Universitate de vară în management dentar

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” ,Organizaţia Studenţilor Stomatologi UMF „Iuliu Haţieganu” şi Colegiul Medicilor Dentişti Cluj organizează în perioada 11-14 iulie 2016 cursurile primei ediţii a universităţii de vară  „Dental Management Summer University”.

Evenimentul  se va desfăşura în Aula „Iuliu Hațieganu” din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, situată pe str.Gh Marinescu nr 23.

Pe parcursul celor patru zile această manifestarea ştiinţifică va atinge obiectivele generale și specifice ale Strategiei Naționale de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014-2020 de creștere a competitivității firmelor românești prin inovare, de creștere a calității  serviciilor oferite prin stimularea transferului rezultatelor cercetării ştiinţifice naţionale şi internaţionale în practica privată.

Dezvoltarea fără precedent a sistemului de sănătate privat din domeniul stomatologiei a adus în faţa tinerilor absolvenţi noi provocări necesitatea de a-şi însuşi  competențe de proiectare strategică a componentei de cercetare, dezvoltare și inovare la nivelul cabinetului de medicină dentară precum și identificarea de oportunități, de parteneriate între sectorul  public și privat în domeniul medicinii dentare.

- Articolul continua mai jos-

În cadrul acestei manifestări științifice vor fi susținute cursuri prin care de va urmări dezvoltarea abilităților antreprenoriale și de management a studențiilor de la medicină dentară precum și a medicilor dentiști pentru a facilita procesul de implementare a rezultatelor cercetării din mediul academic în mediul privat. Este vorba de invitaţi precum Andy Szekely, entrepreneur, Cornel Bran, lector la Universitatea Boston, la Relaţii Internaţionale şi Politici Economice, Romana Cramarenco, lector la Facultatea de Studii Europene, Departamentul de Studii Europene şi Guvernanţă a Universităţii „Babes-Bolyai”, Camelia Moraru şi Daniela Deac- RDI Partners&Capital advisor Capitaly, Stela Andrei, EPMC Consulting, Lorand Soaresz Szasz, Busines coach, trainer şi entrepreneur, Ciprian Soleriu, Persuasions, marketing &sales, Sebastian Vaida, directorul artistic al Photo Romania Festival, Teodora Motorca, brand counsellor, Ovidiu Oltean, public speakeing, Andreea Petrica, marketing şi comunicare, Mircea Romanţan, Product vision, Planning, Product Execution for Interbank and Cross-border Payment Systems.

Cu această ocazie vor fi prezentate şi diseminate rezultatele cercetării ştiinţifice şi de dezvoltare tehnologică de vârf din domeniul managementului şi marketingului cabinetului de medicină dentară. Vor avea intervenţii de specialitate Radu Septimiu Câmpian, Decanul Facultăţii de Medicină Dentară a Universiăţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Ondine Lucaciu, profesor asociat la Facultătea de Medicină Dentară a Universiăţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Dimir Cătălin, medic stomatolog cu experinţă S.U.A., Germania şi Suedia. Informaţiile oferite vor duce la eficientizarea protocoalelor în cabinetul de medicină dentară cu creşterea calităţii actului terapeutic şi implementarea tehnologiilor de ultimă oră.

Universitatea de vară vine în sprijinul inserției absolvențiilor Facultății de Medicină Dentară pe piața forței de muncă prin orientarea acestora spre practica privată de tip cabinet / clinică de medicină dentară. În cazul medicilor stomatologi, prezentările susținute în cadrul acestei manifestări vor facilita dezvoltarea unor strategii în domeniu care să includă activități de cercetare – dezvoltare – inovare utilizând astfel oportunitățile existente din acest punct de vederea la nivelul municipiului Cluj-Napoca, a județului Cluj, cât și a regiunii Nord-Vest.

Cum peste 150 de participanţi din România şi alte câteva şări şi-au anuţat deja participarea, evenimentul se anunţă nu doar unul de acumulare de informaţii şi experianţă, ci şi un loc de socializarea în vederea cooperărilor viitoare.

 

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari