fbpx
Acasă Ştiri Medicale Procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale acordate în alte state UE...

Procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale acordate în alte state UE se simplifică

Procedura de rambursare din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a contravalorii serviciilor medicale care au devenit necesare pe perioada şederii temporare a asiguraţilor din România în alte state membre UE/SEE/Elveţia se simplifică, în sensul că documentele medicale pe baza cărora se solicită rambursarea nu vor mai trebui traduse de solicitant în limba română.

Conform unui Ordin semnat de preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, care va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, responsabilitatea traducerii în limba română a documentelor medicale de un traducător autorizat va reveni casei de asigurări de sănătate la care se depune cererea de rambursare.

Actul normativ menţionat pune în acord reglementările naţionale cu cele europene, care prevăd că autorităţile, instituţiile şi jurisdicţiile dintr-un stat membru UE nu pot respinge cererile sau alte documente ce le sunt prezentate, în temeiul faptului că sunt redactate într-o limbă oficială a altui stat membru, în cazul în care această limbă este recunoscută ca limbă oficială a instituţiilor Comunităţii.

Articolul continua mai jos

“Dispare o barieră birocratică din calea solicitării rambursării cheltuielilor cu asistenţa medicală în alte state membre UE. Asiguraţii care trebuie să formuleze asemenea solicitări vor fi pe viitor scutiţi de efortul găsirii unui traducător autorizat, dar şi de cheltuiala aferentă onorariului traducătorului” – a declarat Răzvan Vulcănescu cu ocazia semnării Ordinului menţionat.

În anul 2017, casele de asigurări de sănătate din România au rambursat unui număr de 263 asiguraţi cheltuielile cu asistenţa medicală care a devenit necesară în timpul şederii în alte state membre ale UE/SEE/Elveţia.

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,919FaniÎmi place
1,180AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Hipercolesterolemia familială – Cauze, simptome, tratament

Hipercolesterolemia familială este una dintre cele mai frecvente boli genetice, mai exact genice, care...

Ce este alergia sezonieră? Cum se manifestă, diagnostic, tratament

Cu venirea primăverii, pentru mulți oameni vine și o perioadă marcată de debutul alergiilor...

Ce este embolia pulmonară?

Tromboembolismul pulmonar (TEP) este o boală frecventă şi potenţial fatală. Reprezintă a doua cauză...

Purtarea lentilelor de contact. Avantaje și riscuri

Purtarea lentilelor de contact. Avantaje și riscuri. Pentru foarte multe persoane cu afecțiuni de...

Ce este acarophobia şi cum se manifestă această fobie?

Acarophobia se manifestă ca o teamă patologică de infestare a pielii din cauza acarienilor...

Hipertensiunea arterială – cauze și tratament

Hipertensiunea arterială (HTA) contribuie la apariția a peste jumătate din bolile cardiovasculare și  este...