A fost confirmat un focar de pestă porcină africană în judeţul Satu – Mare

În data de 11 ianuarie 2018, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) a confirmat un focar de pestă porcină africană, la porci domestici, într-o gopodărie din comuna Micula, judeţul Satu – Mare.

Imediat ce DSVSA Satu – Mare a fost notificată despre apariţia de cazuri de îmbolnăvire a unor porci dintr-o gospodărie din comună Micula, suspicionându-se prezenta pestei porcine africane, au fost impuse restricţii de mişcare a animalelor şi au fost prelevate probe pentru analize.

Ca urmare a diagnosticării bolii de către laboratorul din cadrul DSVSA Satu – Mare, în data de 10 ianuarie 2018, probele au fost expediate, în aceeaşi zi, pentru confirmare, la Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul IDSA.

Conform procedurilor, Centrul Local de Combatere a Bolilor Satu – Mare împreună cu DSVSA Satu – Mare au intervenit prompt şi au întreprins acţiunile prevăzute de legislaţie pentru această situaţie:
au fost recoltate probe pentru examene de laborator;
au fost impuse restricţii de mişcare pentru exploataţia infectată;
au fost ucise cele 13 animalele existente în respectiva exploataţie şi cadavrele au fost distruse prin incinerare;
s-a efectuat dezinfecţia gospodăriei, a spaţiilor de cazare a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate;
a fost efectuat recensământul exploataţiilor cu suine din proximitatea gospodăriei afectate;
au fost stabilite zona de protecţie şi de supraveghere în jurul focarului, precum şi planul de acţiune pentru instituirea măsurilor specifice de control a bolii;

- Articolul continua mai jos-

Consecutiv primirii buletinului de confirmare din partea Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a notificat structurile abilitate de la nivel naţional şi din cadrul Uniunii Europeane, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor, despre confirmarea acestui focar de pestă porcină africană pe teritoriul României.

Măsurile aplicate şi acţiunile întreprinse sunt cele prevăzute în Planul de Contingenţă şi în Manualul Procedural pentru pesta porcină africană.

În data de 14 ianuarie, preşedintele ANSVSA, dr. Geronimo Brănescu, se va deplasa la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene termenii în care se va adopta decizia privind zona aflată sub restricţii, măsurile care trebuie respectate de România şi perioada pentru care acestea vor fi aplicate. Reamintim că, în această zonă va fi interzisă mişcarea suinelor domestice, a produselor şi a subproduselor, a materialului seminal, ovulelor şi embrionilor provenite de la acestea.

Ancheta epidemiologică este în desfăşurare şi se realizează de către o echipă de inspectori ai DSVSA Satu-Mare, în colaborare cu alte instituţii competente ale statului.

ANSVSA, prin structurile teritoriale de la nivel judeţean, monitorizează permanent situaţia epidemiologică din România, în contextul pestei porcine africane, pentru limitarea extinderii si pentru eradicarea bolii.

ANSVSA va actualiza informaţiile despre focarul de pestă porcină africană, în funcţie de evoluţia bolii.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari