Principala cauză de mortalitate infantilă este prematuritatea, care înregistrează o creştere semnificativă

Vieţi salvate de companiile care au redirecţionat 20% din impozitul pe profit pentru dotarea maternităţilor: 1.245.700 de euro, în cinci ani.

În România, unul din 10 copii se naşte prematur şi are nevoie de asistenţă medicală adecvată încă din primul minut de viaţă, pentru a supravieţui şi pentru a recupera decalajul, astfel încât să facă faţă mediului extern. Datele arată că 90% dintre copiii prematuri sau extrem prematuri (sub 32 de săptămâni) supravieţuiesc în ţările dezvoltate, iar în regiunile slab dezvoltate 90% dintre aceşti copii mor. (Raport WHO Born too soon). Numai din fondurile colectate între 2012 şi 2016 din redirecţionarea a 20% din impozitul pe profit, Organizaţia Salvaţi Copiii România a dotat maternităţile din România cu aparatură medicală necesară salvării copiilor născuţi prematur, în valoare totală de 1.245.700 de euro.

Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca formularul precompletat cu datele de identificare ale organizaţiei aici.

Trebuie menţionat faptul că această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero. Suma direcţionată nu poate fi mai mare de cinci la mie din cifra de afaceri şi nu poate depăşi 20% din impozitul pe profitul datorat statului, iar plăţile trebuie făcute până la 31 decembrie 2017.

- Articolul continua mai jos-

Principala cauză de mortalitate infantilă este prematuritatea, care înregistrează o creştere semnificativă în aproape toate ţările lumii. Copiii prematuri au mari şanse de supravieţuire, dacă maternitatea în care se nasc are la dispoziţie aparatură medicală adecvată unei intervenţii rapide. În Uniunea Europeană, România se menţine pe primul loc în topul ţărilor cu una dintre cele mai mari rate de mortalitatea infantilă, cu o rată de 7,3 la 1000 de nou-născuţi vii în 2016, faţă de media Uniunii Europene care este de 3,7 la mie.

În Regiunea Sud-Est, rata mortalităţii infantile este, în medie, de 9,2 la mia de nou-născuţi vii, mai ridicată decât în 2015. În judeţul Tulcea rata mortalităţii infantile a scăzut considerabil (11,8 la mie în 2016, faţă de 15,2 la mie, în 2015) însă rămâne una din cele mai ridicate din ţară.

Judeţele Brăila şi Galaţi marchează o creştere semnificativă a ratei mortalităţii infantile, unde, în 2016, aceasta a ajuns la 10,6 la mie, faţă de 5,7 la mie, în 2015 (Brăila) şi 9,7 la mie faţă de 6 la mie în 2016 (Galaţi). Judeţul Buzău păstrează valori similare cu anul trecut, respectiv 8,2 la mie.

Numai în această regiune, Organizaţia Salvaţi Copiii România a dotat cu 35 de echipamente medicale, imperios necesare supravieţuirii nou-născuţilor secţiile de neonatologie din localităţile: Brăila, Buzău, Constanţa, Mangalia, Galaţi, Tulcea, Adjud, Focşani. În total, investiţia s-a ridicat la suma de 208.000 de euro.

În ultimii şase ani, Salvaţi Copiii România a investit peste trei milioane de euro în dotarea a 77 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din 39 de judeţe ale ţării cu aproximativ 380 de echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea a peste 31.000 de copii.

Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România subliniază importanţa ca toate companiile să îşi asume rolul social şi să investească în cauzele sociale : ‘Atunci când o companie sprijină cauze sociale, ea investeşte, de fapt, în societatea în care îşi desfăşoară activitatea. Companiile care au folosit acest instrument, de a redirecţiona 20 de procente din profit către dotarea maternităţilor, au contribuit la salvarea prematurilor. Sunt copii care acum au împlinit cinci ani datorită acestui efort colectiv. Este important să continuăm împreună’.

- Articolul continua mai jos-

Cum pot contribui companiile la salvarea nou-născuţilor prematuri

Una din trei companii care au realizat profit în anul 2016 a ales să investească în cauze sociale, redirecţionând 20% din impozitul pe profit către proiecte derulate în beneficiul societăţii, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), la solicitarea Salvaţi Copiii România. Astfel, dintre cei 119.594 de contribuabili care au realizat profit, doar 39.067 au folosit această pârghie, de a sprijini cauzele sociale prin redirecţionarea unei părţi din impozitul pe profit.

În ceea ce priveşte numărul companiilor care au ales să sprijine programul de reducere al mortalităţii infantile derulat de Salvaţi Copiii România, dinamica este una pozitivă, tot mai mulţi operatori economici înţelegând că investiţia în această cauză este una necesară. Astfel, în 2012, primul an al implementării prevederii de redirecţionare a 20% din impozitul pe profit către cauze sociale, 125 de companii au redirecţionat 20% din impozitul pe profit către Organizaţia Salvaţi Copiii România, iar în 2016 numărul companiilor a ajuns la 234, suma astfel colectată pentru dotarea maternităţilor fiind de 383.262 euro. În 2015 numărul companiilor a fost de 246, fondurile astfel colectate însumând 317.335 de euro, iar în 2014 fondurile colectate au fost de 229.742 euro. În 2013, suma colectată a fost de 208.561 de euro,.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari