Menținerea greutății în perioada sărbătorilor

Menținerea greutății în perioada sărbătorilor, majoritatea persoanelor își alocă mai puțin timp activităților fizice regulate

Sărbătorile reprezintă o perioadă frumoasă în care ne bucurăm de cei dragi (prieteni, familie) și, de ce nu, de mâncare. În principiu, le putem avea pe toate, însă problema o constituie menținerea unei greutăți optime. Cum facem acest lucru? Conform datelor statistice, oamenii iau în greutate, în medie, aproximativ 1 până la 2 kilograme în timpul perioadei de sărbători. Chiar dacă numărul kilogramelor asimilate nu este mare, cercetările arată că acestea tind să rămână și să se acumuleze de-a lungul anilor.

De obicei, în această perioadă, oamenii au un stil de viață mai relaxat, în care predomină pregătirea unor meniuri speciale pentru petreceri și întruniri sociale. În plus, studiile confirmă faptul că, în perioada sărbătorilor, majoritatea persoanelor își alocă mai puțin timp activităților fizice regulate, ceea ce potențează creșterea în greutate. Din fericire, aceste kilograme pot fi evitate ușor printr-un meniu sănătos, adoptând câteva strategii simple.

„În pregătirea meniului pentru petreceri este bine să nu săriți peste mese pe parcursul zilei, întrucât acest lucru poate avea ca rezultat supraalimentarea. Micul dejun luat la timp e o altă strategie eficientă în lupta cu kilogramele, fapt confirmat și de numeroase studii ce au arătat că persoanele care mănancă dimineața tind să consume mai puține calorii pe parcursul zilei. Se recomandă includerea de fibre în meniu prin consumul de fructe, legume și cereale integrale. Mâncarea bogată în fibre conține mai puține calorii, însă are un volum mai mare și satisface foamea”, a declarat, pentru Ziar Medical, drd. Munteanu Camelia, consultant nutriție și schimbare a stilului de viață Facultatea de Biologie și Geologie și Facultatea de Educație Fizică și Sport Universitatea ,,Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

Meniurile din perioada vacanței sau a sărbătorilor sunt mai variate, de cele mai multe ori în stil bufet și cu densitate calorică mare. Potrivit specialistului, cea mai comună greșeală este consumarea unor porții mari de alimente care sunt percepute ca fiind sănătoase. Este importantă includerea de alimente care să asigure un aport optim de nutrienți, însă nu trebuie să uităm că acestea au calorii, iar excesul se transformă în grăsime. De aceea, ele trebuie să fie consumate cu moderație. Folosind această abordare, este posibilă menținerea unui meniu sănătos, care poate să includă și deserturi.

RECOMANDĂRI ZM:  Când folosim cald şi când folosim rece în patologia aparatului locomotor? Răspunde Dr. Alin Popescu

Există mai multe strategii prin care se poate evita supraalimentarea. Una din ele se referă la folosirea unor farfurii mai mici. Porțiile se vor micșora și, prin urmare, cantitatea ingerată de alimente va fi mai mică. De asemenea, specialiștii de la Societatea Dieteticienilor din America recomandă consumul de legume și salate înainte de felurile principale de mâncare. O salată sau un iaurt înainte de masă are ca efect reducerea aportului alimentar. O altă strategie este aceea de a mesteca și de a savura fiecare mușcătură timp de câteva secunde. Înainte de a începe următorul fel, se așteaptă câteva minute pentru a vedea dacă mai persistă senzația de foame.

„Limitarea consumului de sare reprezintă o alegere înțeleaptă. Multe din alimentele preferate a fi consumate în vacanță pot avea un conținut ridicat de sodiu. Sarea se poate înlocui cu ierburi aromate, precum rozmarinul, busuiocul, oregano, etc. În plus, acestea stimulează secrețiile digestive și, în final, accelerează procesele de digestie. Uleiurile esențiale ale acestora sunt folosite pentru reducerea concentrației colesterolului seric. Nu în ultimul rând, băuturile alcoolice ar trebui consumate cu moderație pentru evitarea problemelor aferente consumului excesiv. Petrecerea timpului alături de cei dragi reprezintă deja o tradiție de sărbători. Pentru un plus de viață, culoare și sănătate, este deosebit de benefică și plăcută practicarea unor activitați fizice comune care să solicite un consum energetic mai mare: plimbat, săniuș, ski, alergat”, a adăugat drd. Munteanu Camelia, consultant nutriție.

Beneficiile consumului zilnic de iaurt în controlul greutății corporale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here