De ceva vreme Prof. dr. Dan Lucaciu şi-a încheiat activitatea de şef al Clinicii de Ortopedie si Traumatologie – Alexandru Rădulescu din Cluj-Napoca, prilej de a arunca o privire înapoi, de-a lungul unei cariere fructuoase, atât ca specialist în chirurgia ortopedică în cadrul clinicii, cât şi de cadru universitar. L-am vizitat acasă şi înconjuraţi de lucrările de artă colecţionate de domnia sa, am mai completat o filă din istoria medicală clujeană, aşa cum am cunoscut-o, prin oamenii care se dăruiesc profesiunii şi misiunii alese.
Mulţi copii spun că vor să fie doctori când sunt întrebaţi. La dumneavoastră cum a fost?
Prof. dr. Dan Lucaciu – Fratele meu a fost tot medic, cumnata mea şi exista aşa o emulaţie în acest sens. Mi-a făcut plăcere să profesez cariera, mi-a făcut plăcere să ajut oamenii, să profesez cariera de medic şi în special latura chirurgicală a profesiei de medic.
Vă invit să vă amintiţi de cei ce v-au marcat parcursul profesional.
Prof. dr. Dan Lucaciu – Am avut un mentor în persoana regretatului profesor Eugen Cosma, chirurg de mare renume.
Una din marile personalităţi care mi-a influenţat cariera a fost domnul profesor Eugen Cosma şi ulterior distinsul profesor Sergiu Duca, părintele endoscopiei clujene, a endoscopiei digestive.
În ce priveşte specialitatea de ortopedie îl recunosc ca mentor al meu pe profesorul Dinu M. Antonescu de la Bucureşti, o personalitate în domeniu şi un om cu totul şi cu totul deosebit, nu numai ca profesionist, ca om în primul rând şi pe regretatul doctor Ioan Voinea, care, din păcate, ne-a părăsit, la care am ţinut foarte mult şi care m-a învăţat alfabetul ortopediei.
Eu am vrut să fac o specialitate chirurgicală, dar la vremea la care ne referim noi acuma nu puteai, nu-ţi dădea mâna să faci chiar ce vrei, trebuia să faci şi ce poţi, unde te puteai înscrie pe o rută ascendentă profesional şi de aceea eu am ales specialităţile chirurgicale. Dar ortopedia, pentru că la vremea la care eu am dat, trebuie să vă mărturisesc că eu am dat secundariat, cum era pe vremea aceea, fiindcă am ieşit primul pe ţară, am avut, acum să mă laud şi eu un pic, am avut posibilitatea să-mi aleg postul. Şi era acest post la Clinica de Ortopedie şi Traumatologie din Cluj, pe care l-am luat eu.
Eu am vrut să fac o specialitate chirurgicală, dar la vremea la care ne referim noi acuma nu puteai, nu-ţi dădea mâna să faci chiar ce vrei, Prof. dr. Dan Lucaciu
Acuma, să vă spun ceva, zicem noi specialitatea de ortopedie şi traumatologie. Aici sunt cele două aspecte: este traumatologia, pe de-o parte, care se ocupă de traumatisme, în speţă traumatismele osteo-articulare. În alte ţări, nu putem zice mai dezvoltate/mai puţin dezvoltate în Comunitatea Europeană… se practică şi traumatologia osteoarticulară în serviciile în care se practică şi alte traumatologii abdominale, traumatologii toracice şi aşa mai departe.
Cealaltă mare grupă este a leziunilor ortopedice, ortopedia. Aici să vă dau de exemplu coxartroze, gonartoze, tumori şi aşa mai departe. Este o deosebire între ele şi de tehnici chirurgicale şi de temperament al chirurgului, să ştiţi că aşa este.
Urgenţele sunt urgenţe, traumatologiile care te suprasolicită, ortopedia include, să zic aşa, operaţiile la rece, planificate cu meticlulozitate şi realizate în condiţii care trebuie să fie perfecte. Dacă la traumatologie se admite o aproximare, să zic aşa, la ortopedie, nu.
