Alocaţia de hrană a bolnavilor din spitale a fost mărită

În ședința de miercuri Guverrnul a decis să crescă alocația de hrană a bolnavilor din spitalecare va ajunge la sume cuprinse între 10 și 19 lei pe zi, a afirmat Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului României, conform relatării agerpres.

Potrivit afirmaţiilor sale, în schema de alocare a fondurilor pentru hrana bolnavilor au fost incluşi pentru prima dată cei care suferă de insuficienţă renală cronică şi beneficiază de regimul de hemodializă.

„S-a adoptat în ședința de guvern o mărire a alocației de hrană în spitale având în vedere evoluția prețurilor la mărfurile alimentare din 2008 până în 2016. Din 2008 nu s-a mai făcut această modificare. (…) A fost făcută o consultare cu medici specialiști nutriționiști de la Institutul de Boli Metabolice și Nutriție, de la Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului și alte institute. A fost luat în considerare indicele prețurilor de consum în perioada mai 2008 și iunie 2016, o creștere cu 108%. Alimentația bolnavilor este foarte importantă și în tratament” a declarat Liviu Iolu.

Cuantumul sumelor alocate hranei va fi cuprins între  10 lei pe zi în cazul bebelușilor  și 19 lei pe zi pentru copii şi adulţi.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari