Colegiul Medicilor din România consideră că o Lege a vaccinării este foarte necesară în prezent. O atribuție exclusivă a CMR este educația medicală continuă în vederea ridicării gradului de competență profesională a membrilor săi.
CMR analizează proiectul Legii Vaccinării
Legea trebuie să ofere soluții cât mai bune dar și realiste la numeroasele și diversele probleme cu care ne confruntăm privind vaccinarea populației infantile. Normele legislative trebuie să stabilească un echilibru între protecția colectivă față de bolile transmisibile și libertățile individuale, să consemneze rolul medicilor în activitățile de promovare a vaccinării și de realizare a acesteia dar și să responsabilizeze părinții în a asigura prin vaccinare o stare bună de sănătate pentru copiii lor.
În proiectul Legii vaccinării, elaborat de Ministerul Sănătății, proiect supus dezbaterii publice și ulterior dezbaterii parlamentare, sunt prevăzute responsabilități și obligații, inclusiv pentru CMR (art.19).
În acest context, CMR va face, prin comisiile sale de specialitate, o analiză a prezentei propuneri legislative elaborate de Ministerul Sănătății și, dacă este cazul, va înainta propuneri pentru îmbunătățirea acesteia.
21 de decese din cauza rujeolei
CMR consideră că vaccinarea copiilor reprezintă una dintre prioritățile asistenței sanitare din țara noastră, fiind un element esențial în asigurarea sănătății individuale și colective, în preîntâmpinarea apariției și dezvoltării unor epidemii, precum epidemia de rujeolă care evoluează în prezent.
De la debutul epidemiei au fost înregistrate 21 de decese la bolnavi cu rujeolă nevaccinați, în timp ce, în perioada 2010-2015, au fost patru decese. Epidemia de rujeolă care durează din septembrie 2016 este consecința scăderii succesive a ratei vaccinării de la 94 la sută (doza I) și 93 la sută (doza II) în 2001, la 86 la sută — doza I, respectiv 67 la sută — doza II în 2015. Până în 14 aprilie 2017 s-au înregistrat 4.793 de cazuri și 21 de decese, boala afectând 38 de județe.
O acoperire vaccinală optimă și constantă va duce, în timp, la eradicarea a numeroase boli infecțioase transmisibile.
În momentul în care Legea vaccinării va fi funcțională, instituții ale statului vor contribui la aplicarea ei în practica. Însă rolul principal îl vor avea medicii practicieni și, în primul rând, medicii de familie în educarea populației în favoarea vaccinării și realizarea acesteia.
Reușita va depinde de o bună colaborare a trei factori: medicii practicieni (motivați și responsabili), Ministerul Sănătății și instituțiile sale teritoriale (cu îndeplinirea la timp și în totalitate a obligațiilor ce le revin) și populația (care trebuie sa fie informată bine și corect privind vaccinarea).
O atribuție exclusivă a Colegiului Medicilor, conform Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, al. 2), lit. d) este inițierea și promovarea de forme de educație medicală continuă în vederea ridicării gradului de competență profesională a membrilor săi. Aceasta a fost pusa in aplicare prin Decizia nr. 1 din 2013 a Consiliului Național al CMR.
Cine conduce procesul vaccinării?
Managementul activităților de EMC este realizat de Colegiul Medicilor din România prin Programul național de educație medicală continuă, în conformitate cu procedurile prevăzute în prezenta decizie, cu directivele și recomandările Uniunii Europene (UE) sau cu înțelegerile și recunoașterile mutuale ale creditelor, stabilite cu Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști/Consiliul European de Acreditare a Educației Medicale Continue (UEMS/EACCME), precum și cu alte autorități ori organisme profesionale medicale europene și naționale implicate, prin natura funcționării lor, în activitățile de educație sau dezvoltare profesională continuă a medicilor’.
CMR reamintește că, potrivit Codului de deontologie medicală, sunt contrare principiilor fundamentale ale exercitării profesiei de medic folosirea unor metode de diagnostic sau tratament nefundamentate științific sau neacceptate de comunitatea medicală, cu risc pentru pacient, precum și respingerea publică, cu excepția dezbaterilor din comunitatea medicală, a unor mijloace de diagnostic, tratament și profilaxie recunoscute de comunitatea științifică academică medicală dar și recomandarea publică a unor tratamente nefundamentate științific.
De asemenea, conform articolului 23 din același cod, constituie o atingere gravă adusă caracterului independent al profesiei medicale, cu excepția situațiilor prevăzute de lege și cu anunțarea prealabilă a organelor profesiei, asocierea sau colaborarea, sub orice formă și în orice modalitate, directă ori indirectă, dintre un medic și o persoană care produce sau distribuie medicamente precum și reclama, în orice mod, la medicamente, suplimente alimentare, aparatură medicală sau alte produse de uz medical.
Scurt istoric al veccinărilor
Parcursul istoric al omenirii a fost marcat, din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, de numeroase boli infecțioase. Ele au modelat istoria atât la nivel de colectivitate cât și individual.
