Proiect unic în Europa de Est: centru socio-medical destinat copiilor cu boli incurabile

HOSPICE Casa Speranţei a organizat pe 19 decembrie, un mini concert de Crăciun, eveniment prin care a marcat finalizarea lucrărilor de renovare a clădirii principale a noului proiect al fundaţiei HOSPICE Casa Speranţei – Centrul socio-medical de la Adunaţii Copăceni, proiect destinat exclusiv copiiilor care se confrunta cu boli incurabile. Proiect unic în Europa de Est, acest centru va oferi clipe de neuitat pentru copiii care suferă de o boală incurabilă şi familiile lor, contribuind semnificativ la îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora.

Centrul de la Adunaţii-Copăceni conţine un complex de 5 clădiri, ce vor fi destinate diferitelor forme de terapie şi suport oferit micilor pacienţi şi familiilor lor, iar la evenimentul de pe 19 decembrie a fost finalizată etapa de renovare a clădirii principale – conacul proprietăţii, clădire de patrimoniu. La eveniment au participat copii pacienţi şi familiile acestora, donatori, susţinători, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi susţinători ai cauzei îngrijirii paliative.

De asemenea, tenorul Neil Latchman a susţinut un concert impresionant, care a cuprins colinde de Crăciun, dar şi lucrări ale lui Bellini, Verdi şi Donizetti. Neil Latchman a fost acompaniat de Anna Ray, care a cântat la pianul donat de pianistul Alex Stobbs, el însuşi diagnosticat cu fibroză chistică, boală incurabilă de care suferă mulţi pacienţi aflaţi în grija HOSPICE.

‘Această zi este una specială pentru noi. Proiectul nostru prinde viaţă prin renovarea acestor clădiri frumoase, dar aflate într-o stare precară – proces ce implică o provocare imensă. Ne bucurăm că prin intermediul acestui proiect vom putea ajunge să sprijinim cauza îngrijirii paliative pediatrice, iar prin ziua de astăzi marchează finalizarea lucrărilor de renovare a unei clădiri absolut special, conacul Florescu – o clădire de patrimoniu pe care o redăm înapoi societăţii, cu scopul susţinerii acestei cauze sociale relevante. Însă suntem încă la jumătatea drumului, mai avem nevoie de sprijin, pentru a putea ca în 2018 să deschidem acest centru. Sperăm ca să facem ca fiecare zi să conteze pentru cei care vor găsi aici găzduire şi tratament, precum şi o casă pentru familiile lor’, a declarat Mirela Nemţanu, CEO HOSPICE Casa Speranţei.

- Articolul continua mai jos-

Centrul socio-medical HOSPICE de la Adunaţii Copăceni, amenajat pe domeniul donat de către familia Florescu, este gândit ca un spaţiu în care, atunci când va fi finalizat, copiii cu boli limitatoare de viaţă şi familiile lor vor găsi refugiu şi alinare. Clădirile care există pe domeniul de la Adunaţii Copăceni au intrat într-un proces de renovare şi utilare, iar unele dintre ele au fost deja finalizate, lucru posibil datorită sprijinului oferit cu generozitate de partenerii fundaţiei.

Centrul va include o unitate cu 12 paturi ce va oferi îngrijire paliativă copiilor, spaţii pentru activităţi educativ-terapeutice destinate copiilor, un adăpost dedicat familiilor aflate în situaţii limită (6 apartamente sociale), un centru educaţional, un centru de zi pentru diferite terapii ocupaţionale, o clădire destinata activităţilor de kinetoterapie, o clădire destinata taberelor de vară, un centru de terapie pentru familii şi un centru educaţional destinat personalului medical.

Prin diferitele forme de terapii, de la cele clasice la cele revoluţionare, prin tehnologie, HOSPICE Casa Speranţei îşi doreşte ca acest centru să devină în cel mai scurt timp un punct de referinţă în îngrijirea paliativă mondială.

Pentru ca Centrul HOSPICE de la Adunaţii Copăceni să fie funcţional în 2018, fundaţia are nevoie de sprijin. Companiile pot redirecţiona, până la finalul anului, 20% din impozitul pe profit, fără niciun cost suplimentar (detalii pe 20.hospice.ro). De asemenea, cei care vor să sprijine pacienţii HOSPICE o pot face trimiţând un SMS cu textul OPTIMISM la 8844 sau donând pe pagina HOSPICE (https://www.hospice.ro/doneaza/).

Despre HOSPICE Casa Speranţei
HOSPICE Casa Speranţei, organizaţie non-profit înfiinţată în 1992 la Braşov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundaţie din ţară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.

Organizaţia are două centre cu servicii integrate, în Braşov şi Bucureşti, şi echipe mobile în Făgăraş şi Zărneşti, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii şi unităţi proprii pentru internare, la domiciliul pacienţilor şi în spitalele partenere. În cei 25 de ani de existenţă, HOSPICE a adus alinare şi speranţă pentru peste 22.000 de copii şi adulţi cu boli incurabile.

- Articolul continua mai jos-

HOSPICE Casa Speranţei dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel naţional şi internaţional prin informare, prin programe educaţionale dedicate profesioniştilor, pacienţilor şi comunităţii şi prin îmbunătăţirea legislaţiei în materie.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.hospice.ro. Ne găsiţi pe Facebook https://www.facebook.com/HOSPICECasaSperantei/ şi pe Instagram http

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari