Pentru că… fiecare bolnav are o poveste de spus. În spatele poveștii se află omul bolnav! Ori poveștile pacienților noștri nu încep cu „a fost odată”. Mulți obișnuiesc să spună „boala asta a venit ca o furtună pe cerul senin!” Cât de senin o fi fost cerul înaintea furtunii, nu ne va fi foarte clar, poate niciodată. Pentru că, oricât de frumoase ar fi poveștile, în special cele cu happy end, poveștile pacienților noștri sunt de-a dreptul dramatice de multe ori. Ori dramatismul acestor povești nu este dat de dificultatea stabilirii diagnosticului corect, drama lor este dată de miza elaborării unui plan terapeutic care să salveze viața pacientului. Drama poveștilor pacienților noștri este strâns legată de curabilitatea sau incurabilitatea bolii.
Adevărata măiestrie a medicului stă în abilitatea lui de a găsi radiera (a găsi soluția terapeutică) care să îi permită să îl șteargă pe IN din fața CURABILULUI.
În practica medicală, în viața de zi cu zi poveștile bolilor noastre se sfârșesc odată cu sfârșitul boliilor. De multe ori bolile noastre sunt pe viață și atunci povestea bolilor noastre, este de fapt povestea vieții noastre, povestea șansei neirosite, a dreptului divin de a-ți duce crucea, oricât de grea ți se va părea. Este povestea victoriei în fața vieții și… a morții sau a capitulării în fața neputinței! Moartea și vindecarea însoțesc zilnic medicul practician, care poartă cu sine povara „mizeriei umane”. O poveste fără povestea din spatele bolii, fără povestea durerilor, a neliniștilor și a multelor întrebări fără răspuns, există doar pentru cei care nu au cunoscut niciodată boala!
Medicul este singurul în măsură să transforme emoția actului medical în agonie sau extaz… pentru pacient
Adevăratul medic practician, adevăratul pedagog și formator, pasionat atât de deslușirea semnelor bolilor la patul bolnavului, cât și de împărtășirea acestora tinerilor studenți dornici de cunoaștere, nu va uita niciodată despre solemnitatea și unicitatea fiecărui act medical. În cadrul actului medical, nu poate fi separat actul clinic, diagnostic și terapeutic de actul didactic, datorită caracterului integrativ al procesului elaborării diagnosticului. Pentru că nu poți fi un bun executant cunoscând doar aspectul teoretic. Pentru că, oricât de tehnologizat, computerizat sau chestionarizat, actul medical este și va rămâne dependent de medic, singurul în măsură să însuflețească acest act comercial dintre două persoane.
De ce act comercial? Conform filozofiei evreiești, orice interacțiune între două persoane, este un act comercial. Pentru că sunt doi participanți! Unul care dă informația și primește știința vindecării – acesta este bolnavul. Celălalt care primește informația și se străduiește ca prin prisma cunoștințelor lui teoretice și a abilităților practice dobândite în ani de când „veghează asupra vieții” să îi transmită celui aflat în suferință, miracolul vieții și al vindecării. Acesta este medicul! Iar motivul pentru care un om se adresează medicului (nimic mai mult decât un om cu niște presupuse calificări sau competențe!), este o stare ieșită din sfera normalității, o suferință, o boală, un discomfort pentru care omul bolnav crede că… medicul îl poate ajuta. Pentru că, medicul este singurul în măsură să transforme emoția actului medical în agonie sau extaz… pentru pacient.
Asaltat de gigabiţi
Actul medical este un act de permanentă cunoaștere și perfecționare pentru medic. Se sprijină pe cunoștințele medicale care se învață din cărți, de la medicii cadre didactice universitare sau de la medicii practicieni, care slujesc zilnic altarul lui Hippocrate. Ori explozia informațională aduce în fața ochiului celui interesat de o problemă medicală, zeci de mii de pagini care nu pot fi lecturate în câteva vieți. Pentru ca un medic asaltat de milioane de gigabiti de informație medicală să poată pună în practică informația, are nevoie de obiectul muncii lui – bolnavul- cu ajutorul căruia, în salonul de spital sau în cabinetul de consultație desăvârșește și împlinește actul medical, adăugându-i elementul lipsă – practica medicinei, examenul clinic, repetând sau imitând niște acte fizice deprinse de la maeștrii, de la adevărații medicii practicieni.
În procesul elaborării diagnosticului, pacientul nu poate fi redus la un corp fizic, la un actor secundar pe scena pe care, noi medicii ne exersam talentul!
Pentru că simțul clinic și arta diagosticului se învață sau se „fură” de la maeștrii. Un clinician adevarăt știe că în procesul elaborării diagnosticului, pacientul nu poate fi redus la un corp fizic, la un actor secundar pe scena pe care, noi medicii ne exersam talentul! Pacientul este un erou la fel de principal pe această scenă. Pentru că, așa cum am mai spus, pacientul este mai mult decât obiectul muncii noastre, el este cel care dă un sens existenței și activității noastre de zi cu zi ca medici. Omul bolnav este cel care contribuie în mod hotărîtor la ascensiunea sau declinul nostru profesional.
Dr. Dan Mircea Fărcaş