SCJU, medic primar medicină de urgență.
„Persoanele sesizează greu momentul în care intră în acea perioadă de oboseală”
În fiecare an apar elemente noi care ar trebui coroborate cu alte servicii și cu o activitate de prevenire și de conștientizare a populației, precizează directorul medical. Trebuie să acordăm o atenție crescută stilului de viață și trebuie să ne odihnim suficient. Sunt studii care ne arată faptul că somnul odihnitor este cel între 22:00 și 5-6:00 dimineața. Iar organismul este afectat dacă somnul nu este unul corespunzător.
„Se întâmplă să ai de lucru, dar dacă încerci să te culci la ora 1:00 nu mai adormi, iar dar dacă somnul nu este corespunzător, te afectează. Dacă ai un serviciu care alternează, în care ai și perioade de odihnă, este în regulă pentru că, la un moment dat, corpul se obișnuiește. Există mulți tineri care lucrează în multinaționale și care trebuie să lucreze în perioada orelor din Statele Unite sau de altundeva și se întâmplă să lucreze astfel luni de zile și să nu aibă perioadă de odihnă. Tinerii au capacitatea de a lucra mult; aceștia consideră că nu sunt obosiți, dar problema este că sesizează foarte greu momentul în care intră în acea perioadă de oboseală. Noi am întâlnit persoane cu manifestări diverse fie de agitație, fie de dureri de cap, dar nu găseai nimic organic. Discutând ulterior, aflai că stătea la calculator 24 h, fie că nu se putea odihni, lucruri care dădeau niște simtome chimice pe care cu greu le recunoștem a fi acea oboseală cronică. Uneori, persoanele nici nu îți relatează; vin pentru niște modificări de comportament care îi deranjează. Noi considerăm că acestea ar trebui asistate de un psiholog sau un psihiatru dar, de fapt, avem alte cauze în spate care sunt niște expuneri și care ar trebui puțin documentate pe parte de medicină a muncii”, a atras atenția dr. Adela Golea.
Persoanele care au contracte individuale de muncă nu prea ajung la medicina muncii; însă instituțiile de stat, marile companii, fabricile sunt obligate să o facă. Potrivit directorului medical, graba aceasta din zilele noastre creează o situație de stres pe care noi nu știm să o cuantificăm. Însă observațiile specialiștilor sunt clare: se prezintă cu aceste patologii oameni tineri și foarte activi.
„Îți pui problema: are un dar genetic, are o grupă de risc, nu si-a tratat ceva, dar poate și contextul în care a fost plasat o o cauză?!”, adaugă dr. Golea.
„Toată lumea are impresia că suntem de fier; nu este așa!”
Directorul medical subliniază faptul că în unele profesii, angajații ar trebui să aibă posibilitatea de a discuta cu un specialist.
„Nu doar medicii sau asistenții medicali au această problemă, ci și cadrele didactice și alte meserii! Ar trebui să existe posibilitatea de a discuta anumite probleme care te încarcă negativ. De exemplu, ai un caz dificil și, deși e mai corect emoțional să nu te implici, uneori nu poți; așadar, unele lucruri ar trebui discutate cu un specialist pentru că este un soi de psihotraumă transmisă de la cazurile care nu merg cum trebuie! Toată lumea are impresia că suntem de fier; nu este așa! Faptul că nu arătăm sau nu plângem cu familia când un pacient evoluează negativ, toate aceste lucruri lasă niște urme care se acumulează. La un moment dat, acestea te pot face să eviți să iei anumite decizii. La colegii de pe UPU cel mai bine se vede acest lucru! În prespital, acolo unde medicul este singur și trebuie să ia decizii rapide și vitale pentru viața omului, se poate gândi că decizia sa a fost bună sau, poate, alcineva în locul său lua altă hotărâre care era mai bună pentru pacient; acolo impactul este foarte mare și, de multe ori avem colegi care sunt bine pregătiți și, din punctul nostru de vedere nu ar avea o problemă să ia aceste decizii, dar ei vin și îți spun ”Parcă o vreme nu mai vreau să fac prespital pentru că simt că nu mai pot să iau acele decizii”. Este foarte clar faptul că acei oameni nu mai suportă acest stres și realizează asta; din păcate, sistemul nu le oferă posibilitatea de a fi consiliați”, a atras atenția dr. Adela Golea.
„Încerc să introduc auditul de practică”
Directorul medical pledează și pentru introducerea auditului în practică pentru a identifica eventualele probleme în comunicarea dintre medic și pacient.
