Ziua Mondială a Somnului-manifestări clujene

Ziua de vineri, 17 martie 2017, este dedicată marcării la nivel internaţional a ,,Zilei Mondiale a Somnului”. Cum somnul profund este unul din cei trei piloni ai sănătăţii, împreună cu o dietă echilibrată şi exerciţiu fizic regulat, trebuie să i se acorde o atenţie potrivit importanţei în economia vieţii şi activităţii eficiente a fiecăruia.

În calitate de partener în organizarea evenimentului, Consiliul Judeţean Cluj invită locuitorii Clujului, şi nu numai, să ia parte în zilele de vineri, 17 martie 2017, respectiv sâmbătă, 18 martie 2017, la campania de informare şi conştientizare a importanţei diagnosticului şi tratamentului tulburărilor de somn. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Pneumologie, UMF ,,Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca şi Linde Home Care Romania. Le sunt parteneri forul administrativ judeţean, sub sloganul ,,Sleep Soundly, Nurture Life”/ ,,Dormind bine, Preţuieşti viaţa”, cu ocazia ,,Zilei Mondiale a Somnului”.

Ziua porţilor deschise ale Laboratorului de Somn

Cu această ocazie vineri, 17 martie 2017, între orele 8.30 şi 10.30, în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie ,,Leon-Daniello”, de pe strada B.P.Haşdeu, nr. 6, Secţia Pneumoftiziologie III, va avea loc Ziua porţilor deschise ale Laboratorului de Somn, coordonat de către dna. prof. univ. dr. Doina Todea.

 Vineri şi sâmbătă, 17 şi 18 martie 2017, începând cu ora 12.00, şi până la 18.00, vor rula proiecţii informative şi educative pe această temă la Centrul Comercial ,,Iulius Mall” Cluj-Napoca. Participanţii vor beneficia de oportunitatea de a câştiga, prin tragere la sorţi, una din cele cinci diagnosticări poligrafice gratuite la Laboratorul de Somn din incinta Spitalului de Pneumoftiziologie ,,Leon-Daniello” Cluj-Napoca.

- Articolul continua mai jos-

Ziua Mondială a Somnului organizată la Cluj-Napoca reprezintă continuarea campaniei de comunicare la nivel naţional. Obiectivul ei este acela de a creşte gradul de cunoaştere a populaţiei în privinţa somnului şi a patologiilor somnului care le pot afecta viaţa. Este vorba despre sindromul de apnee în somn, precum şi de informare cu privire la posibilităţile de tratament existente.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari