În fiecare an, în 14 noiebrie este marcată Ziua Mondială a Diabetului, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății. Cea mai mare campanie de informare asupra diabetului conţine, la nivel, mondial o serie de manifestări în care sunt implicate asociaţiile membre ale Federaţiei, pacienţi, furnizori de servicii medicale, cu scopul de a informa şi a implica publicul în maniere diverse asupra diabetului şi a numeroaselor aspecte legate de această afecţiune.
Un rol extrem de important în ceea ce priveşte diabetul şi ţinerea sub control, pe cât posibil, a manifestărilor conexe diabetului, îl are educaţia. Aici sunt implicaţi numeroşi factori, alături şi în beneficul pacientului şi tocmai de aceea a fost constituită o Asociaţie de Educaţie în Diabet, a cărei preşedinte este Şef de lucrări dr. Cornelia Badea, de la Centrul de Diabet al Spitalului Judeţean Cluj.
Propuneri concrete
Preşedintele Asociaţiei de Educaţie în Diabet a înaintat câteva propuneri de proiecte, cel mai important fiind cel legat de recunoaşterea educatorului în diabet. Începând de anul viitor vor începe specializări pentru asistentele medicale printr-un program naţional al Ordinului Asistenţilor. Problema este ce se va face cu persoanele care vor avea un program destul de complex de pregătire ca să-şi obţină diploma, adică echivalentul unui an universitar, ceea ce nu este deloc uşor.
După aceea trebuie găsită o poziţie profesională care, deocamdată cel puţin, nu există. În acest moment, în schemele de personal nu este dedicată o poziţie specială pentru asistenţii medicali specializaţi, cu o salarizare care ar trebui să fie distinctă. De la asta încolo, perspectivele ar fi mai bune. Pe de altă parte trebuie să existe o finanţare pentru activitatea de educaţie în schema spitalelor sau cumva, în contractul cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Altfel, ea va rămâne inclusă în aceste consultaţii standard de 15 minute, unde o educaţie structurată este absolut imposibilă.
Rep.: Aceste cursuri se vor desfăşura în cadrul Universităţii de Medicină ?
Dr. Cornelia Bala: Da, vor fi desemnate centre universitare de pregătire, în funcţie şi de numărul de persoane care vor dori să se înscrie, de disponibilitatea cadrelor din centrele universitare de a ţine aceste cursuri, pentru că vorbim de 210 ore de teorie pe an, ceea ce e foarte mult. Dar, sunt convinsă că vom găsi unul-două centre care să dorească să facă acest lucru.
Rep.: Dar din partea asistenţilor există interesul?
Dr. Cornelia Bala: În principiu da, există acest interes, dar nu-i uşor, pentru că presupune foarte mult timp în plus în pregătire şi dacă ar exista o perspectivă să ştie că se înrolează în acest program, dar la sfârşit înseamnă şi altceva decât o diplomă, ar însemna ceva. Dar mai avem timp şi poate că reuşim pentru la anul ceva, cu Casa Naţională de Asigurări, să includă educaţia ca procedură medicală terapeutică, în lista procedurilor pe care ei le finanţează şi care sunt nenumărate, adică n-ar fi nimic excepţional. Am cerut şi eu o finanţare rezonabilă, adică o procedură de complexitate medie, care anul acesta nu a fost aprobată, din motive pe care nu le cunoaştem pentru că nu ni s-au comunicat.
Rep.: Există genul acesta de specializări a asistenţilor medicali în străinătate? De unde aţi luat modelul? Este european, performant, viabil?
Dr. Cornelia Bala: Da. Acum, în ceea ce priveşte educaţia, în diabet situaţia nu e chiar aşa clară, nici în multe alte ţări europene, dar, oricum, e mai avansată decât la noi. Pentru că acolo un medic diabetolog are un buget de practică în urma colaborării cu Casa atât de confortabil, încât îşi permite să-şi angajeze o echipă, nu o singură asistentă, cum se întâmplă la noi. Şi aceste persoane specializate sunt angajate de către medici diabetologi, tocmai ca să crească calitatea îngrijirii pacienţilor cu diabet.
În momentul de faţă, această educaţie se face de către medic, şi fiind vorba de o afecţiune cronică se face o educaţie permanentă; fiecare schimbare de tratament sau schimbare de etapă necesită un nou tip de educaţie. Nu poţi să-l pregăteşti pe pacient de la început pentru toate situaţiile, şi atunci educaţia punctuală se face la fiecare momentîn parte. O face medicul în cabinet.
Sunt rare situaţiile de centre de diabet, cum este al nostru, care au asistente antrenate şi care dau din timpul lor liber, fără nicio recompensare şi care practic, ne ajută. Dar în cea mai mare parte a ţării, şi sunt în 90% din situaţiile de care vorbim, medicul face acest lucru. Asistenta educatoare ar prelua aceste aspecte şi ne-ar lăsa nouă timpul de a judeca doar medical partea de educaţie la recomandare. E un fel de nutiţionism. Şi în acest domeniu, implicarea nutriţioniştilor, a celor adevăraţi, care sunt absolvenţi de facultăţi, ne ajută, pentru că preiau partea de educaţie alimentară. Noi facem recomandările, ei preiau această parte.
Aspecte legislative
Asistenta educatoare în diabet preia partea de informaţie legată de diabet. Asta ar fi una din problemele cu care ne luptăm. Din punct de vedere legislativ, din nou sunt deja doi ani de când propunem modificări ale programului naţional de diabet legat de numărul de teste de automonitorizare a persoanelor care fac insulină, fie copii, fie adulţi. Există în acest moment ordinul în vigoare, preluat din ordinele anterioare, un număr de teste – 300 până la vârsta de 18 ani, pe trei luni. Când ai împlinit 18 ani şi o zi, devin 100 şi atunci copiii şi toate persoanele care au fost obişnuite şi care fac multiple doze de insulină pe zi, ar trebui, la modul teoretic, să-şi măsoare măcar trei glicemii pe zi, în condiţia în care au 300 pe trei luni, iar când împlinesc 18, au un test pe zi, restul trebuie să cumpere.
România e privilegiată la gratuitatea madicaţiei pentru diabet
Ne-am luptat foarte mult, şi asociaţiile de pacienţi, şi federaţia, şi societatea română, cu toată forţa care am avut-o, să încercăm să legăm acest număr de teste de numărul de administrări, deci numărul de administrări de insulină să fie egal cu numărul de teste pe zi pe care îl primeşte. N-am reuşit deocamdată. Şi este o altă mare provocare legislativă. Cam astea două ar fi în momentul de faţă, pentru că, din fericire, la noi în ţară, toată medicaţia e gratuită, suntem una din ţările privilegiate, şi alte modificări foarte mari nu am avea nevoie ca să ne îmbunătăţim.
Bine, în contextul general, nu vorbim de cum sunt văzute şi cum sunt plătite aceste servicii, pentru că sunt la fel la toţi medicii, nu fac diferenţă bolile cronice. Deşi am văzut un proiect de lege prin care la cei care se ocupă de anumite afecţiuni cronice se gândesc să schimbe modalitatea de judecată a actului medical în ambulator. Nu e vorba neapărat de un cost mai mare, ci de regândirea acelui „un pacient pe sfert de oră”, 28 maximum pe zi, de alocarea unui interval de timp mai generos şi binenţeles cu un cost modificat, pentru că se reduce preţul de decontare la jumătate. Diabetul nu făcea parte din acea listă, doar cele oncologice, afecţiunile psihiatrice. Este doar un proiect de lege, să vedem ce se va întâmpla.