Vă amintiţi prima operaţie?
Prof. dr. Dan Lucaciu – Prima operaţie pe care am făcut-o, ţin minte precis, era un pacient de undeva, din jurul Clujului, se numea Boldizsar. Ţin minte cât trăiesc, era cu cu o fractură de gambă spiroidă, l-am operat, i-am făcut osteosinteză cu placă şi şuruburi, dar asta era indicaţia atuncea, asta aveam la dispoziţie şi evoluţia a fost foarte bună. Norocul începătorului.
Eu am preferat specialitatea asta, de ortopedie mai mult, cu precădere chirurgia şoldului, chirurgia artroplastică a şoldului, a genunchelui, a umărului. Într-o vreme am pus relatim multe endoproteze de umăr, dar nu mă laud cu rezultatele. Rezultatele artoplastiei de umăr sunt mai slăbuţe decât cele ale artoplastiei de şold. Cele mai bune rezultate sunt în artoplstia de şold, nemaivorbind de gleznă la care rezultatele se aşteaptă până în ziua de astăzi, cele bune.
Pentru că nimeni nu acceptă să se trezească pe masa de operaţie fără un segment. Dacă îi lipseşte o jumătate de stomac, altceva care nu se vede, acceptă tacit, dar să-i lipsească un picior, mai ales la femei e o treabă mai delicată, Prof. dr. Dan Lucaciu.
Aş putea să zic aici de primele revizii de endoproteze de genunche pe care le-am făcut, care, după părerea mea este o operaţie destul de laborioasă, meticuloasă, cu un intrumentar foarte elaborat, dar care, se face în genere la cazuri disperate, care nu au altă şansă, şi aduc mare satisfacţie pacientului. Alt grup de cazuri sunt acele endoproteze de rezecţie tumorală. Pentru că, după cum ştim cu toţii, în ziua de astăzi, nu se mai fac amputaţii, nu atâtea câte se făceau pe vremuri, la tumoră, amputaţie şi rezolvam cazul, nu. Pentru că nimeni nu acceptă să se trezească pe masa de operaţie fără un segment. Dacă îi lipseşte o jumătate de stomac, altceva care nu se vede, acceptă tacit, dar să-i lipsească un picior, mai ales la femei e o treabă mai delicată. De aceea au fost imaginate aceste endoproteze de rezecţie tumorală.
Prima dată s-au făcut rezecţii tumorale, adică se rezecă tumora la limita securităţii oncologice, cum zicem noi şi se făceau grefe osoase, plastie cu grefă osoasă. Bine, ţineau cât ţineau. Acum se fac, la tumorile din imediata apropiere a unei articulaţii şi nu numai, pentru că se întinde pe diafiză, rezecţiile tumorale, urmate de endoprotezare cu endoproteze de rezecţie tumorală. Sunt operaţii complexe, dificile, nu sunt la îndemâna oricărui centru, trebuie să ai o echipă bine antrenată, să ai un serviciu antrenat şi când mă gândesc la echipă mă gândesc în primul rând şi la anestezişti, pentru că trebuie să ai un anestezist cu care să te înţelegi din priviri, să zic aşa, pentru că nu e simplu deloc, să ai o firmă cu care să colaborezi.
Nu sunt medicii chiar aşa de josnici cum încearcă să se inducă în mass media sau pe diferite ecrane sau pe hârtie, Prof. dr. Dan Lucaciu
Vedeţi, în ultima vreme se spun multe, că firme, că relaţii, este un lucru nelalocul lui să condamnăm relaţile cu firmele, medicii… Nu sunt medicii chiar aşa de josnici cum încearcă să se inducă în mass media sau pe diferite ecrane sau pe hârtie. Nu este aşa. Medicii fac totul. Bine, nu există pădure fără uscături, hai s-o zicem pe-aia dreaptă, dar să nu condamni, pentru că medicii, în general, se luptă pentru viaţa oamenilor, pentru calitate vieţii, în ultimă instanţă.
