„La orbi lumină am venit s-aduc, iar cei care văd în noapte să-noate…”
Cu toţii avem subiecte sensibile din lumea medicală şi ele sunt legate de medici care prin dăruirea şi priceperea lor au intervenit în starea de sănătate a noastră sau a celor dragi nouă. În ceea ce mă priveşte am două astfel de persoane pe care le pomenesc adesea.Unul este doctorul de pioasă amintire Magelan Chiriţescu, omul căruia îi datorez sănătatea fiicei mele, iar celălalt este doctorul Dorin Nicula, oftalmologul care a adus din nou lumina în ochii mamei mele. Între noi fie vorba, a cam făcut exces de zel, iar acum mama vede prea multe uneori.
A trecut un an de când cel de-al doilea ochi al mamei a primit un cristalin nou şi ea se poate bucura de viaţă alături de tata, îşi vede nepoata crescând, coase, pune conserve, citeşte şi-mi scrie amintiri din copilăria şi tinereţea ei. Uneori, însă, nu e de ajuns să spui doar în gând „Doamne, dă-i sănătate la dom’ doctor!”. Aşa se face că mi-am luat inima-n dinţi şi am făcut ce ştiu eu mai bine. Din dialogul nostru a ieşit portretul unui om căruia îi mulţumesc pentru felul în care a înţeles să facă din profesiunea de medic o misiune îndeplinită.
Aţi lucrat la Spitalul Militar. Pe cine a-ţi evoca din acea perioadă?
Doctor Dorin Nicula: Cea mai frumoasă amintire o am din secţia de chirurgie, ulterior secţia de oftalmologie. Când am terminat facultatea am dorit să vin în Cluj, n-am venit la repartiţie, ci la opţiune şi am avut marele noroc să întâlnesc un profesionist deosebit în oftalmologie, pe doctorul Horje, lângă care m-am lipit şi chiar în stagiatură am început să lucrez în oftalmologie. Pot să spun că în momentul în care am fost rezident de oftalmologie, practic aveam o experienţă de câţiva ani în această specialitate, aşa că pentru mine lucrurile au fost mult mai uşoare, cu atât mai amult cu cât am stat lângă un profesionist adevărat, care avea o pacientură din toată ţara şi avea în portofoliu absolut întreaga gamă de operaţii oftalmologice care se făceau la momentul respectiv, de la transplant de cornee până la implantul de cristalin în chirurgia cataractei, strabismul, operaţiile estetice ale pleoapei, operaţiile terapeutice ale peoapei, tumori de pleoapă, glaucom, tot ce se făcea în oftalmologie la momentul respectiv. Un segment era neacoperit, cel al chirurgiei vitroretiniene, dar care, la acel moment se făcea cu o anumită tehnologie aparte, care la noi nu prea exista.
Până când aţi stat la Spitalul Militar?
Doctor Dorin Nicula: Am lucrat la Spitalul Militar până în 2004 şi atunci am profitat de ordonanţa care s-a dat la acel moment, am trecut în viaţa civilă şi din acel moment, practic am lucrat numai în segmentul privat.
V-au găsit pacienţii?
Doctor Dorin Nicula: Pacientul este o persoană foarte disciplinată, în general merge după medic. Dacă este mulţumit de medic, îl urmează, aşa încât nu a fost dificil pentru mine să fiu urmat de pacienţii mei şi asta dovedeşte, zic eu, încrederea pe care au avut-o şi o au în continuare în activitatea mea, în profesionalismul meu.
Cum a fost experienţa în mediul privat?
Doctor Dorin Nicula: Eu sunt un individ căruia îi place omul şi tocmai de aceea am făcut medicina, îmi place relaţionarea cu omul, îmi place discuţia, îmi place să compasionez în momentele dificile şi cred că pentru mine n-a fost o trecere foarte mare. Poate că eu nu m-am potrivit foarte bine mediului militar, deşi mediul medical militar nu e chiar unul foarte militar. Cred că mi s-a potrivit mai bine mediul privat şi în acest sens zic că am făcut o alegere bună, cea mai bună pe care o puteam face la acel moment.
De un an vă găsim în clădirea Clinicii Medestet, de pe strada Nicolae Pascaly, Nr. 7, lângă Interservisan. Cum s-a întâmplat?
Doctor Dorin Nicula: Aşa este viaţa, după o colaborare de peste 20 de ani aşa se întâmplă câteodată. Viaţa m-a trimis pe un alt drum, dar, pe undeva,era un drum firesc şi cred că, la un moment dat trebuia să se întâmple. Pot spune că mi-am luat viaţa în propriile mâini şi am decis să deschidem o clinică nouă. Sigur că în urma unei experienţe de 20 de ani nu a fost foarte greu să deschidem clinica Oculens, cu care suntem locaţi provizoriu în spaţiul clinicii Medestet din cartierul Gheorghieni. Sperăm ca noul spaţiu aflat în construcţie să fie, fără modestie, un reper oftalmologic pentru toată ţara, să ne asigure ceea ce trebuie nouă şi pacienţilor noştri, ca să putem rezolva în continuare orice problemă oftalmologică în cadrul unei clinici moderne, elegante aşa cum merităm şi noi, pacienţii şi concitadinii noştri.
Pe cine aveţi alături, în clinica Oculens?
