Un grup de studenți ai Universității Babeș-Bolyai a organizat, în cursul lunii decembrie 2017, o campanie menită să strângă fonduri pentru copiii cu diferite probleme de sănătate.
„Intenția noastră a fost să venim în ajutorul copiilor care suferă de diabet, boli oncologice şi artrită juvenilă idiopatică. Ideea a aparținut unei asociații care organizează tabere gratuite în cadrul cărora copiii beneficiază de programe de recreere terapeutică. Pe lângă fondurile pe care am reușit să le strângem și care sunt foarte importante pentru acești copii, e important că am reușit să comunicăm, să informăm clujenii că există aceste programe și că fiecare dintre noi le poate susține”, afirmă organizatorii campaniei.
În cadrul campaniei, clujenii care au trecut pe la standurile amplasate în fața Rectoratului Universității Babeş-Bolyai, în Parcul Sportiv ,,Iuliu Hațieganu”, precum și în fața Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, respectiv în fața Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor au primit câte o ceașcă de ceai cald și informații despre copiii pe care studenții și-au propus să-i ajute.
Campania a fost orgaizată de studenții Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, în colaborare cu cei ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai.