fbpx
Acasă Fapt divers 3 aplicaţii pentru o viaţă mai sănătoasă

3 aplicaţii pentru o viaţă mai sănătoasă

Cei mai mulţi dintre noi nu mai concep fluxul cotidian el existenţei în lipsa unui smartphone şi a aplicaţiilor de tot felul. Chiar dacă cele mai multe îndeamnă la sedentarism, dezvoltatorii au avut în vedere şi pe iubitorii de mişcare, pe cei ce pun sănătatea mai presus şi au lansat câteva aplicaţii utile. Nu, nu includ pokemoni!

Calculator de calorii, de dietă, jurnal alimentar, aplicaţii care te ajută să mănânci la ore fixe ori să bei apă, să adormi bebeluşul, să acompaniezi copilul în periajul dentar, pedometru sau aplicaţii dedicate exerciţiilor fizice, toate încearcă să ajute la menţinerea unui echilibru optim de hrană, hidratare şi mişcare, în condiţiile unui program încărcat, care pare să ne acapareze toată atenţia.

Am ales astăzi 3 aplicaţii absolut necesare unui prim pas în obţinerea unei stări de sănătate mai bune. Restul depinde de dumneavoastră.

  1. Bea apă-Water Drink Reminder este o aplicaţie disponibilă pe sistemele Android si IOS.

Ea iţi aminteşte să bei aăa în fiecare zi şi ţine minte obiceiurile tale de consum de apă. Aplicaţia conţine alarme care îţi vor aduce aminte de apa pe care trebuie să o consumi în restul zilei, dimensiuni de pahare personalizate în sistemul Imperial (oz) sau Metric (ml) şi timp de pornire şi oprire personalizabil cu ajutorul unui dayGraph. În funcţie de greutatea personală aplicaţia sugerează cantitatea de apă pe care trebuie să o consumi, permite setarea alarmei pentru mese la oră fixă şi oferă câteva grafice.

  1. My diet coach, disponibilă pe sistemele Android si IOS,  o aplicaţie disponibilă pe sistemele Android si IOS, este dedicată celor care vor să piardă din greutate. Deşi un nutriţionist, pe baza unui complex de informaţii este soluţia optimă, se pot lua şi de aici nişte idei. Se oferă câteva sfaturi pentru schimbarea uşoară a stilului de viaţă, scăpând natural şi repede de kilogramele nedorite. Mai mult decât un simplu calculator de calorii, aplicaţia te va ajuta să-ţi găseşti motivări interioare, să rezişti unor tentaţii alimentare şi tendinţei de lenevire, duşmanul necruţător al greutăţii.

Se vor fixa nişte obiective, iar titularul va primi spijin în atingerea lor: i se reaminteşte consumul ritmic de apă, i se oferă posibilitatea de a vizualiza pierderile în greutate, susţinere cu mici trucuri şi sloganuri motivaţionale.

  1. 7 Minute Antrenament,  disponibilă pe sistemele Android si IOS e una din multiplele oferte dedicate mişcării. Aplicaţia se bazează pe ceea ce  s-a dovedit ştiinţific şi anume că 7 minute de exerciţii fizice pe zi vor îmbunătăţi funcţia cardiovasculară, menţinând un tonus stabil. Cu ajutorul câtorva clipuri video eşti însoţit de-a lungul a 7 minute, timp în care ţi se explică şi modul de efectuare corectă a fiecărei mişcări. La baza acestei platforme stă sistemul de circuit de mare intensitate, care îmbunătăţeşte fitnessul muscular şi starea de sănătate.

Cele 7 minute de exerciţii constau în 12 exerciţii care se execută în 30 de secunde, cu 10 secunde pauză între exerciţii. Ai nevoie de un scaun, un perete şi poţi executa acasă ori la birou 2-3 circuite.  Poţi seta timpul personal pentru pentru fiecare circuit, timpul de odihnă, poţi întrerupe un circuit pentru a începe altul şi ai la dispoziţie un jurnal de antrenament, precum şi o notificare zilnică pentru a începe cele 7 minute de exerciţii fizice care te vor face mai activ, cu siguranţă.

Fie că alegeţi exerciţiile fizice sau alergarea, fie că rămâneţi în casă ori ieşiţi în aer liber, mişcarea, alimentaţia echilibrată şi hidratarea sunt trei factori esenţiali pentru sănătate şi sunt în mâinile dumneavoastră.

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,849FaniÎmi place
634AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din domeniul medical direct pe email!

Un serviciu oferit de către Feedburner.
Politica de confidenţialitate - https://policies.google.com/privacy

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Șocul anafilactic – Simptome, factori de risc, tratament

Șocul anafilactic este o reacție alergică foarte severă care apare în urma unui răspuns...

Medicina personalizată în cancer: imunoterapia oncologică și rolul biomarkerilor

Imunoterapia oncologică reprezintă cea mai nouă armă terapeutică în lupta împotriva cancerului la nivel...

Facelift prin acupunctură. Alungă ridurile de pe fața ta!

Facelift prin acupunctură. Alungă ridurile de pe fața ta! Dacă experiența și înțelepciunea vin...

Laringita acută, abordare terapeutică

Laringita acută este o inflamație a laringelui, cauzele afectării acestuia fiind în principal de...

Atacul de panică – simptome, diagnostic și tratament

Atacul de panică şi tulburarea de panică fac parte din grupul tulburărilor anxioase. Atacul...

Boala de reflux gastroesofagian, ce este și cum se tratează

Boala de reflux gastroesofagian este, fără îndoială, cea mai frecventă boală întâlnită de gastroenterolog....