fbpx
Acasă Interviuri Dr. Bogdan Florea din Cluj şi campioana Helga Demeny au înotat la...

Dr. Bogdan Florea din Cluj şi campioana Helga Demeny au înotat la Tg. Mureş pentru bolnavii de epilepsie

Neurologul clujean Bogdan Florea a iniţiat evenimentul şi a înotat şi el

Fundația Comunitară Mureș a organizat în 11 iunie 2017 la Târgu Mureș competiția de înot Swimathon, eveniment menit să contribuie la  strângerea de fonduri destinate susţinerii pacienţilor cu epilepsie.

3 dintre cele 52 de echipe participante la Swimathon Mureș 2017 au înotat pentru proiectul Telemedicină în Epilepsie, fondat de Asociația Lions Club Transilvania. 7 copii, 5 doctori, printre care și inițiatorul proiectului, medicul neurolog clujean Bogdan Florea, și 5 persoane care iubesc pe cineva cu epilepsie au înotat pentru cei 400.000 de pacienți și pentru dreptul acestora la o calitate crescută a vieții. Cele 3 echipe au fost coordonate de ambasadoarea proiectului, Helga Demeny, campion multiplu la înot, prima femeie din România care a înotat 24 de ore neîntrerupt.

Proiect de succes

Proiectul a reușit să strângă un număr record de donații, de 13.370 lei. Banii vor fi folosiți pentru achiziția unui echipament EEG (electroencefalograf), aparat necesar pentru un diagnostic corect și complet și pentru monitorizarea evoluției sub tratament. Noul echipament va fi montat în Brașov.

Articolul continua mai jos

Dr. Bogdan Florea a făcut următoarele declarații în cadrul unui interviu acordat Radio NoRo – Vocea Pacienților:

„Anul acesta am imaginat o serie de evenimente cu precădere sportive sau cu impact mare în mase: maraton, swimathon, euro-baschet, biciclete, astfel încât să ajungem cu mesajele la familiile pacienților cu epilepsie. Am fost încurajați de succesul pe care l-am avut în 9 aprilie la Maratonul Internațional Cluj, în care am văzut 7.000 de persoane înregistrate la maraton, dintre care aprocimativ 3.500 au purtat pe mână o brățară pe care scria RUN FOR EPILEPSY / ALEARGĂ PENTRU EPILEPSIE.

Înot şi suţin bolnavii cu epilepsie

Întorcându-ne la Swimathon, nu sunt un mare sportiv, dar m-am ambiționat pentru că am văzut oamenii frumoși. Sunt cel mai modest pregătit din echipă, dar inima mare m-a făcut să mă arunc în apă cu entuziasm, alături de oameni experimentați. Jurământul lui Hipocrate chiar ne dă voie să și înotăm pentru pacienții care vin către noi cu speranțe și poate că e o dovadă elementară că vrem să dăm tot ce e mai bun din noi pentru asta. Am fost singurul neurolog care a înotat la competiție, alături de un chirurg toracic, cardiolog, ginecolog și veterinar”, a punctat dr. Bogdan Florea.

„Mesajul nostru pentru toată lumea este că epilepsia nu este o provocare care trebuie ascunsă. Cu cât se începe mai repede tratamentul potrivit, cu atât este mai bine. 70% dintre persoanele cu epilepsie pot avea o viață normală. Cu cât te ascunzi, cu atât scazi șansele de succes ale tratamentului. Ascunsul aduce o cascadă de evenimente neplăcute.”

Telemedicină în Epilepsie

Obiectivul principal al inițiativei Telemedicină în Epilepsie este creșterea accesului la diagnostic și tratament modern pentru pacienții cu epilepsie, mai ales pentru cei care locuiesc în zone îndepărtate geografic de centre universitare sau slab deservite medical. Investiția într-un EEG este de 25.000 euro.

Prin Rețeaua de Telemedicină în Epilepsie, pacienții vor beneficia de dosare medicale cu istoricul și analize EEG complexe și repetate. Datele vor fi stocate pe un server central, la care au acces și alți medici epileptologi care pot să își ofere expertiza în interpretarea datelor. Mai mult decât atât, conectarea cu alte centre de excelență din lume (Montreal, Copenhaga, Geneva) face posibil schimbul de informații între medici specialiști, oferind astfel o a doua sau chiar o a treia opinie competentă, pentru cazurile dificile.

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,918FaniÎmi place
1,180AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Crampele musculare – 9 metode să le previi

Caracterizate printr-o contracție involuntară și dureroasă a unui mușchi, crampele musculare apar pe neașteptate....

Ce este insuficiența cardiacă și cum se tratează

Ce este insuficiența cardiacă? Insuficiența cardiacă desemnează condiția în care inima este incapabilă de a...

Ce este schizofrenia? Cauzele și factorii de risc ai schizofreniei

Ce este schizofrenia? Schizofrenia este o afecțiune mentală serioasă și cronică care afectează modul...

Efectele alcoolului, pe termen scurt și lung. De la dezinhibiție la blackout și comă etilică

De la comă etilică la blackout, efectele alcoolului pot fi devastatoare pentru organismul uman....

Radioterapia în cancerul de prostată

Cancerul de prostată reprezintă a doua cea mai frecventă neoplazie întâlnită în România, incidența...

Infiltrații intraarticulare cu acid hialuronic

Infiltrații intraarticulare cu acid hialuronic - ce trebuie să știi. Despre această tehnică medicală...