Doctor Sanda Patrichi: „Trebuie să fim foarte performanți la nivel individual și atunci va performa întreg actul medical”

După ce a ales profesia de doctor în defavoarea altei pasiuni, scrisul, care, în vremea anilor de comunism era departe de a fi liber si, implicit, sincer, a ales să își deservească semenii într-un alt mod, ajutându-i să se însănătoșească. Este alegerea doctorului Sanda Patrichi, medic primar neurolog, azi manager al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca. Potrivit acesteia, oamenii bolnavi au nevoie nu doar de știința medicului, ci și de empatie, de comunicare, fără de care totul nu este decât un act robotic. În același timp, medicul, în profesiunea sa, este azi implicat și în actul administrativ și nu trebuie să rămână pasiv în cele sesizate în jurul său. „Dacă tu, ca individ, ca medic, performezi bine, până la urmă, cumulat, va performa bine și sistemul”, este de părere doctor Sanda Patrichi.

Renunțarea la cuvântul oprimat și alegerea unei alte meserii în favoarea semenilor

Doctor Sanda Patrichi a ales să urmeze o carieră în medicină, cu toate că, încă de pe băncile școlii îi plăcea să scrie și a cochetat cu ideea de a deveni jurnalist. Totuși, a ales să îi ajute pe ceilalți într-o meserie care nu era atât de îngrădită sau controlată de sistemul comunist. Așa a început cariera medicului primar neurolog, devenit manager al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.

„Așa a fost drumul… în tinerețea mea am scris, am obținut și premiul Uniunii Scriitorilor, am avut și o perioadă în care am publicat. Toate acestea se întâmplau înainte de 1989, când aveam cele două opțiuni care mă atrăgeau foarte mult, aceea de a mă exprima prin cuvântul scris și vorbit sau de a face o meserie tot aproape de oameni, dar în alt domeniu. Fiind vorba de acei ani în care cuvântul exprimat era foarte limitat și foarte bine controlat, am spus că voi lucra în domeniul medical și voi ajuta oamenii în acest domeniu”, a precizat doctor Sanda Patrichi.

Este vorba de un Premiu al Uniunii Scriitorilor pe Poezie și pe Novelă despre care medicul clujean vorbește rareori. Asta se întâmpla pe vremea în care nu știa exact pe ce drum va merge mai departe. În toată perioada de școlarizare scrisul a fost activitatea sa premiată la olimpiadele școlare, întotdeauna locul 1 la etapa națională. Așa se explică, poate, disponibilitatea și aplecarea spre proiectul „Terapie prin artă”, derulat la Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.

- Articolul continua mai jos-

„Satisfacția – a pleca mai motivat să lupte în continuare cu suferința și de a avea un zâmbet pe buze”

Cât despre satisfacțiile acestei meserii, doctor Sanda Patrichi este de părere că, în esență, în această profesie, este vorba de a fi alături de oamenii care au o problemă și trebuie avută în vedere bunăstarea pacientului, care nu vizează doar aspectul medical.

„Până la urmă despre asta este vorba în meseria medicului, de a ajuta un om care are o problemă, de a-l sprijini nu doar cu știința, ci și de a-l sprijini să depășească momente, să se construiască în așa fel încât să poată lupta cu problema pe care o are – satisfacția imediată este aceea de a veni la un anumit nivel și de a pleca mai bine, mai mulțumit, mai motivat să lupte în continuare cu suferința și de a avea un zâmbet pe buze când pleacă. Deci nu este vorba numai de boală, este vorba de bunăstarea pacientului; aceasta nu vizează doar lipsa bolii, ci reprezintă starea de bine înglobată în existența în familie, în societate, în profesiune”, a adăugat doctor Sanda Patrichi.

Medicul neurolog îi sfătuiește pe tinerii care sunt la început de drum să fie convinși că meseria este aleasă de ei, nu de mediu, nu de familie! Asta pentru că în medicină nici munca, dar nici studiul nu au o limită.

