Întâlnim adesea termenul de „neglijenţă medicală” utilizat ca sinonim pentru „malpraxis medical” şi de foarte multe ori ele se suprapun. Cu toate acestea, neglijența medicală este doar un element juridic necesar unei creanțe meritorii ( una validă din punct de vedere legal) privind malpraxisul medical. Literatura de specialitate vorveşte despre un act sau o omisiune (incapacitatea de a acționa) de către un medic specialist care se abate de la standardul medical acceptat de îngrijire.
Când este vorba de legea medicală de malpraxis, neglijența medicală este, de obicei, un concept juridic pe care se bazează cauza, dintr-o perspectivă „de vină legală”. Neglijența pe cont propriu nu constituie o afirmație privind malpraxisul medical, dar atunci când neglijența este cauza rănirii unui pacient, poate exista un caz bun pentru malpraxisul medical. Dar toate acestea sunt chestiuni de nuanţă pe care le desluşim împreună cu Av. Camelia Iusco şi de această dată încercăm să aflăm câte ceva util pacienţilor.
Rep.: Dacă eu, pacient sau aparţinător al unui pacient ajung la concluzia că o anumită procedură, o manevră medicală nu s-a efectuat în cele mai bune condiţii şi se manifestă nişte sechele de care eu nu sunt responsabil, iar medicul nu m-a informat despre posibilele efecte secundare, mă simt îndreptăţit să mă adresez insanţei. Cum aleg avocatul potrivit în această speţă?
Av. Camelia Iusco: Malpraxisul medical face parte din Dreptul Sănătăţii, o ramură de nişă, puţin exploatată, iar noi suntem relativ puţini avocaţi în judeţ specializaţi pe această chestiune. Nefiind o materie de studiu la facultate, e necesar mult studiu suplimentar individual şi o reală preocupare pentru acest domeniu.
Cum aleg avocatul? Mă informez, aşa cum fac pentru toate lucrurile importante, iar avocaţii care au acest domeniu în portofoliu îl menţionează pe site-ul biroului de avocatură în cadrul căruia activează. Este foarte important, când un client ajunge în faţa unui avocat, să îi spună toate aspectele problemei, tot ce îl doare. Din partea avocatului, el trebuie să simtă nu neapărat empatie, ci că se implică în susţinerea cauzei, că se construieşte o relaţie de încredere. Când această încredere nu se stabileşte şi nu ajung să fiu convins că acel avocat se implică, poate fi cel mai bun specialist, că nu mă ajută, colaborarea perfectă dintre avocat şi client fiind esenţială. Altfel, ar putea fi scăpări de informaţie, iar rezultatul final să nu fie cel dorit de client. Sfatul meu este ca fiecare client să îşi caute avocatul pe care îl simte cel mai aproape de el.
Rep.: Adică să nu ezite în a se consulta cu două-trei case de avocatură, până găsesc acea compatibilitate?
Av. Camelia Iusco: Poate o găsesc din prima încercare, dar în esenţă, da, să caute.
Rep.: La „Codrean, Iusco, Jucan” sunteţi singura care vă ocupaţi de acest domeniu?
Av. Camelia Iusco: Da, aici eu sunt specializată pe malpraxis medical.
Cum se construieşte un caz de malpraxis medical?
Rep.: În cadrul unui astfel de proces, cei care se constituie în parte vătămată îşi doresc recunoaşterea greşelii din partea medicului şi solicită despăgubiri materiale şi daune morale. Care este primul pas?
Av. Camelia Iusco: Dacă un client consideră că a suferit o vătămare şi că un act de malpraxis a fost săvărşit asupra sa, trebuie să înceapă să strângă dovezi concrete. În primul rând, e vorba de toate cheltuiele făcute în vederea recuperării. Daunele materiale se probează în instanţă doar cu documente, nu se poate proba cu martori valoarea cheltuielilor făcute, aşa că trebuie păstrat fiecare bon fiscal de la achiziţionarea medicametelor, de la consultaţiile medicale, radiografii, analize şi terapii de recuperare. Toate acestea însumate vor constitui baza despăgubirilor materiale.
Rep.: În acest caz cine şi cum stabileşte cuantumul despăgubirilor morale?
Av. Camelia Iusco: În privinţa daunelor morale nu există un mercurial. La nivelul Curţii de Apel Cluj există un mercurial cu titlu de recomandare pentru judecători, în cadrul căruia s-au stabilit nişte sume pentru anumite afecţiuni, dar ele se stabilesc de la caz la caz, pentru că, de exemplu, un picior rupt nu e totuna în cazul unui şofer profesionist sau al unei persoane care desfăşoară o muncă de birou şi poate să facă asta mai departe, chiar dacă se deplasează cu dificultate.
Daunele morale se stabilesc şi în funcţie de circumstanţele personale ale fiecăruia. Ca să rămânem la exemplul cu piciorul, pentru un picior rupt poţi primi între 10 000 şi 20 000 lei, ceea ce e o sumă derizorie şi este o problemă cu care se confruntă sistemul în acest moment, pentru că ar trebui să existe, cel puţin orientativ nişte sume la nivel de ţară. Ministerul Justiţiei ar putea asigura un asemenea mercurial, în aşa fel încât practica instanţelor să fie oarecum constantă, deoarece sunt discrepanţe între ce se acordă ca despăgubiri la nivel de ţară.
Rep.: Care sunt cele mai mari sume plătite ca despăgubiri morale şi materiale la nivelul României?
Av. Camelia Iusco: Cea mai mare sumă la nivelul Curţii de Apel Cluj este de 400 000 euro şi nu am cunoştinţă ca în restul ţării să se fi obţinut mai mult de atât.