Prima intervenție de urologie robotică efectuată în sistemul medical privat din România

Prima intervenție de urologie robotică efectuată în sistemul medical privat din România. Inaugurarea Centrului de excelență în chirurgie robotică din cadrul Spitalului Sf. Constantin Brașov s-a făcut cu un pacient din Cluj-Napoca.

Vineri, 24 martie 2017, în cadrul Spitalului Sf. Constantin din Brașov a fost inaugurat Centrul de excelență în chirurgie robotică, prima serie de intervenții efectuate cu ajutorul robotului daVinci Si, în premieră pentru sistemul medical privat din România fiind în domeniul urologiei. Prostatectomia robotică, intervenția de care au beneficiat primii cinci pacienți ai centrului de la Brașov este considerată „standard de aur” în tratamentul chirurgical al cancerului de prostată datorită preciziei și siguranței oferite de robotul daVinci.

O echipă mixtă

Echipa operatorie cu vastă experiență în chirurgia robotică și chirurgia urologică oncologică, coordonată de Prof. Dr. Ioan Coman, medic primar urolog, a fost compusă din Șef Lucr. Dr. Nicolae Crișan, medic primar urolog și Dr. Deliu-Victor Matei, medic primar urolog din Milano și asistenta instrumentară Anca Jecan, anestezia fiind asigurată de echipa ATI coordonată de Dr. Luminița Cîmpeanu, medic șef secție ATI. Medicii veniți din centrele consacrate de urologie robotică de la Cluj-Napoca și Milano se alătură astfel echipei medicale a Spitalului Sf. Constantin din Brașov, care a fost dotat de curând cu sistemul de chirurgie robotică daVinci Si, în urma unei investiții de 2 milioane de euro.

intervenție de urologie robotică

- Articolul continua mai jos-

O intervenţie de succes

„Astăzi a fost realizată prima intervenție de prostatectomie radicală robotică în sistem privat, pentru un pacient de 60 de ani, diagnosticat cu un adenocarcinom de prostată, un cancer prostatic, din fericire într-o fază localizată, într-o fază curabilă. S-a efectuat o intervenție de extirpare a glandei prostatei împreună cu ganglionii pelvini. Intervenția a decurs absolut liniar, fără nicio problemă, cu sângerare absolut minimă pentru pacient și, sperăm, cu o recuperare foarte rapidă” a declarat Dr. Nicolae Crișan, medic primar urolog.

Recuperare precoce a funcţiilor

Intervențiile chirurgicale au durat în medie 4 ore, iar pacienții operați, cu vârste cuprinse între 50 și 65 de ani, au avut o evoluție post-operatorie foarte bună, fiind externați în medie la trei zile postoperator. „Prima intervenție a decurs în condiții absolut normale, fără pierderi de sânge, acum suntem în pregătire cu a doua operație. Am reușit să conservăm bandeletele neuro-vasculare – acele structuri din jurul prostatei care dau calitatea vieții după această operație marcantă pentru un bărbat. Această alternativă, plus conservarea sfincterului, permite ca pacientul să își recupereze funcția sexuală și cea de continență urinară mult mai precoce comparativ cu intervențiile standard, clasice sau laparoscopice” a explicat Prof. Dr. Ioan Coman.

Prof. Dr. Ioan Coman
Prof. Dr. Ioan Coman – Intervenție de urologie robotică

Primul pacient

Primul dintre pacienții operați, în vârstă de 60 de ani, din Cluj-Napoca, a declarat la mai puțin de 24 de ore de la intervenția chirurgicală: „Mi-am revenit foarte repede după anestezie, nu am avut dureri insuportabile. Prima indicație pe care am primit-o astăzi a fost să mănânc, apoi să stau pe marginea patului, supravegheat, și să fac deja mișcare, primii pași. Echipa a fost deosebită.”