Vedeţi, şi la rezecţiile tumorale, nu-i totuna să fie omul amputat sau să fie cu o proteză, cu endoproteză, nu, cu care poate umbla sau poate mişca mâna şi să ducă o viaţă cât mai apropiată de una normală. Asta este, calitate vieţii pacientului respectiv, asta m-a fascinat o bună bucată de vreme m-am ocupat de chestiunea asta. Nu sunt foarte mulţi în zona Ardealului, puţini, dar facem, pentru că sunt endoproteze deosebit de scumpe, prin programul Casei de Asigurări. Altfel, niciun bolnav nu-şi poate permite.
Tatăl meu, fie iertat spunea: „Nu există lucru bun şi ieftin”. Tot ce-i bun e scump şi eu cred în asta şi ne furăm căciula.
Există aşa-numitele licitaţii unde spitalul solicită firmele să prezinte anumite implan te pe are vor să le vândă spitalului şio cer anumite caracteristici, în speţă chirurgii, vreşm aşa şi aşa să fie implantele sau materialele pe care le solicităm şi-n urma acestor licitaţii s eface o comisie care judecă: asta corespunde, asta nu corespunde, asta corespunde aşa şi-aşa. Pentru că, din păcate primează preţul peste tot, care e cel mai ieftin.
Tatăl meu, fie iertat spunea: „Nu există lucru bun şi ieftin”. Tot ce-i bun e scump şi eu cred în asta şi ne furăm căciula. Să vă dau exemple. Cumpărăm o endoproteză, pe cea mai ieftină care s epoate complica, se rupe osul, supurează şi care, până la capăt duce la costuri de zece ori mai mari. Încă ceva. Mulţi vor spune că tot de la firma aceea este. Da. Dacă o echipă şi încă o dată vă spun, de echipă e vorba, se lucrează în echipe, nu poţi să faci de unul singur o operaţie de mare anvergură. Dacă ea este obişnuită cu un anumit implant, dacă schimbă implantul există o curbă de învăţare, trebuie să facă antrenament ca să înveţe, să meargă în străinătate, să facă un training, pe urmă continuă şi aici ca să se obişnuiască cu implantul, să se perfecţioneze şi pe urmă să lucreze.
Aţi operat şi în afara Clujului. Cum s-a întâmplat asta?
Prof. dr. Dan Lucaciu – Eu am fost o bună bucată de vreme for tutelar pentru spitalele de ortopedie din jur şi am fost solicitat nu de puţine ori să mă deplasez, să operez demonstrativ în anumite centr cum sunt Satu Mare, Deva şi aşa mai departe. Sigur, era, într-un fel şi o obligaţie a mea ca profesor şi şef de problemă. Pe de altă parte, nu vreau să fiu rău, dar şi colegii puteau să vină ei mai des la Cluj să înveţe, să vadă cinci operaţii dacă se putea sta două-trei zile, decât să mă duc eu până acolo. Însă voiau să-şi facă şi ei lansarea la apă cu operaţia respectivă.
Prof. dr. Dan Lucaciu – Ţin minte când se puneau primele proteze de genunchi, atunci am fost foarte solicitat, că toţi voiau noutăţi, prtoteză d egenunche şi mă sunau. Sigur, firmele facilitau, aduceau protezele acolo, mă ajutau să ajung acolo, ca totul să decurgă în bună ordine.
Care e cea mai importantă articulaţie, în opinia dumneavoastră?
Prof. dr. Dan Lucaciu – Toate sunt foarte importante, în economia corpului uman toate sunt importante. E suficient un oscior să ste câş, să le radă pe-alalalte, degenerează artrozic şi aşa mai departe.
Ce mai e nou în protezarea şoldului?
