ATCA (Asociaţia de Terapie Comportamentală Aplicată), cu susţinerea Telus Romania, a înregistrat deja rezultate pozitive în proiectul demarat în luna septembrie care vizează integrarea a 50 de copii cu tulburări comportamentale şi din spectrul autist în sistemul educaţional de masă. Terapeuţii implicaţi în program au monitorizat progresele copiilor pe baza fişelor de evaluare, iar educatorii şi profesorii din instituţiile unde cei mici urmează cursurile au transmis, la rândul lor, feedback pozitiv în acest sens.
În cadrul proiectului sunt înscrişi copii între 3 şi 12 ani, care lucrează deja individual cu terapeuţii ATCA. Modulele derulate până la acest moment au vizat deprinderea unor abilităţi sociale de bază precum: prezentarea personală în faţa colectivului şi modalităţi de a interacţiona cu colegii de clasă, jocuri simbolice, de rol, de echipă, interactive şi practice, precum şi scrierea la tablă şi rezolvarea de exerciţii matematice. Întâlnirile de până acum au vizat şi tehnici de identificare a emoţiilor celor din jur şi de exprimare a celor proprii, însuşirea de reguli sociale (de la formulele de salut adecvate, la reguli de joc în grup), dar şi dobândirea de cunoştinţe generale (despre animale, fructe şi legume, meserii, calendar şi anotimpuri, noţiuni opuse şi asocieri).
La rândul lor, părinţii au fost implicaţi în activităţi împreună cu copiii. Au participat la jocuri, la activităţile didactice, iar cei mici au învăţat noţiuni despre spaţiul personal şi despre persoanele alături de care pot fi în siguranţă (familie, prieteni, educatori).
Structura şedinţelor de socializare pentru copiii preşcolari a cuprins: activităţi în semicerc, jocuri structurate (distractive/ educative), lucrul pe bază de fişe adaptate curricular pentru asimilarea şi înţelegerea conceptelor de bază şi a celor abstracte, jocuri libere şi activităţi practice.
‘Pentru grupa preşcolarilor, activităţile în semicerc au fost cele mai provocatoare pentru că am încercat să acoperim toate palierele de dezvoltare şi să corectăm toate comportamentele neadecvate din cadrul activităţilor sesizate atât de terapeute, cât şi de educatoare. Prin jocurile structurate urmărim îmbunătăţirea abilităţilor de socializare, cum ar fi: urmez şi respect instrucţiunile jocului, sunt atent la partenerul de joacă, îmi aştept rândul, mă bucur când câştig, învăţ să pierd. Fişele pentru îmbunătăţirea abilităţilor matematice, lingvistice, logicii şi perspicacităţii, atenţiei au fost extrase din caietele de activităţi care se folosesc la grădiniţe, dar am folosit şi unele personalizate în funcţie de nevoile particulare ale copiilor.
În cadrul jocului liber, copiii sunt lăsaţi să se joace singuri, dar sunt ajutaţi atunci când este nevoie să iniţieze un joc, să aibă o tonalitate corespunzătoare, să nu părăsească jocul înainte de finalizarea acestuia, să rămână activi în cadrul locului, să generalizeze toate abilităţile pe care le învaţă în cadrul jocului structurat’, a declarat Valentina Popa, terapeuta care coordonează grupele de preşcolari din cadrul proiectului ATCA de integrare educaţională.
Fiecare dintre copii este evaluat la începutul programului, pe parcursul şi la finalul acestuia, în urma monitorizării fiind făcute recomandări individualizate pentru părinţi, respectiv profesori pentru îmbunătăţirea lucrului cu fiecare dintre aceştia.
Conform unui studiu al ANPDCA (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie) din 2015, în învăţământul de masă sunt integraţi 23.773 de copii cu dizabilităţi, în învăţământul special -14.859, iar la domiciliu sunt şcolarizaţi alţi 1.083 de copii, în total 39.715 fiind încadraţi în învăţământ. Astfel, ponderea medie a copiilor cu dizabilităţi, şcolarizaţi pe ciclurile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal din învăţământul de masă este de 36%. Din păcate, la acest moment nu există o statistică oficială privind numărul copiilor cu dizabilităţi specifice spectrului autist.
În ultimii 9 ani, terapeuţii ATCA au consiliat peste 1.000 de cadre didactice şi părinţi prin intermediul a zeci de tipuri de programe menite să faciliteze interacţiunile cu copiii cu tulburări din spectrul autist.