În demersul nostru de a clarifica aspectele de bază ale unui caz de malpraxis medical, am ajuns astăzi la discuţia finală, legată de expertizele medico-legale şi alte informaţii din legislaţia specifică Dreptului Sănătăţii care sunt utilizate în cazurile de malpraxis medical. Ne este ghid şi de această dată Avocat Camelia Iusco .
Ziar Medical – Cine efectuează expertizele medico-legale într-un proces de malpraxis medical?
Avocat Camelia Iusco – Expertizele sunt realizate de medici legişti, iar la Corpul medicilor legişti există o listă, iar cei numiţi de instanţă realizează expertiza. Desigur, obligaţia lor este de imparţialitate, ei nu pot fi părtinitori şi nu se pot transforma în avocatul medicului şi oricum, asta se simte. În principal, expertizele sunt lămuritoare, dar din perspectiva mea, anumiţi medici legişti ar trebui să fie ceva mai uşor de înţeles, pentru că de multe ori citeşti rezultatul expertizelor respective şi nu înţelegi mare lucru, fiind utilizaţi termeni de specialitate neaccesibili, în general.Mereu am sfătuit ca atunci când se ajunge în acest punct, fiecare parte are dreptul să-şi numească un expert parte.
Expertul parte nu e avocatul tău în acea cauză, doar se asigură de imparţialitate, de efectuarea expertizei în condiţii de corectitudine şi dacă, în principiu, nu este de acord cu soluţia propusă de către experţii numiţi de instanţă, poate face opinie separată.
Ziar Medical – Ce fac experţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică?
Avocat Camelia Iusco – Ei nu nu sunt experţi de instanţă, dar mă pot adresa lor ca să evalueze Dacă în cauza respectivă s-a săvârşit sau nu un act de malpraxis. Expertiza lor are însă mai mult un rol consultativ, nu e obligatorie pentru nimeni, nu poate fi nimeni condamnat în baza respectivei expertize, nu se ridică reptul de practică şi nu e obligatorie nici într-o cercetare efectuată de Colegiul Medicilor. Este doar o opinie în plus.
Modificări la Legea 46/2003, Legea Drepturilor Pacientului
Ziar Medical – Aşadar, avem un dosar cu tot istoricul evenimentului. La ce trebuie să fie atenţi reclamanţii unui presuspus act de malpraxis medical?
Avocat Camelia Iusco – Pacienţii trebuie să ştie că legea s-a modificat printr-un ordin al ministrului care spune că o singură dată ai voie să primeşti o copie după toate actele medicale în care s-a consemnat ce s-a întâmplat, ce s-a efectuat şi aşa mai departe. Aşadar, dacă se solicită o a doua copie după asemena acte şi pacientul sau apartinătorul este refuzat, acest refuz nu este nejustificat. Până acum se primea doar acea scrisoare medicală şi biletul de externare dacă era cazul, dacă nu doar scrisoarea medicală în care se consemna pe scurt sau nu tot ce s-a întâmplat, dar restul documentelor nu se eliberau. Acum poţi cere o dată o copie după aceste documente.
Ziar Medical – Mai există şi alte legi implicate în confirmarea sau infirmarea unei culpe medicale?
Avocat Camelia Iusco: În principiu, avem Legea nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi legea 46/2003. Totodată, urmărim Ordinele de Ministru care mai clarifică anumite aspecte din lege, apoi sunt normele de aplicare ale legilor în vigoare. Mai sunt foarte multe legi care au legătură cu Dreptul Sănătăţii, dar catre nu au mare legătură cu malpraxisul, care reglementează diverse aspecte, cum sunt medicamentele, managerii de spitale şi aşa mai departe.
E un domeniu extrem de stufos, din puctul de vedere al legislaţiei, dar acestea sunt cele două legi utilizate în aceste cazuri, care se completează cu Codul de Procedură Civilă, cu Codul Civil, cu Codul Penal, cu Codup de Procedură Penală, de la caz la caz.
Ziar Medical – Din ceea ce aţi întâlnit până acum, există aspecte care ar mai trebui reglementate?
Avocat Camelia Iusco – Din punctul meu de vedere, chestiunea răspunderii este bine reglementată, este clară, Legea Drepturilor Pacienţilor apără şi pacientul, protejează şi medicul.