„Totul zboară ca informație și nu poți să te mulțumești cu faptul că ai învățat, ai pus jos arma și de acum încolo lucrezi cu ceea ce știi. Nu este ușor să lucrezi cu oamenii, mai ales cu oamenii bolnavi, aceștia au nevoie nu doar de știința ta, ci și de empatie, de comunicare, fără de care totul robotic; nu se poate face medicină doar în acest mod fără comunicare și fără sprijin al pacientului. Așadar, trebuie nu doar știință, trebuie disponibilitate afectivă și intelectuală în fața pacientului”, a explicat medicul primar neurolog.

Managerul consideră că locul de muncă reprezintă jumătate din viața noastră, este locul unde avem satisfacțiile și insatisfacțiile la o parte importantă a vieții. De aceea comunicarea și buna colaborare aduc plus valoare muncii.

„Cred că ar trebui să fim extrem de implicați și să ne formăm cu cei din jurul nostru echipe funcționale. De asemenea, consider că trebuie să avem viață personală, lucru care este de cel mai înalt preț și cel mai important, și că familiile fiecăruia dintre noi sunt, totuși, „bula noastră de oxigen”, de lumină și nu ar trebui în niciun fel puse deoparte. Toate acestea ar trebui să fie într-o bună armonie, dar depinde de fiecare cum reușește”, precizează doctor Sanda Patrichi.

- Articolul continua mai jos-

Citește și Bilanț, proiecte și inițiative pentru Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca. Dr. Sanda Patrichi: „Tușa umană este cea care aduce calitate actului medical”

Doctor Sanda Patrichi: „Nu cred că trebuie să așteptăm să vedem ce face sistemul pentru noi”

Neurologul clujean consideră că medicii trebuie să fie foarte performanți la nivel individual, lucru care va duce, general vorbind, la un act medical performant.

„Lucrurile merg spre bine ca și evoluție a sistemului sanitar al nostru, nu foarte bine ca și percepție a acestuia. Dar, dacă ești pe picioarele tale, știi că îți faci bine meseria, știi că relaționezi cu oamenii și știi că i-ai ajutat, poate vom reuși să ne recâștigăm demnitatea profesiei în fața celorlalți prin exemplul personal. Nu cred că trebuie să așteptăm să vedem ce face sistemul pentru noi – desigur, depindem de acesta – dar trebuie să fim foarte performanți la nivel individual și atunci va performa întreg actul medical. Nu sunt idealistă, însă consider că trebuie să pui aceste target-uri. Sigur că lucrurile se joacă după regulile existente, dar fără o motivație de acest gen, fără a fi idealist! Dacă tu ca individ, ca medic, performezi bine, până la urmă, cumulat, va performa bine și sistemul și cred că trebuie mai multă implicare și în ceea ce înseamnă sistemul administrativ”, explică medicul clujean doctor Sanda Patrichi.

Referitor la acest aspect, doctor Sanda Patrichi consideră că, azi, medicina are două paliere: palierul științific al profesiei medicale și palierul administrativ în care ar trebui să se implice fiecare, fiind vorva, practic, de o implicare activă civică.

„În ziua de azi, medicul nu mai este cel dinainte care mergea cu gentuța la pacienți, ci este medicul care trebuie să urmărească legislația, care trebuie să urmărească proceduri, care trebuie să facă propuneri de modificare acolo unde vede o soluție mai bună – fie că e vorba de o modificare a cursului actului medical la nivelul specialității sau e o modificare de legislație la nival național – dar nu poate fi pasiv! Medicul nu este doar medic, el este implicat în actul administrativ, vrând-nevrând, el vede modul în care ar putea îmbunătăți actul administrativ și ar trebui să nu rămână pasiv și să facă propunerile de eficientizare”, a conchis doctor Sanda Patrichi.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari