Cu ocazia unor cursuri speciale de chirurgie robotică susţinute la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca de Profesorul Univ. Dr.Ottavio De Cobelli, directorul Diviziei de Urologie a Institutului European de Oncologie din Milano, profesor asociat la Universitatea Milano, am încercat să aflăm mai multe despre acest domeniu. Dialogul a fost precedat de o expunere susţinută de profesorul De Cobelli şi urmata de alte expuneri teoretice, precum şi trei zile de demonstraţii practice cu studenţii.
Aţi venit din ţara lui Leonardo da Vinci ca să împărtăşiţi experienţa dumneavoastră din domeniul chirurgiei robotice şi să-i învăţaţi pe studenţii noştri principiile de bază ale acestei tehnici. Când aţi deprins această tehnică şi de cât timp aţi avut nevoie?
Am început să studiez chirurgia robotică în 2006, în noiembrie şi am început să învăţ acest tip de abordare la începutul lui 2006. Am fost în Florida, la Orlando, mi-a fost profesor Vipul Patel, cel mai important chirurg în robotică din lume la ora actuală. L-am văzut şi am practicat această tehnică pe animale şi pe simulatoare, cu care se pot învăţa foarte bine mişcările braţelor robotului. Aşa am început şi apoi mi-am extins activitatea în chirurgie robotică în 2007 şi o fac şi acum.
Am început să predau această tehnică la sfârşitul lui 2008 aici, la Cluj, cu prietenul meu, profesorul Coman şi am început împreună această aventură. Am fost şi sunt foarte fericit să avem o bună colaborare, este un chirurg fantastic, un chirurg robotician extraordinar şi cred, am spus asta la curs studenţilor, cred că acest domeniu este viitorul. Pentru un tânăr doctor, pentru un doctor care vrea să devină chirurg, robotica e importantă. Este instrumentul, nu operaţiile în sine, ci instrumentul cu care faci operaţiile deschise practicate până acum.
În acest caz, chirurgul este mai mult un tehnician decât un doctor?
Nu, categoric, nu. Este important pentru un chirurg robotician să ştie foarte bine anatomia. Este diferită de cea pe care o înveţi din carte sau pe care o vezi la o deschidere clasică. Vezi altfel, vezi diferit anatomia, e adevărat, dar e mult mai precis, mai exact ceea ce vezi în chirurgia robotică, pentru că nu este niciun fir de sânge, câmpul vizual este absolut curat. Poţi recunoaşte toate organele, eşti mult mai exact, ai încredere când vezi ce e asta, ce asta, ce e asta, aşa că execuţi operaţia într-o manieră foarte exactă şi riguroasă.
Există vreun pericol în afara posibilelor erori umane la această abordare?
E o adevărată problemă, da, depinde de pregătirea medicului. Un doctor tânăr trebuie să înveţe această abordare cu un profesor bun, într-un spital bun, cu un volum mare de intervenţii, ar trebui să înţeleagă care este problema, iar profesorul să verifice fiecare pas al acestui tânăr doctor, ca să poată evita riscurile.
În 10 ani i-am învăţat pe 10 doctori această tehnică şi, din fericire, niciunul dintre aceştia nu a cauzat vreo problemă pacienţilor.
În opinia drumneavoastră chirurgia robotică va înlocui, pe viitor chirurgia clasică?
Da, în departamentul meu, cu siguranţă. În prezent, 80% din operaţiile pe care le efectuez eu sunt robotice, pentru că folosesc acest instrument pentru intervenţii la vezica urinară, rinichi- radical sau parţial, pentru prostată, de asemenea pentru afecţiuni benigne, cum este sacropexia sau stenoza de jonctiune pielo-ureterală.
E ca o foarfecă, un instrument folosit în mod normal la chirurgia deschisă, dar miniaturizat, iar amplitudinea mişcarii acestui instrument e mult mai mare decât cea a mâinii, pentru că există şapte grade de mişcare, adică îţi poţi creşte dexteritatea.
Chirurgia robotică poate fi practicată şi de la distanţă? Am putea avea în viitor o operaţie cezariană efectuată în această manieră?
Nu, problema este că există o diferenţă infinitezimală între mişcarea chirugului şi cea robotului dacă este practicată din Statele Unite şi pacientul este în Europa. Aşadar, ea poate fi executată din această cameră în cealaltă doar, dar nu din Cluj la Milano. Eu cred că o asemenea intervenţie nu este sigură. Acum, dar în viitor, nu se ştie.
Aşadar prin chirurgia robotică v-aţi crescut capacitatea de a vedea cu mâinile şi de a simţi cu ochii. V-a schimbat cumva modul de percepţie generală această abordare a realităţii?
Nu ştiu. Unul din primii chirurgi care au dezvoltat această tehnică este Pier Cristoforo Giulianotti, l-am cunoscut la începutul lui 2006 şi el mi-a spus aşa: „ Nu-ţi fie teamă de senzaţiile tale, pentru că ochii te vor ajuta”. N-am crezut, ziceam că e imposibil, pe bune, credeţi-mă. Acum pot spune că ochii mei mă ajută să înţeleg. De exemplu, atunci când suturezi, la început distrugi, pentru că forţa e prea mare.
Acum înţeleg şi am învăţat cum să dozez forţa. Nu poţi simţi, doar să înţelegi. Ai o senzaţie asemănătoare atingerii, dar e diferit ceea ce simţeam înainte, când făceam operaţiile deschise, iar acum le fac cu abordare robotică, la fel e diferit ceea ce simţeam atunci şi ceea ce văd acum, pentru acum există acestă senzaţie în mintea mea.
Ce l-aţi sfătui pe un tânăr doctor care vrea să utilizeze această tehnică, trebuie să înveţe mai întâi chirurgia clasică, deschisă?
N-are nevoie să facă operaţii deschise, eu cred că acum un chirurg tânăr ar trebui să înceapă cu tehnica robotică. Nu are de ce, noua eră a chirurgiei este aceasta, cea robotică şi nu cea deschisă. Dacă intervin probleme, le rezolvă.
Să vă dau un exemplu. Când mi-am început activitatea în chirurgia robotică eram un bun chirurg şi în mintea mea era că, dacă în timpul operaţiei robotice intervine ceva, nu e nicio problemă, deschid pacientul, pentru că ştiu procedurile. Pentru un proaspăt chirurg asta e imposibil, astfel că ei rezolvă problemele ivite tot prin maniera chirurgicală robotică, pentru că există această posibilitate. De ce să deschizi? Ai incizat cumva un vas de sânge? Uneori se întâmplă. Îmi iau instrumentele necesare, conducătorul de ac, fac o sutură mică de-a lungul venei şi gata.
Există în Italia un medic care face transplat renal utilizând chirurgia robotică, un transplat total, fără abordare clasică. Pune rinichiul aici şi apoi face suturile de vene şi artere cu ajutorului robotului, pentru că această tehnică permite totul.
Vorbiţi-ne de erorile tehnice.
Din fericire, n-am avut niciodată probleme tehnice cu robotul Da Vinci, nu s-a întâmplt, dar, dacă ar fi aşa, pot chema asistenţa de specialitate, tehnicienii, pentru că în fiecar centru robotic există tehnicieni, dar repet, nu am avut probleme. Dar, în acelaşi timp, noi îi învăţăm pe tehnicieni unele aspecte, pentru că o asemenea intervenţie este una de echipă, care are nevoie de o asistentă medicală specializată în mişcările robotului şi care poate rezolva unele aspecte tehnice, un asistent lângă patul pacientului şi un chirurg. Dacă ai un chirurg bun în echipă, nu mai ai probleme.
Ce i-aţi sfătui pe pacienţii români, să aleagă o intervenţie robotică şi de ce?
Pentru cancerul de prostată, absolut da, este atât de curată abordarea robotică, încât pacienţii români ar trebui să ceară să fie operaţi în această manieră. Dacă acolo unde sunt diagnosticaţi nu este un robot, pot veni aici, la Cluj, unde profesorul Coman este un foarte bun chirurg sau pot merge peste hotare.
Pot veni în Italia, unde avem nu extraordinar de multe, dar suficiente intervenţii la pacienţi din estul Europei, din Polonia, Bulgaria, România, care vin în Italia pentr intervenţii chirurgicale robotice la prostată sau rinichi.
Care sunt avantajele majore ale chirurgiei robotice în cazul cancerului de prostată?
Diferenţa este în recuperarea incontinenţei şi a potenţei. Acum putem spune că dacă un pacient e diagnosticat în stadiu primar şi are, în rest, o stare de sănătate bună, îşi poate recupera o continenţă bună într-o lună, iar capacitatea erectilă în 2-3 luni, evident, fără ejaculare.
Acum avem pacienţi care vin cu forme absolut incipiente, sunt tineri şi nu este posibil să abordezi prin operaţie deschisă, pentru că, mai mult ca sigur, pacientul nu va mai avea nicio activitate sexuală, iar 20% dintre cei operaţi în maniera clasică rămân incontinenţi după aceea.
Care sunt următorii paşi în chirurgia robotică?
Cred că aici sunt două elemente. Unul ar fi includerea unor examinări, cum ar fi cea RMN, pentru că aceasta poate arătă acum cu exactitate unde este localizată o tumoră în cazul cancerului de prostată şi dacă suprapui imaginea RMN peste câmpul vizual normal poţi avea o mai bună imagine a locului tumorii şi o tăietură mai exactă. Apoi printr-un singur orificiu poţi introduce toate elementele necesare, cele optice, instrumentele chirurgicale, asigurând un feed-back.
Colaborez acum cu Universitatea Politehnică din Milano, o foarte importantă universitate de inginerie şi am fost inclus într-un proiect european prin care se încearcă găsirea unei modalităţi care să ajute chirurgul robotician să simtă, dar după 10 ani de cercetare nu s-a reuşit încă nimic în acest sens.
Institutul European Oncologic din Milano face eforturi pentru extinderea în Romania şi în estul Europei a sistemului performant de operatii cu ajutorul robotului da Vinci, iar alături de prof. De Cobelli, la Cluj a sosit şi Prof. Univ. dr. Victor Matei Deliu, originar din România, unul dintre cei mai mari urologi cu expertiză în robotica medicală din Italia.
Ei au prezentat cursanţilor, utilizând proiectii în sistemul 3D, temele „Prostatectomia radicală robotică” şi respectiv „Nefrectomia parţială robotică”.
Alice Valeria Micu