Memorandumul „Aprobarea inițierii demersurilor în vederea identificării de soluții de finanțare pentru construirea a cinci spitale regionale conform Programului de Guvernare”, aprobat în ședința de Guvern din data de 1 noiembrie 2017, prevede demararea procedurilor necesare pentru construcția a cinci spitale regionale in Timişoara, Târgu – Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi şi Braşov.
În urma Memorandumului aprobat astăzi vor fi inițiate demersuri pentru identificarea soluțiilor de finanțare pentru construirea celor cinci spitale cu încadrarea în țintele anuale de deficit și, în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental, cu respectarea legislației privind datoria publică. De asemenea, vor fi demarate consultările cu autoritățile administrației publice locale pentru identificarea terenurilor care să permită funcționarea în condiții optime și la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcționale cât și al asigurării tuturor utilităților.
Conform Programului de guvernare, Ministerul Sănătății este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcția a opt spitale regionale, dintre care trei au ca sursă de finanțare fonduri europene, iar un număr de cinci spitale vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI).
Vă reamintim că prin Memorandumul cu tema: Aprobarea demersurilor propuse în scopul identificării de soluții de finanțare pentru pregătirea proiectelor privind construcția a trei spitale regionale în Iași, Cluj-Napoca și Craiova, aprobat în ședința Guvernului din data de 29.11.2016 s-a prevăzut folosirea documentaţiei realizată în baza Acordului semnat cu BEI pentru a elabora pachetul de documente necesar pentru asigurarea finanţării proiectelor cu finanţare guvernamentală şi lansarea procedurilor de licitaţie pentru finalizarea investiţiilor aferente celor trei spitale regionale.
De asemenea, anul acesta, prin Hotărâri ale Guvernului României, s-a creat cadrul legal pentru trecerea în administrarea Ministerului Sănătății a suprafețelor de teren necesare construirii acestor spitale.
O distribuţie eficientă a serviciilor medicale cu spitalele regionale
„Cele opt spitale regionale reprezintă baza necesară pentru o distribuţie eficientă a serviciilor medicale în regim ambulator şi intraspitalicesc la nivelul întregii ţări, ţinând cont de nevoile de îngrijiri medicale ale populaţiei, dar și de necesitatea trecerii de la un sistem medical centrat pe spital la o abordare concentrată pe pacient.
Doar în acest fel putem asigura un acces echitabil al populației la serviciile medicale, reducând discrepanțele regionale și județene în materie de îngrijiri primare și servicii de spitalizare. Spitalele regionale vor beneficia de dotări cu echipamente moderne, cu ajutorul cărora diagnosticarea pacienților va fi rapidă și precisă, iar tratamentele vor putea fi instituite într-un timp cât mai scurt, crescând astfel șansele de vindecare”, a declarat prof.dr.Florian Bodog, ministrul Sănătății.