Cu privire la motivele care l-au determinat să aleagă această opțiune, pacientul a explicat: „Am consultat mai mulți medici, prima dată am fost la Dl. Profesor Coman și echipa dânsului, la Dr. Crișan, și mi-au spus avantajele acestui aparat. M-am mai consultat cu mai multă lume în domeniul medicinei și toți au spus că este un aparat revoluționar, de ultimă generație și nu va fi chiar atât de invaziv. Cea mai importantă problemă este că rămân funcțiile aproape ca înainte și refacerea mult mai rapidă. precizia cu care se lucrează.”

Alternativa robotică

În cadrul conferinței de presă organizate cu ocazia acestui eveniment, coordonatorul noului centru de chirurgie robotică, Prof. Dr. Ioan Coman, a declarat: „În primul rând vreau să mulțumesc conducerii acestui spital pentru că a fost atât de receptivă la propunerea pe care le-am făcut-o în urmă cu doar o lună, de a pune umăr la umăr și împreună să oferim pacienților din România alternativa robotică atunci când situația lor medicală solicită, o tehnică de înaltă performanță. Am avut aici la Brașov o mare deschidere, o înțelegere deplină și într-o lună de zile robotul a fost achiziționat și pus în funcțiune. Astăzi am efectuat împreună cu colegii mei Dr. Nicolae Crișan și Dr. Deliu Victor Matei și colegul Andrei Boc o primă intervenție robotică în sistemul privat din România pentru cancer de prostată, așa-numita operație de prostatectomie radicală robotică, cu sistemul daVinci.”

Făcând referire la avantajele aplicării chirurgiei robotice în urologie, Dr. Deliu Victor Matei a explicat: „Se pot face toate intervențiile chirurgicale care se fac în spații mici din interiorul corpului uman și care au nevoie de o precizie mare a disecției și a reconstrucției. Posibilitatea de a face suturi și noduri în spații mici permite o calitate excepțională a chirurgiei”.

- Articolul continua mai jos-

Noi domenii de dezvoltare pentru chirurgia robotică

La conferința de presă a participat și Dr. Bogdan Moldovan, șeful secției de chirurgie generală a Spitalului Sf. Constantin, în cadrul căreia se vor adăuga în curând și alte patologii operabile prin această metodă, în sfera chirurgiei oncologice, a chirurgiei generale, a ginecologiei și chiar a chirurgiei obezității: „Pentru mine este un moment extraordinar, acela de a putea asista la scrierea istoriei sistemului privat de sănătate din România. Pentru un chirurg, ca și pentru un urolog, chirurgia daVinci este vârful spre care tindem. Nu există ceva mai sus de atât. Este o ocazie unică pentru mine să mă dezvolt alături de Prof. Coman.

Zilele viitoare vom mai avea un invitat, Profesorul Iselin de la Geneva, care împreună cu echipa domnului Profesor vor efectua o nefrectomie pentru un caz de cancer renal. Sunt foarte fericit că spitalul nostru trăiește acest moment și sunt convins că această primă operație este doar începutul unui proiect pe care îl dorim extrem de ambițios.”

Centrul de excelență în chirurgie robotică din cadrul Spitalului Sf. Constantin Brașov

Chirurgia robotică este chirurgia viitorului

„Este clar că viitorul este al chirurgiei robotice, este clar că relațiile internaționale sunt cele care ajută să fie implementate și să se dezvolte și mai mult calitatea procedurilor și instruirea, predarea roboticii la noua generație de medici. Prin urmare, prietenia care mă leagă de profesorul Coman și marea disponibilitate a conducerii și a managementului Spitalului Sf. Constantin reprezintă baza creării primului centru de mare volum în România, în acest spital privat” a declarat, în cadrul conferinței de presă, Dr. Deliu-Victor Matei, din perspectiva unui medic cu experiență de mii de cazuri de chirurgie robotică în centrul de la Milano.

