În 2017, peste 1700 de autovehicule sunt adaptate pentru şoferi sau pasageri cu dizabilităţi

În România, în anul 2017 au fost înregistrate peste 1700 de autovehicule adaptate în scopul conducerii de către persoanele cu dizabilităţi şi/sau modificate în scopul preluării şi tranportării pasagerilor cu dizabilităţi. Cifra a crescut de 4,7 ori faţă de anul 2012.

La nivel naţional, numărul şoferilor cu dizabilităţi care au solicitat modificări ale autovehiculelor proprietate personală a crescut de la 301 în 2012, la 430 în 2017. O creştere progresivă s-a înregistrat şi pentru autovehiculele adaptate pentru pasagerii cu dizabilităţi, de la 61 în 2012, la 1288 în 2017. Numărul total de autovehicule adaptate pentru şoferi şi pasageri cu dizabilităţi a fost în 2012 de 362, iar în 2017 de 1718. Datele au fost oferite de Registrul Auto Român, în urma unei solicitări înaintate de Fundaţia Motivation România, şi se referă la perioada ianuarie – octombrie 2017.

‘În cadrul programelor de recuperare activă şi instruire pentru viaţă independentă dezvoltate de Fundaţia Motivation România, încurajăm utilizatorii de scaune rulante să participe cât mai mult la viaţa comunităţii şi la diferite activităţi care îi interesează. Inspiraţi de experienţa instructorilor noştri, un număr din ce în ce mai mare de utilizatori de scaune rulante sau însoţitori pentru persoane cu dizabilităţi apelează la serviciile centrelor autorizate pentru a adapta propriile autovehicule la nevoile specifice fiecărui tip de dizabilitate. Dintre aceştia, peste 430 de şoferi sunt persoane cu dizabilităţi. Acest lucru înseamnă că aceste persoane sunt independente şi active, merg singure la cumpărături, la locul de muncă sau în vacanţă. Sperăm ca numărul persoanelor cu dizabilităţi care obţin statutul de şoferi să crească de la an la an, iar acest lucru să devină o normalitate şi la noi în ţară,’ a declarat Cristian Ispas, Director General al Fundaţiei Motivation România.

În luna noiembrie 2017, Fundaţia Motivation România a lansat campania ‘#PeBune?’ce are drept scop eliberarea locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi din cadrul magazinelor cu produse de uz larg. Campania se adresează şoferilor cu şi fără dizabilităţi, precum şi publicului larg şi transmite un mesaj de încurajare a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi din România.

- Articolul continua mai jos-masca medicala

Pentru început, campania se desfăşoară în peste 250 de magazine la nivel naţional datorită implicării partenerilor Mega Image, Dedeman şi Praktiker. Aceştia distribuie pliante informative şi autocolante pentru cei care doresc să susţină campania şi marchează locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi cu mesajele campaniei. Partener media al campaniei este Europa FM.

Ideea campaniei ‘#PeBune?’a fost conturată în cadrul proiectului ‘8 ore peste program pentru o cauză bună’ al Fundaţiei Comunitare Bucureşti, care a adus împreună pentru o întâlnire de lucru specialişti din mai multe arii profesionale şi ONG-uri.

Video recomandat

Articole recomandate

Recomandari

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Cercetătorii australieni au descoperit un medicament uimitor care, cu o singură doză, ucide COVID-ul în 48 de ore!

Oamenii de știință de la Universitatea Monash, din Australia au descoperit, în urma unor studii, făcute în condiții de laborator, în luna aprilie 2020,...

Fibroza pulmonară idiopatică

Ce este fibroza pulmonară idiopatică? FPI este o boală cronică, rară, ireversibilă, fatală și apare printr-un proces de remodelare a țesutului pulmonar de cauză...

Febra albă la copii – când apare și ce poți face ca să scapi de ea

Ai auzit vorbindu-se despre febra albă? Vine sezonul rece, iar odată cu acesta se întețesc cazurile de viroze și răceli în rândul copiilor. Unul dintre...

Lipsa de fier în organism – ce boli provoacă și ce alimente o combat

Lipsa de fier în organism (sau carența de fier) poate genera boli grave. Când nivelul fierului din organism scade sub limitele normale, apar tot...

Picioarele umflate – trei leacuri naturiste din bătrâni

Picioarele umflate sunt nu doar inestetice, ci și dureroase. Membrele inferioare sunt predispuse la umflături şi inflamaţii, deoarece sunt organele care trebuie să suporte...