Dacă urmăreşti clipurile publicitare difuzate de diverse posturi TV ajungi să crezi că suntem o piaţă de desfacere pentru medicamente. Sunt promovate tot felul, care ne promit că ne vor şterge miraculos ciuperca unghiei, vor scădea colesterolul, ficatul nostru va fi mai uşurat şi mai vesel, tenul mai frumos, picioarele mai drepte.
Dincolo de legile marketingului există medicamentele fără de care bolnavii cronici nu ar mai avea zile în care viaţa să li se pară măcar acceptabilă. Ce ar face diabeticul fără insulină? Sunt multe medicamentele de care atârnă chiar viaţa pacienţilor, dar atunci când unul dintre ele este retras, în principiu, există deja ceva care să îl înlocuiască, alte medicamente care sunt în fază de testări ori cercetate.
Există, însă, unul care salvează viaţa de fiecare dată. Un medicament care încă nu poate fi substituit, este considerat în fiecare ţară o resursă naţională şi ne dă posibilitatea de a fi eroi. Eroi anonimi, aşa cum sunt cei mai mulţi dintre cei care sunt capabili să privească dincolo de propria persoană. Sângele, cea mai valoroasă picătură din istoria umanităţii, cea care poartă în ea însăşi esenţa vieţii este medicamentul minune, singurul panaceu pe care îl avem cu noi şi îl putem dărui celor care au nevoie de el.
Salvează o viaţă cu cu puţin din sângele tău!
Un adult are în medie 4,5 litri de sânge, adică 10 unităţi. În cadrul unei donări care nu durează mult se recoltează 450 ml.de sânge, adică o singură unitate, pe care organismul o va reface în scurt timp. O persoană sănătoasă poate dona sânge o dată la 56 de zile, adică de şase ori pe an.
Din nefericire, mai puţin de 5% din populaţie este eligibilă pentru donarea de sânge, iar în timpul iernii, acest procent scade din cauza afecţiunilor virale. Dar bolnavii de cancer, precum şi alte afecţiuni care necesită anumite componente sanguine, precum şi cei ce suferă accidente nu au mai puţină nevoie de sânge iarna.
O unitate sanguină poate salva trei vieţi. În cazul unui bebeluş, sunt de ajuns trei linguriţe de sânge pentru a-i salva viaţa.
Campaniile de donare sunt evenimente care ar trebui doar să accelereze un proces de care este nevoie în permanenţă, pentru că sângele are valabilitate doar 42 de zile. Când vorbim de componente ale sângelui, situaţia se schimbă. Este cazul cazul trombocitelor, de care au nevoie, de exemplu, cei cu virusul hepatitei C. Ei bine, ele au doar 5 zile perioadă de valabilitate.
La fiecare trei secunde o persoană are nevoie de sânge. Pentru una din patru persoane este necesară cel puţin o transfuzie de-a lungul vieţii. La fel, unul din zece pecianţi internaţi au nevoie de sânge. Dacă vine vorba de un accident grav, survenit la locul de muncă sau în traficul rutier, persoana implicată are nevoie de cel puţin 5 unităţi de sânge, adică de 2,25 litri.
Cea mai nouă grupă de sânge, AB este şi cea mai rară. Este grupa donatoare universală de plasmă, dar când un pacient cu această grupă are nevoie de sânge, acesta nu este niciodată disponibilă.
Salvează o viaţă, te salvezi şi pe tine!
Donarea frecventă de sânge scade riscul producerii infarctului miocardic acut, precum şi riscul de a dezvolta anumite forme de cancer, aşadar salvează şi viaţa donatorului.
La urma urmelor, donarea de sânge este un act umanitar, valoros pentru cel care primeşte acea unitate, dar unul care nu îl costă nimic pe donator. E cel mai important cadou pe care un om îl poate face umanităţii, fără să piardă nimic, fără să renunţe la nimic, câştigând respectul de sine şi mulţumirea sufletească pentru că a putut să salveze una, două sau chiar trei vieţi.
Când vom înţelege că beneficiile donării de sânge sunt mai mari şi mai puternice decât frica de ace, nu va mai trebui să apelăm disperaţi la rude şi prieteni atunci când cineva apropiat va avea nevoie de sânge. Avem nevoie avem unii de ceilalți.
Donarea durează puţin, nu costă nimic şi valorează trei vieţi.