Răspândirea bolilor infecțioase și apariția epidemiilor a fost favorizată de constituirea aglomerărilor urbane, intensificarea călătoriilor, lipsa de imunitate a populației față de aceste boli.
Istoria oferă nenumărate exemple când populații întregi au fost decimate de bolile infecțioase. Se consideră că bolile infecțioase au cauzat mai multe decese, în decursul timpului, decât războaiele sau dezastrele naturale.
În anul 430 Î.Hr. febra tifoidă ucide o treime din locuitorii Atenei, inclusiv pe marele Pericle
În epidemia de pestă din Constatinopol din anul 588 e.n. mureau zilnic în oraș, conform istoricului Procopin de Cezareea, 10.000 de oameni. Este doar o prefigurare a marii epidemii de pestă din secolul 14 care, pornită din Asia, ucide între 1346 și 1352 aproape 50% din populația Europei.
Odată cu descoperirea ‘Lumii Noi’ de către Cristofor Columb în anul 1492, soldații spanioli aduc aici boli infecțioase inexistente pe continentul american, precum rujeola, variola, gripa, etc. Lipsa de imunitate a populației indigene față de aceste boli a avut urmări dezastruoase. Epidemiile cauzate de ele au determinat, în decurs de un secol, reducerea populației autohtone de la 100 milioane la 5-10 milioane.
În același timp, în Europa, copiii plăteau cel mai greu tribut bolilor infecțioase. Adulții trecuseră prin ele în copilărie, iar cei care supraviețuiseră erau acum imuni.
În 1750 jumătate din copii mureau înainte de a atinge vârsta de 10 ani, majoritatea prin boli infecțioase.
În secolul 18, în Europa, 8 locuitori din 10 făceau variolă iar din 10 bolnavi, unul deceda
Epidemia de „gripă spaniolă” de la sfârșitul primului război mondial a ucis, după estimări recente, 100 milioane de persoane (majoritatea tineri).
În lipsa vaccinării populației, aceste situații se pot repeta oricând în viitor și la o scară mult mai mare ținând cont de numărul mare de locuitori ai planetei, marile aglomerări urbane, intensitatea și rapiditatea deplasărilor umane. La aceasta trebuie adăugat faptul că cele mai mari epidemii sunt produse de agenți infecțioși virali, față de care în prezent, în cele mai multe cazuri, nu există tratament etiologic.
Anul 1796 este un an de referință în profilaxia bolilor infecțioase, transmisibile, în reducerea morbidității și mortalității prin aceste boli. Este anul în care Edward Jenner introduce în practica medicală curentă vaccinarea antivariolică. Vor mai trece însă peste 100 de ani până când noi modalități de vaccinare și noi vaccinuri vor apărea: 1925 anatoxina tetanică, 1953 vaccinul antipoliomielită, 1963 antirujeolă,1967 antioreion, 1969 anti rubeolă, 1973 antivaricelă, 1988 anti hepatită B, etc.
De la apariția acestor vaccinuri și până în prezent au fost vaccinate miliarde de persoane în întreaga lume iar rezultatele sunt evidente. În 1990 se înregistrau în lume peste 580.000 de decese prin tetanos neonatal. Prin creșterea acoperirii vaccinale numărul s-a redus la 49.000 în 2013.
Între 1995 și 2010 incidența varicelei s-a redus în SUA, prin vaccinare, cu 95%, ceea ce înseamnă 3,5 milioane cazuri evitate
A existat speranța ca bolile infecțioase transmisibile, care au ca rezervor și sursă de infecție omul, să fie eradicate prin vaccinare. Până în prezent acest lucru s-a reușit pentru variolă (eradicată în 1977). Eradicarea variolei a permis ca generațiile născute ulterior să nu mai fie vaccinate, nemaiexistând surse de infecție în rândul populației.
Acest model se poate aplica și altor boli infecțioase specific umane (rujeola, rubeola, varicela, oreionul, poliomielita, etc.). Chiar dacă nu s-a reușit până în prezent eradicarea lor, prin vaccinare s-a redus mult numărul de îmbolnăviri și decese.
Organizația Mondială a Sănătății consideră că, în prezent, vaccinarea permite, pe plan mondial, evitarea în fiecare an a 2-3 milioane decese, iar dacă acoperirea vaccinală ar fi optimă, prevenirea altor 1,5 milioane decese.
România de azi şi vaccinurile
Astăzi asistăm atât în România cât și în multe alte țări la o reducere constantă și progresivă a ratei vaccinărilor. Cauzele sunt multiple, de la subinformarea populației privind importanța vaccinării sau suprainformarea privind reacțiile adverse cu exagerarea acestora, până la lipsa asigurării vaccinurilor necesare unei bune prevenții. Astăzi, din cauza exploziei informaționale, deseori negative, metodele clasice de promovare a vaccinării nu mai sunt suficiente și eficiente. Este nevoie de echipe interdisciplinare formate din medici, psihologi, sociologi care să identifice cauzele atitudinii negative a populației față de vaccinare și să ofere soluții.