Miniștrii Sănătății din UE susțin poziția României referitoare la problema exportului paralel de medicamente

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a participat astăzi, la Bruxelles, la Reuniunea Consiliului miniștrilor UE pentru Sănătate.

La solicitarea ministrului român al Sănătății, în cadrul Reuniunii a fost discutată problema exportului paralel de medicamente.

În intervenția sa, ministrul Sănătății, prof.dr.Florian Bodog, a atras atenția asupra efectelor deosebit de grave pe care le generează exportul paralel de medicamente. De asemenea, oficialul român a semnalat faptul că unele companii de medicamente nu respectă obligația de a asigura stocurile de medicamente după notificarea retragerii de pe piață, lucru care creează probleme în asigurarea continuității aprovizionării pieței.

‘Această situație împarte cetățenii Europei în două categorii, cei care primesc tratamente adecvate și la timp și cetățeni europeni care sunt în imposibilitatea de a se trata corespunzător. Având în vedere această situație, solicităm de urgență Comisiei Europene un mecanism de control și reglementare a exportului paralel la nivel european, de asigurare a serviciului public de către companii și de reglementare a situațiilor care decurg ca urmare a retragerii de pe piață a medicamentelor’ a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătății, în timpul intervenției.

- Articolul continua mai jos-

Ministrul Sănătății a mai subliniat că principiile egalității și ale nediscriminării trebuie să rămână valori de bază ale Uniunii Europene.

Oficialii din Sănătate participanți la reuniunea de azi au susținut în majoritate poziția exprimată de ministrul Sănătății din România, prof. dr. Florian Bodog, cu privire la problemele create de exportul paralel în asigurarea accesului la medicamente.

După intervenția ministrului român al Sănătății, a urmat cea a ministrului Sănătății din Grecia, care a semnalat problemele legate de retragerea de pe piață a unor medicamente, din motive comerciale. Acesta a mai afirmat că, este nepermis ca, industria farma să șantajeze autoritățile în ceea ce privește punerea și menținerea unor medicamente pe piață.

Și oficialul ungar al Sănătății a susținut problema semnalată de Romania. Mai mult, a precizat necesitatea asigurării unui cadru legal european care să asigure accesul la medicamente în funcție de capacitatea de finanțare a statelor membre, afirmație întărită și de ministrul Sănătății din Danemarca, care a propus elaborarea unei viziuni europene pentru a rezolva această problemă.

În discursul său, oficialul maltez a subliniat faptul că aprovizionarea cu medicamente nu trebuie să țină cont doar de interesele comerciale, pacienții trebuie sa aibă accesul garantat.

Ministrul Sănătății din Olanda a semnalat, de asemenea, necesitatea eliminării problemelor de aprovizionare cu medicamente la nivelul statelor membre și asigurarea accesului tuturor pacienților europeni la medicamente ieftine. Mai mult, oficialul olandez a propus măsuri care să asigure posibilitatea ca pacienții europeni să poată achiziționa medicamente din orice țară membră UE, ținând cont de faptul că medicamentele nu au același grad de accesibilitate în toate statele. Acesta a mai adăugat că această măsură ar trebui analizată în perioada imediat următoare.

- Articolul continua mai jos-

Ministrul Sănătății din Slovenia a semnalat faptul că accesul la medicamente este mai scăzut pe piețele mici și a solicitat implementarea unor reglementări care să definească mai precis obligațiile de interes public ale agenților economici, în timp de Lituania a propus și ea măsuri de control al exportului paralel.

În discursul său, ministrul suedez al Sănătății a subliniat importanța disponibilității și a prețului accesibil al medicamentelor pe piețele europene.

Oficialul Italiei a propus ca soluție extinderea cooperării între statele membre pentru achizițiile comune de medicamente.

Oficialul Sănătății din Cipru a declarat că sprijină demersurile pentru rezolvarea acestei probleme, întrucât decizia companiilor de a nu pune la dispoziție medicamente pe anumite piețe pune în pericol sănătatea populației din țările respective.

În discursul său, ministrul din Croația a semnalat faptul că și în această țară accesul la medicamente este greoi.

Oficialul slovac a adus în discuție și prețul mult prea ridicat al medicamentelor inovatoare.

-Articolul continua mai jos-

Și ceilalți miniștrii ai Sănătății prezenți la reuniune, din Portugalia, Spania, Irlanda și Polonia, au susținut ferm poziția ministrului Sănătății din România.

La finalul acestei reuniunii, Comisarul european pentru Sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, și-a exprimat susținerea pentru statele membre care se confruntă cu probleme în asigurarea accesului populației la medicamente. De asemenea, a subliniat faptul că problema exportului paralel este importantă și trebuie analizată atent, iar în urma propunerilor exprimate de oficialii din sănătate la reuniunea de azi, vor fi gândite măsuri care să rezolve această problemă.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari