Învățământul superior medical modern, cheia pentru un sistem de sănătate performant.

Principalele provocări în dezvoltarea sistemului de învățământ superior din medicina românească vor fi discutate în cadrul Conferinței Naționale a Asociației Decanilor Facultăților de Medicină din România (ADFMR). Evenimentul de tradiție, ajuns în acest an la cea de-a VII-a ediție, va avea loc între 27 — 28 octombrie 2016, la Cluj-Napoca si va fi găzduit de Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie ‘Iuliu Hațieganu’.

La manifestare vor fi abordate principalele probleme ale învățământului superior în acest domeniu, în vederea stabilirii unor concluzii și hotărâri cu impact real în structură și funcționarea învățământului medical din România. Astfel, vor fi dezbătute relația dintre Facultatea de Medicină și spitalul clinic, noile standarde de calitate ale Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) pentru Facultățile de Medicină, introducerea în curriculumul facultăților de medicină a noțiunior de profesionalism medical, respectiv comportamentele și atitudinile specifice profesiei medicale, dar și responsabilitatea socială a Facultăților de Medicină în contextul globalizării.

‘Formarea medicală începe de pe băncile Facultății, iar datoria noastră, a Asociației Decanilor Facultăților de Medicină din România, este să găsim soluțiile optime pentru ca învățământul medical românesc să corespundă standardelor internaționale. Cred cu tărie că medicina se învață în Facultate, iar profesia de medic se învață în spital. De aceea, pe lângă partea teoretică, este necesar că viitorii medici să ia contact cu unitățile sanitare, iar una dintre prioritățile noastre este cooperarea cu autoritățile pentru a asigura condiții mai bune de practică în spitalele publice, dar și implementarea unui cadru legislativ ca, în anumite circumstanțe, practica în medicină să se poată realiza și în instituții medicale private. Un sistem educațional performant, urmat de un sistem sanitar functional la standarde ridicate de calitate, este cheia pentru că viitorii medici să își dorească să profeseze în țara lor. Scopul nostru este să le oferim cadrul propice educației și dezvoltării și astfel să asigurăm viitorul resursei umane în sistemul de sănătate românesc’, a declarat Prof. Dr. Anca Dana Buzoianu, Presedinte al ADFMR si Decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ‘Iuliu Hațieganu’ din Cluj-Napoca.

Evenimentul va debuta cu o sesiune introductivă privind ‘Elementele de consens, rezoluții și hotărâri anterioare ale Asociației Decanilor’, având în vedere alegerile desfășurate în urmă cu un an, în care echipele manageriale s-au schimbat în majoritatea Facultăților de Medicină.

- Articolul continua mai jos-

Conferința va continua cu o dezbatere privind ”Relatia dintre Universitate — Facultatea de Medicină și Spitalul clinic’, o problemă stringentă în sistemul de învățământ medical, atât din punct de vedere practic, cât si din perspectivă legislativă. Pe lângă componenta teoretică, cea practică este esențială în formarea medicală, în contextul învățământului medical modern. De aceea, între facultățile de medicină din România și spitalele clinice, ambele fiind instituții publice, ar trebui să guverneze deplină concordanță dintre elementele de funcționare și cele legate de dezvoltarea comună. Totodată, evenimentul îsi propune identificarea de solutii, astfel încât formarea în medicină să se poată desfășura, în anumite contexte și în institutii medicale private, nu numai în cele publice.

Noile propuneri ale ARACIS referitor la ‘Viitoarele standarde ale ARACIS pentru Facultățile de Medicină’ vor fi prezentate echipelor de management ale Facultăților de Medicină, întrucât evaluările academice oficiale viitoare se vor face conform acestor reglementări. De asemenea, este încurajată dezbaterea pro și contra acestor norme, pentru a crește standardele calitative ale învățământului medical.

În condițiile unor schimbări profunde care au loc în societate, alături de modificări relaționale specifice care se produc odată cu progresul medicinei, precum si a unei nuanțări a raporturilor dintre medic și anumiți ‘factori de mediu’ — familie, media, instituții superioare, o altă temă ce va fi dezbătută în cadrul evenimentului vizează ‘Profesionalismul medical.

Comportamentul și atitudinile proprii profesiei medicale’. Astfel, este subliniată importanta ca relația medic-pacient să rămână una excepțională, etică, nealterată și constructivă, așa cum nealterate trebuie să rămână și raporturile dintre medic și familia pacientului, media și tot ceea ce numim societate. Se urmărește, astfel, modelarea unui set de comportamente legate de raporturile medicilor cu societatea, încă din primii ani de studiu, odată cu învățarea noțiunilor teoretice și practice, aferente viitoarei profesii.

Conferința va cuprinde și o dezbatere despre ‘Responsabilitatea socială a Facultăților de Medicină în contextul globalizării’ — o temă actuală care vizează modul în care facultățile de medicină se adaptează nevoilor în permanentă schimbare ale societății. În prezent, ADFMR derulează un proiect privind amplificarea responsabilitătii sociale a Facultăților de Medicină, iar, în cadrul evenimentului, va fi realizat un bilanț de etapă.

La Conferința Națională a Asociației Decanilor Facultăților de Medicină din România vor participa cadre universitare cu responsabilități de conducere, decani, prorectori și prodecani ai Facultăților de Medicină din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș, Craiova, Sibiu, Oradea, Brașov, Constanța, Arad, precum și din Chișinău.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari