Sănătate / Primul vaccin universal împotriva tumorilor a fost testat în Germania

A fost pus la punct şi testat pe trei pacienţi cu melanoma în stadiu avansat un potenţial vaccin universal împotriva tumorilor. Realizat de cercetători ai Universităţii Johannes Gutenberg din Mainz, vaccinul este constituit dintr-o capsulă cu molecule de grăsime ce conţin o inimă genetică, un mic ARN, pe care sunt înscrise instrucţiuni pentru activarea celulelor din sistemul imunitar al pacientului pentru a riposta cu un răspuns imunitar puternic împotriva tumorii.

Revista Nature mai menţionează că vaccinul funcţionează într-o manieră extrem de simplă şi induce o reacţie imunitară puternică: injectată intravenos. Odată ajunţi stimulii imunitari în corp, mai exact în splină, în ganglionii limfatici, în măduva osoasă acestea declanşează un răspuns imunitar puternic împotriva tumorii, susţinut un timp mai îndelungat.

„Pentru moment, a declarat Ansa Ugur Sahin, unul din cercetătorii care au efectuat studiul – avem o dovadă clinică încă limitată, pentru că am testat vaccinul doar pe trei pacienți. Cu toate acestea, testele au rămas stabile, ceea ce înseamnă că tumorile pacienţilor s-au oprit în creștere după vaccinare și pentru întreaga perioadă de observație”.
„ În 2017 – anticipează Sahin – vom testa vaccinul pe alți pacienți cu diferite tipuri de cancer. ”

„Marea noutate a acestei lucrări – explică Enrico Proietti , director al departamentului de aplicaţii clinice de terapii biologice la Institutul Superior de Sănătate – este ca aceşti lipozomi ( tecile grase care includ vaccinul) sunt foarte eficienţi în inducerea unui răspuns imun puternic, fie pentru că activează interferonul, fie pentru că acestea ajung aproape toate în splină, centrul nevralgic al reacțiilor imune”.

- Articolul continua mai jos-

Răspunsul imunitar declanșat este foarte puternic. Caracterul potențial de universalitate al vaccinului constă în faptul că ARN-ul inserat în capsulă este interschimbabi, în funcție de tumoră, astfel încât să fie tradus într-un antigen specific tumoral.

Experții au demonstrat mai întâi eficacitatea vaccinului pe şoareci cu diferite tipuri de cancer, apoi au început studiile umane, concentrându-se inițial pe melanom. Testat pe trei pacienți în stadiul avansat al bolii, vaccinul, chiar și în doze mici, s-au dovedit capabil de a se angaja într-un răspuns imunitar puternic. Următorul pas al cercetării, prin urmare, va consta în schimbarea „inimii” noului vaccin ARN antigenice și testarea lui pe pacienți cu diferite tipuri de cancer .

Alice Valeria Micu

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari