Ministrul Sănătăţii, dna. Sorina Pintea, a participat astăzi, alături de preşedintele CNAS, dl. Răzvan Vulcănescu, la întâlnirea cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România şi ai medicilor de familie, destinată discutării proiectului Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Contractului-cadru ce va reglementa condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor ?i a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Întâlnirea face parte din seria de negocieri şi consultări prevăzute de legislaţia în vigoare pentru finalizarea proiectului normelor menţionate. În cursul acesteia, participanţii au analizat mai multe prevederi ale proiectului, care a fost făcut public în data de 14 februarie a.c., pe site-ul CNAS, în secţiunea dedicată transparenţei decizionale.
În aplicarea noutăţilor din Contractul-cadru, deja anunţate public, acest proiect cuprinde de asemenea o serie de noutăţi referitoare la creşterea accesului persoanelor asigurate la servicii şi dispozitive medicale, la finanţarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, dar şi la gestionarea FNUASS.
Pentru medicina primară, proiectul prevede că medicii de familie vor putea efectua o serie de servicii noi şi vor putea recomanda analizele de depistare a infecţiei cu viruşii hepatitelor cronice B şi C în toate cazurile în care suspectează existenţa unei asemenea infecţii. Totodată, se prevede creşterea valorii minime garantate a punctului per capita cu 21% şi a punctului pe serviciu cu 27% (faţă de trim. IV 2017) şi se reglementează modul în care asiguraţii vor beneficia de servicii medicale pe perioada vacanţei medicului lor de familie.
În cursul întâlnirii, reprezentanţii CMR şi ai medicilor de familie au formulat mai multe propuneri referitoare la modalitatea de prescriere a medicamentelor compensate, la serviciile şi investigaţiile paraclinice care pot fi efectuate, respectiv recomandate de medicii de familie şi la modalitatea de plată pe perioada vacanţei.
‘Pentru acest an, ne dorim o contractare de servicii medicale care să responsabilizeze corect furnizorii, pe domenii de asistenţă medicală, în interesul primordial al asiguraţilor’ – a declarat preşedintele CNAS în cursul întâlnirii.
Cu aceeaşi ocazie, având în vedere necesitatea reformării legislaţiei din domeniul sanitar, ministrul Sănătăţii a adresat atât Colegiului Medicilor cât şi reprezentanţilor medicilor de familie invitaţia de a participa la elaborarea noului cod de legi ale sănătăţii. ‘Având în vedere rolul extrem de important al medicinei primare în cadrul sistemului de sănătate, vă invit să construim împreună noua legislaţie’ – a afirmat dna. Sorina Pintea.