Prof. dr. Dan Lucaciu – Tot timpul e ceva nou, fiecare inventează.Ştiţi cum e, ortopezii sunt nişte oameni foarte vanitoşi.
Cariera de chirurg a mers mână în mână cu cea universitară de la început?
Prof. dr. Dan Lucaciu – În universitate am intrat ulterior, am intrat direct ca şef de lucrări în urma unui concurs. Deci, eu am concurat o dată pentru intrarea în clinică, pentru a fi medic clinician, cum ziceam noi şi a doua oară pentru intrarea în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţeganu”, cu care ne mândrim.
V-am spus că nu am fost de la început în universitate. După o perioadă de timp, în urma unor evoluţii în cadrul clinicii am fost solicitat să intru în Universitatea de Medicină. În urma unui concurs am intrat pe post de şef de lucrări şi ulterior, în scurt timp şi de şef de clinică, cu derogare.
Activitatea universitară este fascinantă, sub diferitele aspecte, munca cu studenţii, munca cu medicii rezidenţi, cu asistenţii universitari, ascensiunea şi cariera celor din subordine, vedeţi, totdeauna mi-a făcut plăcere să-i ajut pe cei mai tineri, să-i apropiu de mine. Nu ştiu în ce măsură am reuşit, că n-am reuşit de fie care dată, poate e lipsa mea, undeva, ceva mi-a scăpat. Dar, după mine, a forma o şcoală, de ortopedie în speţă, este mult mai mare lucru decât a te perfecţiona tot timpul pe tine, să te scoţi în evidenţă, cum ştii tu să operezi. Trebuie să creezi o emulaţie în jurul tău şi să laşi elevi care să-ţi ducă mai departe, pretenţios spus, opera.
Care este cel mai important lucru pe care îl spuneţi studenţilor?
Prof. dr. Dan Lucaciu – Totdeauna asta le spun, să nu uite să cinstească halatul alb şi să n u uite că au fost studenţi, elevi ai şcolii de medicină clujene. Aceste două repere îi rog să le aibă în suflet tot timpul.
V-a mai atras şi altceva atunci când aţi decis să vă îndreptaţi spre medicină?
Prof. dr. Dan Lucaciu – Da, în tinereţe am cochetat la un moment dat cu arhitectura, îmi plăcea să desenez, să fac tot felul de schiţe, dar medicina a învins.
Dorinţa cea mai mare a profesorului este asigurarea condiţiilor de muncă şi linişte în spitale. Am auzit de multe ori la medicii care îşi dedică viaţa îngrijirii neîntrerupte a bolnavilor şi sunt mereu pe baricade că nu au întotdeauna cele mai bune condiţii de muncă, adică instrumentar, consumabile, medicamente. Poate reuşim să vedem importanţa alternativei private nu doar în ceea ce priveşte dispozitivele medicale, ci şi clinicile care completează oferta medicală tradiţională.
Pe Prof. dr. Dan Lucaciu îl vom găsi din toamnă la Spitalul Clinic de Recuperare, dar până atunci spicuiesc câteva din sfaturile domniei sale:
- Nu aşteptaţi până abia mai puteţi umbla, apelaţi la protezarea articulaţiilor de la identificarea afecţiunii, pentru că ea nu regresează şi nu poate fi oprită în evoluţie.
- Doamnele să vină la operat monturile, căci o femeie cu monturi e ca un bărbat nebărbierit proaspăt.
- Renunţaţi la mentalitatea păguboasă, pentru că artrozele nu se vindcecă.
- Ca să preveniţi degradarea articulaţiilor mai lăsaţi mâncarea în farfurie, ca să reduceţi greutatea corpului şi presiunea exercitată, mai ales la genunche şi şold. Chiar şi protezele se degradează din cauza supraîncărcării articulaţiilor.
- Nu faceţi exces de suplimente nutritive cu calciu, ascultaţi de medicul curant.
SFATUL MEDICULUI – Prof.Dr. Dan Dumitrașcu – Posibilități de tratament în bolile ficatului