fbpx
Acasă Interviuri Sute de studenți mediciniști vor să devină paramedici voluntari la SMURD Cluj....

Sute de studenți mediciniști vor să devină paramedici voluntari la SMURD Cluj. Dr. Cristian Ursu: „Tinerii sunt entuziaști și asta ne duce și pe noi mai departe!”

350 de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie ” Iuliu Hațieganu ” Cluj-Napoca vor urma cursurile în vederea selectării pentru a deveni paramedici voluntari pe ambulanțele de terapie intensivă ale SMURD. Munca la urgențe e frumoasă, e palpitantă, dar grea, iar pentru a putea face acest voluntariat, tinerii își sacrifică vacanțele, sărbătorile și timpul liber. Pasiunea și dedicația își spun însă cuvântul în acest caz; doar cei cu adevărat buni vor rămâne în echipă, voluntarii fiind supuși în permanență unei selecții riguroase.

„Tinerii sunt entuziaști și asta ne duce și pe noi mai departe!”

Studenții mediciniști sunt interesați de voluntariat alături de echipajele SMURD, iar medicii apreciază devotamentul și sacrificiul pe care îl fac pentru a acumula experiență și pentru a fi în slujba pacientului.

„Trebuie să ne reînnoim echipa pentru că sunt studenți care termină care se îndreaptă către noile lor specializări și trebuie să îi înlocuim. Acest lucru îl facem o dată la doi ani, deci o dată la doi ani ne reînnoim echipa. Voluntarii noștri sunt exclusiv studenți ai facultăților de medicină, pe diferite profiluri. E foarte important pentru ei să facă acest voluntariat pentru că, pe lângă tot ceea ce învață teoretic, au ocazia să vadă, să lucreze, iar în cadrul SMURD au posibilitatea de a vedea diferite situații, diferite cazuri. Tinerii sunt entuziaști și asta ne duce și pe noi mai departe. Fiecare generație vine cu dorința de a face, de a lucra. E un lucru extraordinar; ei stau aici de sărbători, în vacanțe, își sacrifică timpul liber pentru a sta să lucreze alături de noi”, a declarat, pentru Ziar Medical, dr. Cristian Ursu, medic șef UPU – SMURD.

„Nu înseamnă că dacă ai ajuns la SMURD și rămâi acolo!”

Articolul continua mai jos

Interesul tinerilor este vizibil; la fiecare etapă de recrutare, sute de tineri studenți mediciniști își manifestă dorința de a profesa voluntar alături de echipajele SMURD. Selecția este însă destul de riguroasă.

„Munca la urgențe e frumoasă, e palpitantă, munca la SMURD îi atrage pe tineri și noi ne bucurăm de faptul că, în fiecare an, atunci când facem recrutarea, adunăm câteva sute de oameni! În urmă cu patru ani am avut 550 de studenți care au vrut să devină paramedici voluntari, iar noi aveam nevoie de 60 sau 70 de oameni! Data trecută au fost în jur de 350. Chiar i-aș îndemna pe cei care sunt studenți ai facultăților de medicină, în măsura în care pot și le place, să vină către SMURD! Desigur că nu toți cei care vin vor și rămâne în echipă pentru că se aplică un proces de selecție și această triere este permanentă. Nu înseamnă că dacă ai ajuns la SMURD și rămâi acolo! Periodic, noi îi evaluăm, ei trebuie să evolueze. Paramedic III este observator și într-un an trebuie să devină paramedic I, adică să știe cam ceea ce știe un asistent pe mașină. Dar cel ce ajunge la nivel de paramedic I și stă cel puțin doi – trei ani la SMURD are garanția că va fi un bun profesionist. Acesta pornește clar cu un avantaj pentru anumite specialități – urgență, terapie intensivă, cardiologie, neurologie, traumă. Au existat cazuri în care unii tineri și-au dat seama că această profesie nu este pentru ei; îți trebuie, totuși, niște abilități, trebuie să te descurci bine într-un interval scurt de timp”, a precizat dr. Cristian Ursu.

„Urgentiștii” sunt foarte apreciați și căutați și în străinătate

Medicul șef UPU – SMURD a adus în discuție alte câteva avantaje și dezavantaje ale acestei profesii, aspecte la care tinerii ar trebui să mediteze înainte de a urma o astfel de carieră. Totuși, pentru  cei cu adevărat dedicați, aceste lucruri nu reprezintă impedimente.

„Pentru rezidenți, da, medicina de urgență e frumoasă, e spectaculoasă! Suntem, încă, în căutarea unui statut! Dar pentru cei cărora le place, e frumoasă! Dar este grea, este obositoare, te consumă extrem de mult, trebuie să ai în familie pe cineva care să te înțeleagă pentru că ești plecat foarte mult timp de acasă, nu dormi nopțile acasă pentru că ești la gardă, iar cei dragi îți vor simți lipsa! Totuși, un alt avantaj – căci există, evident, și avantaje, mai ales dacă îți place – este acela că îți găsești un loc de muncă mai ușor pentru că suntem puțini; nu e neapărat cazul Clujului, dar în județele din jur este criză de personal. Apoi, „urgentiștii” sunt foarte apreciați și căutați și în străinătate. Și acolo este nevoie de ei”, a explicat dr. Cristian Ursu.

Cursul de inițiere pentru viitorii paramedici a găzduit peste 350 de studenți din Universitatea de Medicină și Farmacie ” Iuliu Hațieganu ” Cluj Napoca ce vor urma cursurile în vederea selectării pentru a deveni paramedici voluntari pe ambulanțele de terapie intensivă ale SMURD din Cluj-Napoca. Activitățile de pregătire se vor desfășura în perioada 26 Februarie – 22 Martie, de luni până vineri, între orele 16:00 – 18:00, în Aula ”Iuliu Hațieganu” de pe Str. Gh. Marinescu nr. 7 din Cluj-Napoca. Examenul scris se va desfășura în data de 23 Martie, începând cu ora 14:00, în Aula ”Iuliu Hațieganu”.

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,917FaniÎmi place
1,220AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Boala Alzheimer – cauze, manifestări, factori de risc

Ce este Boala Alzheimer? Boala Alzheimer este o afecțiune neurodegenerativă în cadrul căreia moartea...

Ce este scleroza multipla – Simptome, cauze, complicatii, tratament

Ce este scleroza multipla? Scleroza multiplă (SM), denumită și scleroză în plăci, scleroză diseminată...

Donarea de sânge, influențează pozitiv starea de sănătate a donatorului

Starea de sănătate a donatorului de sânge se îmbunătățește după ce donează deoarece celule...

Cancerul colorectal – Simptome, factori de risc, tratament

Cancerul colorectal definitie - Cancerul colorectal sau cancerul de colon reprezintă apariția unor celule...

Angina pectorală – cauze, simptome, tratament

Angina pectorală este modul în care se exprimă afecţiunea cunoscută sub numele de cardiopatie...

Tuse, strănut, nas înfundat. Răceală sau Gripă?

Tuse, strănut, nas înfundat? Toamna este sezonul răcelii și al gripei, iar mulți dintre...