Societatea Sud-Est Europeană de Neurochirurgie şi Societatea Română de profil se reunesc în cadrul celui de-al 3-lea Congres care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 14-16 septembrie 2017. Evenimentul se va desfăşura în conjuncţie cu cel de-a 43-lea Congres al Societăţii Române de Neurochirurgie. Cu o zi înainte de startul acestui prestigios şi longeviv eveniment, în 13 septebrie se organizează al 22-lea curs de Neirochirurgie în limba franceză.
Teme la Congresele de Neurochirurgie
Printre temele care vor fi abordate se regăsesc probleme legate de cercetarea, aspecte vasculare ale Neurochirurgiei, tumorile coloanei vertebrale şi ale măduvei spinării. Cum să tratezi traumele concomitente la nivel cranian şi al măduvei spinării este o altă întrebare la care vor răspunde specialiştii. DE asemenea, vor fi dezbătute aspecte ale educaţiei în Neorochirurgie, mai ales vârsta la care aceasta poate fi începută.
Au răspuns invitaţiei de a vorbi în cadrul evenimentelor nu mai puţin de 95 de personalităţi ale lumii medicale europene, printre care îi regăsim pe Adrian Bălașa, Ioan-Ștefan Florian şi Radu-Mircea Gorgan.
Southeast Europe Neurosurgical Society Nursing Section Symposium- medicină la nivel înalt
Simpozionul de Nursing al Societăţii Sud-Est Europene de Neurochirurgie va avea loc la Cluj-Napoca în 15 septembrie 2017.
Tema principală a simpozionului este cuprinsă în întrebarea Neurosurgery Nursing – Quo vadis?
Vor încerca să răspundă reprezentanţi de seamă ai lumii medicale europene.
Comitetul de organizare al simpozionului este format din: Carmen Hotea, Romania, Andreea Jucan, Romania, Biljana Kurtović, Croatia, Vesna Svirčević, Croatia, Žana Đurić, Serbia.
Orice eveniment care se respectă are un comitet ştiinţific, iar de această dată este vorba despre Agripina Tohanean, Romania, Cecilija Rotim, Croatia, Martina Kolačko, Croatia şi Mirsada Čustović, Bosnia and Herzegovina.
Educarea medicală continuă
Pentru educarea medicală continuă, al al 3-lea Congres al Societăţii Sud-Est Europene de Neurochirurgie şi cel de-al 43-lea Congres al Societăţii Române de Neurochirurgie vor fi creditate cu puncte CME de către Colegiul Medicilor din România.
Organizatorii evenimentului sunt Societatea Sud-Est Europeană de Neurochirurgie, Societatea Română de Neurochirurgie, Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Hatieganu”, Cluj-Napoca şi Fundaţia Transylvania Leaders.