fbpx
Acasă Ştiri Medicale Un doctor chinez anunță că va efectua transplantul unui cap uman

Un doctor chinez anunță că va efectua transplantul unui cap uman

Un chirurg chinez afirmă că intenţionează să efectueze această operaţiune extrem de complicată.

Anul trecut, lumea ştiinţifică a fost surprinsă după ce un chirurg italian, Sergio Canavero, a pretins că ar fi efectuat primul transplant din lume de cap uman. Acum, omolgul său chinez vrea să facă acelaşi lucru.

Ren Xiaoping a povestit într-un interviu că pregăteşte o echipă pentru a efectua operaţia, care va avea loc, portivit chirurgului, “când suntem gata.”

Articolul continua mai jos

Planul operaţiei constă în două etape: prima etapă presupune secţionarea a două capete de corpurile lor şi apoi conectarea vaselor de sânge ale organismului donatorului decedat şi capul destinatarului. Echipa va insera, de asemenea, o placă de metal pentru a stabiliza gâtul şi apoi înmuierea terminaţiilor nervoase ale măduvei spinării într-o substanţă care va încuraja conectarea ei.

Medicul Ren a fost numit sarcastic de mass media “Dr. Frankenstein”. El a câştigat notorietate la începutul acestui an, după ce a pretins că a efectuat un transplant de cap la o maimuţă. În acest experiment, maimuţa a reuşit să supravieţuiască timp de 20 de ore înainte de a fi eutanasiată din motive etice.

Potrivit New York Times, mai mulţi oameni din China s-au oferit voluntari pentru transplantul de cap, printre aceştia şi Wang Huanming. Persoana are 62 de ani şi a fost paralizată de la gât în jos în urmă cu şase ani.

“Sistemul chinez nu este transparent în nici un fel. Eu nu am încredere în deliberarea chineză despre bioetică sau politică. Se adaugă doze sănătoase de politică, mândrie naţională şi antreprenoriat şi este greu de înţeles ce se întâmplă acolo”, a scris Arthur Caplan, şef de etică medicală de la NYU Langone Medical Center, într-un articol de la Forbes.

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,919FaniÎmi place
1,180AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Consilierea nutrițională în cancerul de sân

Consilierea nutritionala în cancerul de san este foarte importantă în susținerea unui tratament chimioterapic. Este...

Boala Alzheimer – cauze, manifestări, factori de risc

Ce este Boala Alzheimer? Boala Alzheimer este o afecțiune neurodegenerativă în cadrul căreia moartea...

Prof. Dr. Marcel Tanțău: Endoscopia digestivă a cunoscut o dezvoltare incredibilă în ultimii 20 de ani

Prof. Dr. Marcel Tanțău este unul dintre medicii care au adus faima Institutului Regional...

Ecografia cu substanță de contrast – avantaje și aplicații în practica clinică

Ecografia cu substanta de contrast este o metoda de evaluare imagistică pentru multiple organe...

Afecțiunile ORL – probleme ce nu afectează doar copiii

Destul de multă lume, când aude de terminologia de operație ORL, se gândește în...

Totul despre somn – Tulburări ale somnului

Totul despre somn - Somnul reprezintă o stare fiziologică de limitare a conștiinței. Conștiința...