Oportunitatea dezvoltării chirurgiei robotice, motiv pentru tinerii medici de a rămâne în România
Prof. Dr. Ioan Coman, coordonatorul nou-înființatului centru de chirurgie robotică de la Brașov, a pus accent în cadrul conferinței de presă pe importanța instruirii unui număr cât mai mare de tineri chirurgi și specializarea lor în chirurgia robotică, un motiv solid pentru aceștia de a rîmâne și a profesa în România: „Cred că împreună cu colectivul de medici și cu managementul acestui spital vom putea face pași înainte în domeniul chirurgiei robotice din România. Suntem deschiși pentru a oferi și altor chirurgi specialiști din diverse specialități (chirurgi generaliști, oncologi, ginecologi, urologi) ocazia de a învăța alături de noi chirurgia robotică și a oferi astfel unui număr cât mai mare de pacienți această alternativă de mare eficacitate.”

Standard în activitatea medicală

Dr. Nicolae Crișan a adăugat: „Cred că este foarte important să te dezvolți într-o școală în medicină, ceea ce pentru mine a fost o mare șansă, pentru că dacă nu ai această șansă apar anumite frustrări care te împing către un sistem în care acele frustrări nu există. Apoi, șansa de a putea să beneficiezi tot timpul de ceea ce este standard în activitatea medicală, atât în Occident cât și la noi. Am păstrat tot timpul această dorință de a dezvolta chirurgia robotică, care este cel mai înalt standard de activitate chirurgicală, prin urmare nu a existat niciun motiv de ordin profesional care să ne determine să plecăm din țară.”

-Articolul continua mai jos-

Cum funcționează chirurgia robotică?

Chirurgia asistată de robot, numită și ”chirurgie robotică”, presupune utilizarea unui sistem revoluționar care include un braț dotat cu o cameră de înaltă rezoluție și mai multe brațe mecanice cu instrumente chirurgicale. Acestea sunt deosebit de flexibile și sunt conectate la o consolă computerizată, care este acționată de chirurg. Chirurgul, așezat la consola poziționată lângă masa de operație, controlează cu o siguranță sporită brațele robotului, beneficiind de o imagine 3D, mărită, de înaltă rezoluție. Cu ajutorul chirurgiei robotice este posibilă efectuarea anumitor intervenții chirurgicale delicate și complexe care ar fi deosebit de dificile, riscante sau chiar imposibile prin tehnicile convenționale. Avantajele incontestabile ale utilizării robotului daVinci Si sunt precizia sporită, creșterea gradului de siguranță, dar și riscul scăzut de sângerare și infecție. Pe lângă acestea trei, se mai adaugă și recuperarea rapidă, cicatricile de dimensiuni reduse și gradul ridicat de flexibilitate și confort pentru pacient și chirurg.

Despre Spitalul Sf. Constantin din Brașov

Spitalul Sf. Constatin din Brașov, distins de OMS cu premiul Hand Hygiene Excellence Award 2013, a împlinit de curând 6 ani de la înființare, perioadă în care au fost internați în spitalul privat peste 40.000 de pacienți, au fost efectuate mai mult de 200.000 de servicii în regim ambulatoriu și peste 10.000 de intervenții chirurgicale. Spitalul privat are în prezent 248 de angajați și colaboratori și dispune de 13 secții pentru spitalizare continuă și 9 secții pentru spitalizare de zi totalizând 92 de paturi, un ambulatoriu de specialitate cu 23 de specialități și un laborator de analize medicale.

Un an deosebit

Anul 2017 reprezintă un punct cheie în istoria Spitalului Sf. Constantin, atât prin extinderea într-o nouă locație, cât și prin diversificarea gamei de servicii oferite. Implementarea chirurgiei robotice, un deziderat al echipei chirurgicale încă de la inaugurarea spitalului, vine în completarea celorlaltor inovații și premiere în domeniul medical prin care s-a remarcat spitalul brașovean în decursul celor șase ani de activitate, reprezentând următorul pas firesc în evoluția Spitalului Sf. Constantin și încă o dovadă a faptului că performanța medicală de nivel internațional poate fi atinsă în sistemul medical privat din România.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari