Simpozion științific de medicină dentară la UMF Târgu-Mureș

Medicina dentară evoluează extrem de rapid și o importantă parte a practicienilor din România reușește să țină pasul cu noutățile științifice din domeniu. Există însă în domeniul medicinei dentare lacune importante, lipsuri care privesc capitolul igienei orale și cel al prevenției, consideră Anca Mănărăzan, președinta Organizaţiei Studenţești de Medicină Dentară de la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș. Studenții mureșeni organizează în aceste zile a cincea ediție a Simpozionului Științific OSMDentis, eveniment de înaltă ținută științifică, din dorința de a se perfecționa cu ajutorul unor personalități cu activitate medicală şi academică de excelenţă, cu care vor dezbate temele de actualitate ale stomatologiei. La Simpozion și-au anunțat prezența nume remarcabile ale stomatologiei din Cluj, Arad, București, Brașov, dar și invitați din afara țării.

Studenții au încercat să acopere toate ramurile și specializările Medicinei și Tehnicii Dentare, atât prin conferințele susținute de lectori și practicieni din mai multe centre universitare, cât și prin workshop-uri hands-on. Față de edițiile precedente, interesul și receptivitatea studenților față de Simpozion este în creștere, dovadă toate locurile disponibile la workshop-uri au fost ocupate.

”Spre deosebire de cursurile și practica de la facultate, aici avem ocazia să cunoaștem cazuri clinice, cum decurge viața reală a unui cabinet, aflăm despre modalitățile de interacționare cu diferitele tipuri de pacienți. În cadrul Universității, noi facem practică începând cu anul III, dar de multe ori, din lipsă de pacienți, lucrăm cu pacienții pe care îi aducem noi, astfel cazuistica este destul de limitată. În practica de zi cu zi, adeseori sunt cazuri complexe care necesită abordări interdisciplinare, astfel că asemenea informații, pe lângă cele legate de cele mai noi metode de tratament și materiale de pe piața de profil, sunt extrem de necesare”, a subliniat Anca Mănărăzan.

 UMF Târgu-Mureș

- Articolul continua mai jos-masca medicala

Studenții au aflat deja că, pentru a fi medici buni, au nevoie de multă practică.

”Cred că asta se aplică în majoritatea domeniilor. Multe lucruri pot fi învățate doar muncind efectiv. În medicina dentară, fiecare caz este diferit. Lucrăm cu oameni, și nu putem generaliza. Trebuie să știm să găsim soluții doar pentru pacientul din fața noastră. Pe de altă parte, cred că medicina dentară evoluează foarte rapid, chiar și în România. Sunt mulți practicieni care fac această meserie pentru că sunt pasionați. Există însă un minus foarte mare, legat de prevenție și de igiena orală. Un minus care este atât al pacienților, cât și al medicilor care nu alocă suficient timp pentru a-și instrui pacienții”, a mai spus Anca Mănărăzan, astfel explicând starea deplorabilă a sănătății orale din țară.

Din acest motiv, pe lângă astfel de evenimente științifice, Organizația are în derulare o serie de activități de prevenție. În mod frecvent, astfel de activități se fac la școlile și grădinițele din județul Mureș, precum și în județele limitrofe. Studenții mureșeni au încercat chiar să facă un pas înainte, să extindă activitatea de prevenție și chiar să trateze problemele depistate la tinerii pacienți. În premieră însă, cel puțin la UMF Târgu-Mureș, studenții de la Medicina Dentară încearcă să facă prevenție și ore de igienă dentară inclusiv pentru adulți, pentru care au adaptat protocolul standard prevăzut pentru copii.

Cursurile și workshop-urile de la această ediție a Simpozionului acoperă domeniul de maxim interes al implantologiei și esteticii dentare, al endodonției, ortodonției și ortopediei dento-faciale, se vor dezbate tematici din domeniul proteticii și odonterapiei, subiecte legate de tehnici și provocări ale chirurgiei maxilo-faciale, al imagisticii dentare, precum și subiecte de stomatologie generală.

Simpozionul Științific OSMDentis se desfășoară în perioada 1 – 3 martie, fiind urmat la finalul lunii martie de Congresul Internațional pentru Studenţi, Tineri Medici şi Farmacişti „Marisiensis”, aflat la a ediția cu numărul 22.

Video recomandat

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Febra albă la copii – când apare și ce poți face ca să scapi de ea

Ai auzit vorbindu-se despre febra albă sau febra roșie? Vine sezonul rece, iar odată cu acesta se întețesc cazurile de viroze și răceli în...

LIPSA DE FIER ÎN ORGANISM – ce boli provoacă și ce alimente o combat

Lipsa de fier în organism (sau carența de fier) poate genera boli grave cum ar fi anemia feripiva. Când nivelul fierului din organism scade...

Picioarele umflate – trei leacuri naturiste din bătrâni

Picioarele umflate sunt nu doar inestetice, ci și dureroase. Membrele inferioare sunt predispuse la umflături şi inflamaţii, deoarece sunt organele care trebuie să suporte...

Bronşita cronică tabagică – Cauze, simptome, tratament

Bronşita cronică tabagică este o boală destul de frecventă în rândul populației prin faptul ca tot mai mulți tineri fumează, aceasta manifestându-se nu imediat,...

Pietrele la rinichi – cum le poți elimina printr-o metodă naturistă

Pietre la rinichi tratament naturist - Nu de puține ori v-ați dorit să aflați care sunt cele mai eficiente tratamente naturiste pentru o boală...