Doctor Dorin Nicula: În clinica Oculens lucrez alături de soţia mea, dr. Cristina Nicula, de dr. Cosmin Roşca, dr. Carmen Prodan, dr. Radu Pop, dr. Angela Opincaru şi mai avem nişte colegi în colaborare, dar deocamdată aici lucrăm doar atâţia, pentru că spaţiul nu ne permite mai mult. În clinica nouă vom avea o colaborare mai largă şi ne dorim să avem un colectiv unit şi foarte bine împărţit pe specialităţi, astfel încât să nu existe nicio noutate în specialitate pe care să n-o putem asigura şi acoperi.
La ce să se aştepte pacienţii în noua clinică?
Doctor Dorin Nicula: În primul rând să ştie că noi suntem tot aceiaşi oameni modeşti şi cu înţelegere pentru problemele lor, că vom încerca întotdeauna cât se poate de bine deontologic şi cu respect pentru orice problemă pe care o au. Noi vrem să le oferim o clinică modernă, care să fie pentru ei un şoc în ceea ce priveşte schimbarea. Un şoc în bine.
În afecţiunile oftalmologice nu prea este nevoie, mai nou, de unitate cu paturi. Ce intenţionaţi să faceţi pentru pacienţii din ţară?
Doctor Dorin Nicula: Oftalmologia se pretează foarte bine la activitatea ambulatorie, dar întrucât avem foarte mulţi pacienţi care ne vin din zonele învecinate, nu neapărat din Cluj sau judeţul Cluj, şi pentru că de multe ori am fost întrebaţi dacă nu putem să asigurăm şi un spaţiu de cazare adecvat, ne-am gândit ca în noua clinică să avem câteva rezerve destinate special acestor pacienţi. Astfel nu vor mai fi nevoiţi să plece pe la diverse spaţii de cazare, hoteluri şi moteluri din zonă, ci să rămână în clinică până a doua zi, când sunt văzuţi şi externaţi.
Poate că puţine dintre specialităţile medicale au rezultatul imediat după o intervenţie, aşa cum are specialitatea de oftalmologie. Practic, dumneavoastră redaţi vederea unor pacienţi a doua zi. Cum e să dai vedere oamenilor? E un act aproape demiurgic. Cum vă simţiţi în postura de a schimba radical viaţa pacienţilor?
Doctor Dorin Nicula: Vedeţi? Şi acum mă emoţionează şi mi se face pielea de găină. E o întrebare care mă atinge şi un aspect care m-a impresionat întotdeauna foarte mult, din momentul când eram stagiar. Doctorul Horje înlătura pansamentul unei paciente a doua zi după operaţie. Era prima mea zi cu doctorul Horje, ajunsesem din întâmplare acolo, dar întâmplarea naşte adesea surprize frumoase persoanelor pregătite. Pacienta suferise o operaţie cu o zi înainte, doctorul Horje, cum spuneam îi dădea jos pansamentul şi pacienta a început să caute mâinile doctorului să i le sărute de fericire că vedea pe fereastră acoperişul casei din faţă şi era foarte fericită.
Aşa să vă imaginaţi, că dacă atunci un pacient vedea să meargă, să se descurce, să vadă un acoperiş adoua zi după operaţie, acum reuşeşte aproape să citească ultimul rând la tabloul de control, dacă are o retină bună, un nerv ocular bun şi operaţia e reuşită.
Progresele care s-au făcut în oftalmologie sunt spectaculoase, dar cel mai spectaculos este, într-adevăr, rezultatul imediat, practic pacientul este de a doua zi bine văzător şi cea mai frecventă operaţie de acest gen în oftalmologie este operaţia de cataractă. Chiar dacă acum cataracta nu se mai efecturează în stadii avansate, cum era mai demult, încât pacientul era adus de mână, ci în stadii incipiente, acum pacienţii sunt mai informaţi din diverse surse despre acestă boală şi sunt încurajaţi să se prezinte mai repede la medic. Este spectaculos cum a doua zi pacienţii noştri se descurcă, recuperarea vizuală e rapidă, pot să se întoarcă repede la serviciu.
Pe lângă această operaţie de catarctă mai sunt operaţiile refractile, la care pacienţii cu dioptrii mari vin să-şi reducă dioptriile, să se descurce fără ochelari. Sunt operaţii care se fac cu implante de cristalin de diverse tipuri adaptate la defectul pe care îl are pacientul şi cele cu laser, care sunt şi ele foarte spectaculoase. Practic, sunt operaţii după care, de foarte multe ori, pacientul poate să meargă acasă fără pansament, cu o vedere rezonabilă. Pe lângă acestea, sunt opraţiile de strabism, glaucom şi chirurgia vitroretiniană la un nivel foarte bun, competitiv cu ceea ce este la ora actuală în lume.
Chirurgia vitroretiniană se referă la operaţiile efectuate la polul posterior al ochiului în diabet, hemoragii intraoculare, dezlipiri de retină, peelinguri maculare, diverse fibroze care apar pe retină, anomalii ca urmare a bolilor retiniene degenerative, cum e degenerescenţa retiniană şi altele. Această subspecialitate este asigurată de doctorul Roşca, cel care s-a specializat în acest domeniu
Aveţi un crez medical, domnule doctor?
Doctor Dorin Nicula: Eu cred că în activitatea naostră trebuie să ne bazăm în primul rând pe respectul faţă de pacienţii noştri, onestitate, etica medicală şi nu în ultimul rând profesionalismul.
Alice Valeria Micu
Citeste si: Doctor Marius Stanca, despre profesie, carieră și alegeri potrivite