În România, unul din 10 copii se naște prematur și are nevoie de asistență medicală adecvată încă din primul minut de viață, pentru a supraviețui și pentru a recupera decalajul, astfel încât să facă față mediului extern. Datele arată că 90% dintre copiii prematuri sau extrem prematuri (sub 32 de săptămâni) supraviețuiesc în țările dezvoltate, iar în regiunile slab dezvoltate 90% dintre acești copii mor (Raport WHO Born too soon). De Ziua Mondială a Prematurității, marcată în fiecare an pe 17 noiembrie, Organizația Salvați Copiii lansează un apel către companiile din Romania de a direcționa 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităților și secțiilor de nou-născuți din România.
Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca formularul precompletat cu datele de identificare ale organizației aici.
Trebuie menționat faptul că această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero. Suma direcționată nu poate fi mai mare de cinci la mie din cifra de afaceri și nu poate depăși 20% din impozitul pe profitul datorat statului, iar plățile trebuie făcute până la 31 decembrie 2017.
Principala cauză de mortalitate infantilă a devenit prematuritatea, care înregistrează o creștere semnificativă în aproape toate țările lumii. Copiii prematuri au mai mari șanse de supraviețuire acum, la 27 de ani după căderea comunismului, dar aceasta depinde de îngrijirile pe care le primesc înainte de a se naște și în primele ore de viață. În Uniunea Europeană, România se menține pe primul loc în topul țărilor cu una dintre cele mai mari rate de mortalitatea infantilă, cu o rată de 7,3 la o mie de nou-născuți vii în 2016, față de media Uniunii Europene care este de 3,7 la mie.
Echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza Salvați Copiii privind situația maternităților din România—13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.
În ultimii șase ani, Salvați Copiii România a investit peste trei milioane de euro în dotarea a 77 de maternități și secții de nou-născuți din 39 de județe ale țării, cu aproximativ 380 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 31.000 de copii.
‘Sprijinirea programului de reducere a mortalității infantile pe care Salvați Copiii îl implementează de șapte ani deja înseamnă o investiție atât în sistemul de sănătate, cât și în viitorul copiilor născuți prematur’, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România.
Cum pot contribui companiile la salvarea nou-născuților prematuri
Una din trei companii care au realizat profit în anul 2016 a ales să investească în cauze sociale, redirecționând 20% din impozitul pe profit către proiecte derulate în beneficiul societății, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF), la solicitarea Salvați Copiii România. Astfel, dintre cei 119.594 de contribuabili care au realizat profit, doar 39.067 au folosit această pârghie, de a sprijini cauzele sociale prin redirecționarea unei părți din impozitul pe profit. Organizația Salvați Copiii România a utilizat fondurile astfel colectate pentru dotarea maternităților, un program amplu și necesar, România ocupând primul loc din Uniunea Europeană la capitolul mortalitate infantilă.
Statistica ANAF, furnizată Organizației Salvați Copiii România, mai arată că puțin sub 10% din cuantumul total al impozitului pe profit a fost folosit pentru finanțarea unor proiecte neguvernamentale: din suma totală de 14.874.025.092 lei, reprezentînd valoarea impozitului pe profit în 2016, doar 1.213.199.623 a fost redirecționat prin prevederea 20%. În acest fel, în proporție covârșitoare, fondurile astfel rezultate au rămas în administrarea statului.
Comparativ, în anul 2015, 137.909 de societăți comerciale au realizat profit, potrivit ANAF. Dintre acestea, 21%, adică 28.545, au înregistrat cheltuieli de sponsorizare, mecenat sau cu burse private, suma totală direcționată fiind de peste 554 de milioane de lei.
Deși numărul companiilor care au înțeles importanța redirecționării a 20% din impozitul pe profit către cauze sociale a crescut în ultimii ani, nu toate companiile au apelat la acest instrument crucial pentru programele pe care organizațiile neguvernamentale le derulează în folosul celor mai stringente nevoi ale societății.
În ceea ce privește numărul companiilor care au ales să sprijine programul de reducere al mortalității infantile derulat de Salvați Copiii România, dinamica este una pozitivă, tot mai mulți operatori economici înțelegând că investiția în această cauză este una necesară. Astfel, în 2012, primul an al implementării prevederii de redirecționare a 20% din impozitul pe profit către cauze sociale, 125 de companii au redirecționat 20% din impozitul pe profit către Organizația Salvați Copiii România, iar în 2016 numărul companiilor a ajuns la 234, suma astfel colectată pentru dotarea maternităților fiind de 383.262 euro. În 2015 numărul companiilor a fost de 246, fondurile astfel colectate însumând 317.335 de euro, iar în 2014 fondurile colectate au fost de 229.742 euro. În 2013, suma colectată a fost de 208.561 de euro.
Efortul Organizației Salvați Copiii de a sprijini maternitățile în a asigura tratament medical adecvat și imediat copiilor născuți prematur este consistent, iar progresul este vizibil: în șase ani, rata mortalității infantile a scăzut, dar a rămas în continuare una care plasează România pe primul loc din Uniunea Europeană. Astfel, în 2010, la startul programului Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile, România înregistra o rată a mortalității infantile de 10,1 la mia de copii născuți vii. În doar 6 ani, țara noastră a coborât până la o rată de de 7,3 la 1.000 de nou-născuți vii, în 2016.