Ca o chestiune particulară: în Legea Drepturilor Pacientului se stipulează că pacientul poate să ofere mici atenţii medicului, dacă acesta l-a tratat şi l-a făcut bine, ca recunoştinţă. În schimb, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că medicii nu pot să le accepte,fiind asimilați funcționarilor publici. E o neconcordanţă în legislaţie. S.a considerat că medicul este funcţionar public şi ar săvârşi altfel infracţiunea de primire de foloase necuvenite, aşadar dacă pacientul are dreptul să-ţi dea şi vrea, tu, ca medic, n-ai dreptul să primeşti. Poate că aici ar trebui corelate aceste prevederi legislative, pentru că este o situaţie de-a dreptul ciudată.
Ziar Medical – Aşadar, lucrurile sunt destul de aşezate în a cest domeniu şi cei din sănătate nu ar mai trebui să stea extrem de atenţi în căutarea unor noi prevederi legislative.
Avocat Camelia Iusco – Da, în principiu aşa este. În ultima vreme văd la noile generaţii, dar şi la seniorii din părofesie că sunt foarte interesaţi să cunoască aceste aspecte legislative legate de informare, de confidenţialitate, consimţământul informat.
Mai ales aceste aspecte ar trebui să le cunoască managerii de spitale: că există un Ordin al Ministrului dat în 2016, care contine formularul obligatoriu de utilizat pentru consimţământului informat. Am văzut în spitale, chiar şi aici la Cluj că nu peste tot se foloseşte respectiva forma a consimţământului scris. Mai mult decât atât, acesta implică obligaţia de informare de către medic, adică nu e suficient să-i vâre sub nas pacientului foaia respectivă şi el să semneze fără să citească ce scrie acolo, ci trebuie să-i explice, pentru că sunt chestiuni pe care probabil pacientul nu le înţelege.
Nu e doar o chestiune de capacitate de înţelegere, ci de confruntare cu un domeniu cu care foarte mulţi nu au nicio legătură. Mai întâi mă informez şi apoi semnez şi asta e o chestiune, pe care o repet mereu, obligatorie şi foarte importantă, iar Colegiul Medicilor din Cluj insistă pe aceste aspecte, informează, ţin cursuri pentru medici. Rămâne la latitudinea medicilor să aplice aceste chestiuni, dar cu un Ordin de Ministru nu te joci.
Corectitudinea informaţiilor în ambele sensuri
Până la urmă, ca medic, acest consinţământ informat din partea pacientului poate fi salvator. Pacientul are obligaţia de a informa corect şi complet medicul, mai ales atunci când acesta vede prima oară pacientul şi nu îi cunoaşte istoricul medical, nu are d eunde şti, de exemplu, că pacientul e alergic la ampicilină. Evident, pacientul nu poate informa medicul decât despre chestiunile pe care le cunoaşte, pentru că despre aspectele sale medicale nedescoperite nu poate discuta. Nu pot aştepta totul de la medic, chiar dacă acesta are obligaţia să se informeze, eu, ca pacient, trebuie să mă asigur că îi dau informaţiile necesare, pentru că, până, la urmă, este vorba de sănătatea mea.
Să fie clar, nu putem discuta despre un caz de malpraxis decât dacă nu se respectă procedura, protocolul de intervenţie. Pacientul trebuie să fie sufiecient de conştient să-i spună medicului absolut tot ce ştie despre problemele sale medicale, pentru ca acesta să-mi poată prescrie cel mai bun tratament care i se potriveşte.
Aşadar, onestitate din partea ambelor părţi, pentru că am avut cazuri în care un pacient şi-a amintit de un aspect sensibil după ce a păţit-o, iar în această situaţie, e greu de stabilit culpa, dacă medicul a întrebat pacientul despre un anumit aspect şi acesta nu şi-a amintit de el, deşi îi fusese stabilit anterior. Medicul l-a informat pe baza a ceea ce putea şti în urma investigaţiilor, istoricului şi informaţiilor obţinute de la pacient.
Ziar Medical – Aşadar, e foarte important ca dosarul de la medicul de familie să fie complet şi să conţină rezultatul tuturor investigaţiilor şi intervenţiilor pe care românii le fac, mergând direct la medicul specialist, fără trimitere de la medicul de familie sau în mediul privat.
Avocat Camelia Iusco – Evident, eu, ca pacient trebuie să mă preocup de sănătatea mea şi de toate aspectele, căci şi în domeniul acesta, al malpraxisului, prevenţia e mai bună decât orice.