Dependenţele, adicţiile nu se manifestă doar în ceea ce priveşte substanţele psihoactive, tutunul sau alcoolul, ci şi în ceea ce priveşte medicamentele, dacă ne limităm la manifestările din zona materială, vizibilă. Altfel, adicţiile se manifestă puternic în plan psihologic, de la necesitatea de a fi în preajma unor persoane până la noile tehnologii de care unii par să nu se mai poată despărţi.

Cu farmacist Luminiţa Rusu încercăm să identificăm câteva categorii de medicamente care declanşează astfel de dependenţe şi care sunt efectele acestora.

Ce sunt dependenţele medicamentoase?

Dependenţa medicamentoasă este starea de intoxicaţie cronică caracterizată prin necesitatea imperioasă de a folosi unele substanţe medicamentoase. Citind această definiţie ne gândim în primul rând  la substanţele care creează dependenţe majore: tranchilizante, barbiturice, amfetamine sau analgezice opioide. Renunţarea la utilizarea acestor produse după un consum cronic este dificilă, iar şansele de reuşită în lupta cu dependenţa cresc simţitor dacă se apelează la ajutor specializat (psihologi, medici, grupuri de suport).

 Există însă şi alte categorii de medicamente care, utilizate o perioadă de timp mai lungă decât este recomandat  duc la instalarea adicţiei de produsul reaspectiv. Chiar dacă această dependenţă nu pune în pericol viaţa, folosirea constantă şi prelungită a substanţelor respective generează fenomene neplăcute pentru utilizator. Din această categorie fac parte unele somnifere uşoare, analgezice, picături pentru nas sau laxative.

Sedativele

 Sedativele uşoare sunt indicate atunci când o persoană are probleme de somn sau traversează o perioadă stresantă. Folosirea lor o perioadă scurtă de timp elimină starea de disconfort cauzată de lipsa somnului şi contribuie la instalarea unei stări de relaxare. Utilizarea lor timp îndelungat crează o dependenţă psihică care se manifestă, în principal, prin senzaţia imposibilităţii de a adormi fără medicamentul respectiv. În astfel de situaţii se recomandă înlocuirea sedativului respectiv cu produse naturale sau homeopate, administrarea de ceaiuri relaxante cu o oră înainte de culcare şi schimbări în regimul de viaţă care să ajute la regăsirea echilibrului psihic (mişcare, ieşiri în natură, alimentaţie bogată în surse de vitamine şi minerale).

Analgezicele

 Analgezicele sunt medicamente care calmează temporar durerea. În general aceste produse nu dau dependenţă dar utilizarea lor excesivă poate duce la instalarea adicţiei. Motivaţia administrării mai dese este dorinţa de a elimina total senzaţia dureroasă, dar trebuie să ţinem cont că o cantitate mai mare de medicament administrat duce  la o creştere a riscului apariţiei efectelor adverse. Pentru a preveni  instalarea efectelor neplăcute asociate administrării unor doze mai mari de analgezice se recomandă  folosirea medicamentelor aplicate local        (unguente, loţiuni pentru frecţie, supozitoare) şi limitarea utilizării produselor orale ( de înghiţit ) la dozele recomandate de medic sau farmacist.

RECOMANDĂRI ZM:  Wörwag Pharma lansează în România vitamina B12 ANKERMANN

Soluţiile nazale

 Unele picături de nas sau sprayuri  folosite pentru desfundarea nasului (în rinite alergice sau răceli ) utilizate mai mult decât perioada recomandată ( de obicei şapte zile) induc senzaţia de nas înfundat permanent, chiar şi după vindecarea afecţiunii care a provocat iniţial obstrucţia căilor nazale. Consecinţele negative utilizării timp îndelungat a acestor produse sunt uscăciunea mucoasei nazale, atrofierea ei în timp având ca rezultat pierderea mirosului şi uneori a gustului. Pentru eliminarea acestor medicamente din uzul zilnic se recomandă înlocuirea lor cu formule de picături uleioase, naturale sau cu soluţii saline. Aceste variante de picături desfundă nasul fără a creea dependenţă şi pot fi utilizate timp îndelungat.

 Laxativele

 Laxativele sunt substanţe care produc evacuarea intestinului prin accelerarea tranzitului intestinal sau prin mecanisme lubrifiante şi osmotice. Sunt folosite în tratamentul constipaţiei dar utilizarea lor trebuie sistată imediat după restabilirea tranzitului normal. Folosirea prelungită a laxativelor irită intestinul, poate provoca diaree sau chiar agravarea constipaţiei prin apariţia dependenţei de aceste substanţe. Pentru evitarea apariţiei acestor efecte neplăcute, mai ales în cazul constipaţiei cronice se recomandă administrarea de probiotice pentru echilibrarea florei intestinale, suplimente naturale bogate în fibre şi reglarea tranzitului prin mişcare şi alimentaţie bogată în fructe şi legume  cu efect laxativ.

Fără dependenţe!

Desigur nu am enumerat aici toate produsele medicamentoase care pot provoca dependenţe.  Medicamentele din categoriile susmenţionate sunt produse eficiente şi utile în tratarea afecţiunilor pentru care sunt administrate, important este să nu le folosim în doze mai mari sau perioade mai lungi de timp decât intervalul indicat de specialist. Iar dacă aţi ajuns să utilizaţi în mod frecvent un produs medicamentos care nu este recomandat pentru consum cronic nu ezitaţi să vă adresaţi medicului sau farmacistului pentru rezolvarea acestei probleme.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here