Pe scurt despre ficat. Afecţiunile hepatice de la diagnosticare la stadiul final

Șef lucrări Dr. Teodora Pop, medic primar la  Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”  are în spate ani de practică şi cercetare în domeniul specialităților medicale Medicină Internă,  Gastroenterologie și Hepatologie, iar dialogul cu domnia sa continuă.

Cum ficatul este un organ îndelung răbdător şi de cele mai multe ori, semnalele pe care ni le dă sunt tardive, am invitat-o pe Dr. Teodora Pop să creioneze  tipologia afecţiunilor hepatice şi portretul bolnavului hepatic.

Afecţiunile hepatice diagnosticare – De la hepatite virale, la hepatită etanolică

De cele mai multe ori, stadiile iniţiale ale hepatitelor virale sunt diagnosticate întâmplător. Atunci când apare simptomatologia clinică, pacientul poate fi într-o fază acută sau într-o fază cronică avansată.

Forma acută înseamnă că boala se dobândeşte ca urmare a unei transfuzii, a unei intervenţii medicale sângerânde şi se manifestă acut, imediat după perioada de incubare. În fazele cronice avansate, principala manifestare clinică se încadrează în aşa-numitul sindrom de astenie, adinamie și fatigabilitate. Şi având în vedere ritmul de viață pe care îl avem acum, putem foarte uşor să-l confundăm cu oboseala datorată muncii, datorată orelor suplimentare. Ceea ce constituie un  avantaj în prezent sunt controalele medicale periodice susținute de către angajatori, dar şi faptul că pacienţii se prezintă la medic mult mai repede. Astfel, în cazul unor analize de laborator modificate, în special creşterea transaminazelor, un sindrom de hepatocitoliză, cum îl numim noi, ar trebui să se recomande pacientului testarea markerilor virali pentru eventuala prezență a unei infecții cu virusul hepatitei B sau C. Atunci putem depista uşor aceste forme de hepatite virale.

- Articolul continua mai jos-

În ceea ce privește hepatita etanolică, datorată consumului de alcool, dacă consumul de alcool se oprește, simptomatologia remite și evoluția poate fi favorabilă. Dacă pacientul reia consumul de alcool în formă cronică, evoluția va fi spre apariția cirozei hepatice. Acest tip de pacienţi au o simptomatologie clară, dar de cele mai multe ori ei neagă consumul. Uneori, nici familia nu cunoaște volumul consumului, pentru că adesea acesta se face pe ascuns, faţă de familie şi societate şi debutul bolii are loc doar în stadiile avansate ale bolii, atunci când, de obicei, apare ciroza hepatică.

Afecţiunile hepatice diagnosticare – Sindromul metabolic şi hepatocarcinomul

Cel mai mare pericol pentru apariția hepatopatiilor cronice este în acest moment, după părerea mea, steatohepatita nonalcoolică. Cred că aceasta va lua locul hepatitelor virale, pentru că, în acest moment, hepatita virală C va fi eradicată prin tratamentul nou antiviral, iar incidența hepatitei virale B va fi controlată prin efectul implementării vaccinării pentru Hepatita B. Consumul de alcool este opţional, dar stilul de viaţă, aditivii alimentari, supraponderea, excesul caloric vor duce la apariția sindromului metabolic. Acesta înseamnă obezitate, colesterol și trigliceride mult crescute, care au un impact evident şi asupra ficatului.

Mai întâi vorbim de stadiul de steatoză hepatică, în care se constată o încărcare grăsoasă la nivelul ficatului, fără să avem modificate enzimele de citoliză hepatică. Ulterior, acest stadiu evoluează şi apare inflamaţia ficatului, obiectivată  prin creșterea enzimelor de citoliză, stadiu cunoscut sub numele de steatohepatită nonalcoolică. Modalitatea de evoluție din acest moment poate fi similară cu hepatita virală și poate evolua spre ciroză hepatică şi, respectiv, hepatocarcinom.

Literatura de specialitate descrie deja cazuri de hepatocarcinom dezvoltat pe steatohepatită nonalcoolică. Obezitatea începe să devină îngrijorătoare şi în Europa, nu doar în America, o treime din populaţia adultă a continentului nostru fiind obeză – o nuanță importantă fiind procentul mare de obezitatea la copii. Acești copilaşi vor avea, din păcate, soarta descrisă mai sus, prezentând riscul să dezvolte ciroză hepatică metabolică, datorită steatozei şi steatohepatitei nonalcoolice.

Singura modalitate de evitare a evoluției spre inflamație cronică și ciroză hepatică este schimbarea stilului de viață prin combaterea sedentarismului, adoptarea unei diete sănătoase și controlul strict al patologiilor asociate, în special al dislipidemiei (colesterol si trigliceride crescute) și al diabetului zaharat tip 2. Există studii care au arătat clar că diabetul zaharat necontrolat reprezintă un factor  de risc pentru apariția fibrozei hepatice avansate care, în timp, poate conduce spre ciroză hepatică.

Alte articole:

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari