Cardul European pentru Dizabilitate – fără bariere prin Europa

Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD) a organizat în data de 20 decembrie 2017 conferinţa de presă ocazionată de finalizarea proiectului ‘Asigurarea mobilităţii pentru persoane cu dizabilităţi în România şi Europa’.

Obiectivul general al proiectului a fost acela de a facilita mobilitatea transnaţională, prin intermediul Cardului European pentru Dizabilitate acordat persoanelor cu dizabilităţi, precum şi recunoaşterea beneficiilor din România pentru persoanele cu dizabilităţi din alte ţări membre UE participante la acest proiect pilot (Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda şi Malta).

‘Se doreşte ca prin acest proiect cât mai multe persoane cu dizabilităţi din România să beneficieze de acces gratuit la evenimente culturale, activităţi recreative şi sportive, atât în ţara noastră, cât şi în statele din Uniunea Europeană partenere în program, iar accesul să fie mult mai facil decât a fost până acum, doar prin prezentarea acestui card. În cadrul programului, 50.000 de persoane cu dizabilităţi din România vor beneficia de facilităţile conferite de cardul european’, a declarat preşedintele ANPD, Adrian Vlad Chiotan.

Fiecare din cele şapte ţări care fac parte din proiect îşi stabileşte propriul pachet de beneficii. În România, beneficiile constau în accesul gratuit la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber. Acestea sunt prezentate pe site-ul web al proiectului http://dizab.eurocard.gov.ro, în sec?iunea „Beneficii naţionale” şi urmează să fie actualizate periodic.

- Articolul continua mai jos-masca medicala

Printre rezultatele obţinute în urma implementării proiectului se numără: definirea unui cadru operaţional şi procedural în România privind modalitatea de acordare a cardului; stabilirea unui pachet naţional de beneficii pentru persoanele cu dizabilitati, inclusiv pentru însotitorii acestora; recunoaştere reciprocă a beneficiilor agreate cu statele membre UE participante în proiect; emiterea a 50.000 de carduri până la finalul programului, 7.000 fiind deja personalizate şi distribuite, în baza cererii formulate de persoanele cu dizabilităţi din România; derularea de campanii de informare la nivel national, prin presa scrisă şi audio-vizuală; crearea unui site al proiectului www.dizab.eurocard.gov.ro; instruirea persoanelor responsabile din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Durata de implementare a proiectului a fost de 23 de luni (februarie 2016 – decembrie 2017).

Până în august 2020, când se va finaliza acest program, se vor emite în continuare carduri şi se va diversifica pachetul national de beneficii.

Consilierul ministrului muncii şi justiţiei sociale, Mihai Tomescu, prezent la eveniment, a declarat că acest proiect este benefic pentru persoanele cu dizabilităti, întrucât simplifică modul în care acestea pot participa activ la evenimente culturale şi sportive: ‘Până acum, persoanele cu dizabilităţi trebuiau să urmeze o procedură greoaie pentru a putea lua parte la evenimente culturale, sportive. Ca să beneficieze de aceste facilităti, conform Legii 448 din 2006, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele cu dizabilităti trebuiau să prezinte certificatul de încadrare în grad de handicap ?i să convingă pe cei care se ocupau de organizarea evenimentelor că au dreptul să participe gratuit la acestea. Acum, doar prezintă acest card şi pot intra la toate evenimentele organizate de partenerii programului şi la toate obiectivele din pachetul de beneficii, nu doar în România, ci şi în celelalte ţări partenere.’

- Articolul continua mai jos-
- Articolul continua mai jos-
Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Părintele transplantului hepatic din România, prof. univ. dr. Irinel Popescu, Premiul pentru Excelență în Medicină, la Gala Elitelor Medicale

Marele Premiu al Galei Elitelor Medicale, ce s-a desfășurat anul acesta în Maramureș, a fost acordat academicianului prof. univ. dr. Irinel Popescu, Președintele Academiei...

Picioarele umflate – trei leacuri naturiste din bătrâni

Picioarele umflate sunt nu doar inestetice, ci și dureroase. Membrele inferioare sunt predispuse la umflături şi inflamaţii, deoarece sunt organele care trebuie să suporte...

Febra albă la copii – când apare și ce poți face ca să scapi de ea

Ai auzit vorbindu-se despre febra albă sau febra roșie? Vine sezonul rece, iar odată cu acesta se întețesc cazurile de viroze și răceli în...

LIPSA DE FIER ÎN ORGANISM – ce boli provoacă și ce alimente o combat

Lipsa de fier în organism (sau carența de fier) poate genera boli grave cum ar fi anemia feripiva. Când nivelul fierului din organism scade...

Indicaţiile şi contraindicaţiile apelor termale în tratamentele balneare

Indicaţiile şi contraindicaţiile apelor termale în tratamentele balneare Pentru că beneficiile apelor termale sunt în mare cunoscute, am încercat cu ajutorul doamnei dr. Maria Nădejde,...