„Lucrând tot timpul vezi anumite probleme, iar în momentul în care încerci să construiești ceva vezi și ce probleme ai în departament. Eu tot încerc să introduc auditul de practică, nu pentru a vedea neapărat unde sunt ”greșelile”, ci pentru a vedea și unde avem probleme; problemele de comunicare între noi și pacient, respectiv a înțelege pacientul ce îi spunem. De multe ori toate discuțiile nu vin de la faptul că eu nu am făcut bine tratamentul sau dânsul nu și-a luat bine tratamentul, ci de la modalitatea în care îi spun că trebuie să ia acel tratament și a înțelege de ce îi trebuie. Apoi trebuie să învățăm să includem cumva pacientul și familia în decizii; eu poate îi spun că trebuie operat, dar această operație îi dă o infirmitate! Trebuie să își ia răspunderea că își asumă infirmitatea; nu are altă soluție, dar este dreptul dânsului de a spune că nu dorește acest lucru și își asumă cealaltă evoluție. Acest lucru este uneori greu, colegii pot spune că au acționat corect dar, poate că în acel moment persoana respectivă consideră că este o infirmitate pe care nu și-o poate asuma și optează pentru riscul de a merge mai departe cu boala cronică. Trebuie, mai întâi, ca pacientul să înțeleagă ce își asumă pentru că, altfel, deși chirurgul a acționat corect, el va fi cel acuzat de malpraxis pentru că omul nu a înțeles ce înseamnă infirmitatea de după! În străinătate există psihologi care fac această parte, discută efectiv cu ei, le explică faptul că trebuie să își schimbe viașa, trebuie să facă alte lucruri de care nu au stiut că le pot face și care pot să aducă alte satisfacții, iar pacientul poate avea viața normală. Aceste lucruri trebuie însă să îi fie explicate”, a subliniat dr. Golea.
Cât despre educație, directorul medical precizează că fiecare pacient ar trebui să aibă niște cunoștințe medicale minime, „de prim ajutor”. Acestea ar trebui învățate de copii de la vârste mici. Apoi, dr. Golea amintește de faptul că există o lege a drepturilor pacienților și a obligațiilor acestora, lege care ar trebui să fie cunoscută.
„Mentalitățile noastre nu sunt coroborate cu aceste concepte!”
Un alt aspect amintit de dr. Adela Golea este situația privind spitalele regionale de urgență. Acestea sunt gândite după conceptul european, însă, întreabă dr. Golea, „ce facem cu mentalitățile noastre care nu sunt coroborate cu aceste concepte și care ne vor lăsa pacienții neacoperiți?”
„Dincolo sistemul este piramidal și are loc cu colaborarea comunității în sensul că există medicul de familie care, din momentul în care s-a născut persoana respectivă, cunoaște cam tot ce se întâmplă cu el și este cel care trebuie să îl asiste. În momentul în care este internat pentru o anumită boală stă în spital fix cât se rezolvă partea acută, apoi, cu un plan de tratament și de urmărire vine acasă, unde toată lumea consideră că este cu ai lui, într-un mediu mai frumos, mai bun, mai propice vindecării, dar aici există așa zisele servicii de îngrijire la domiciliu reale! Acestea sunt anunțate în momentul în care eu îl trimit acasă, este anunțat și medicul de familie și, împreună, urmăresc acel plan care a fost dat din spital să se efectueze. Această parte la noi nu există! Apoi, să spunem, a fost operat, a stat trei zile în spital. După șapte zile trebuie să vină să i se scoată firele, și să vadă specialistul dacă sunt probleme. Dacă reprezentanții acestor servicii comunitare observă că a apărut ceva ce nu știu să managerieze, iau legătura cu spitalul și pacientul poate veni pentru o zi de evaluare în spital – este acea internare de o zi de evaluare. Dacă nu vine atunci la 7 zile, dar el este programat, atunci se pot face toate evaluările ecografice, CT, dacă este nevoie, analize și se decide dacă este în regulă și merge cu un alt plan de evaluare și revine la o lună sau la trei luni, sau nu este în regulă, pacientul trebuie să rămână în spital trei zile și se decide dacă trebuie schimbat ceva”, a explicat medicul.
„După ce îi dai drumul acasă pacientului, revine la spital după două zile în stare gravă!”
Potrivit acesteia, nu se poate merge pe varianta internării de scurtă durată și trimitere spre domiciliu pentru îngrijire deoarece mulți dintre pacienți nu au parte de supraveghere potrivită la domiciliu.
„Există o grămadă de comunități în jurul Clujului care nu au nicio posibilitate de supraveghere la domiciliu. După ce îi dai drumul acasă pacientului, revine la spital după două zile în stare gravă. Și atunci ce fac? Umplu acele secții de terapie intensivă! Noi am cerut 100 de paturi pentru Cluj, dar răspunsul a fost că nu există așa ceva, niciun spital din Occident nu are un număr atât de mare de paturi. Aici va trebui să se lucreze cu populația noastră, cu mentalitățile și cu restul sistemelor”, a conchis dr. Adela Golea.