DSP Cluj anchetează modul în care au murit două persoane operate la Institutul de transplant renal ICUTR Cluj, după ce aparţinătorii acestora au acuzat unitatea medicală de faptul că poartă toată vina.
“Referitor la pacienții transplantați renal și care au decedat urmare a unei infecții cu virus gripal, vă comunicăm că Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj a demarat o anchetă care este în derulare, iar la finalizarea acesteia vom comunica concluziile și măsurile care se impun”, arată DSP Cluj.
Aparţinătorii celor două persoane decedate susţin că cei doi au murit din cauza gripei porcine şi că şi alţi pacienţi din institut au fost contaminaţi cu virusul respectiv: “Sunt suspiciuni ca Toth Ana şi Bejan Viorel, pacienţi transplantaţi renal, au fost infectaţi cu virusul gripei porcine (AH1) în perioada în care au fost internaţi în Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR), aceştia decedând ulterior pe secţia de Terapie Intensiva a Spitalului de Boli Infecţioase Cluj. Există indicii importante că în aceeaşi perioadă în care au fost internate rudele noastre la ICUTR, au mai fost infectate cu acelaşi virus gripal şi alte persoane”.
Medicul Adrian Bărbos de la ICUTR respinge acuzaţiile şi susţine că virusul ar fi provenit din altă parte, nu din spital.
“DSP a fost informat în momentul în care noi am avut primul diagnostic de gripă cu virusul AN1H1. Atunci am diagonsticat cinci pacienţi, pe care, în momentul în care am aflat diagnosticul, i-am transferat la Clinica de Boli Infecţioase. Noi am luat măsuri de izolare a secţiei respective, am anunţat DSP despre toate măsurile pe care le-am luat. Pacienţii respectivi se aflau într-adevăr internaţi în ICUTR, dar virusul nu l-au luat de pe secţie şi nu are nici o legătură cu intervenţia chirurgicală care li s-a făcut. Doamna a fost operată în 19 octombrie, domnul a fost operat în 12 ianuarie. Dar, fiind internaţi în clinica noastră, pe secţii diferite, aveau acces liber, atât pe secţii, cât şi jos, la ambulatorul clinicii, sala de aşteptare, unde se întâlneau cu aparţinătorii. Ori, în acea sală de aşteptare, zilnic se perindă peste 100-150 de persoane, atât pacienţi, cât şi aparţinătorii lor. Cu cea mai mare probabilitate, virusul putea să fie luat de acolo, pentru că noi n-am avut până în acel moment nici un caz de viroză respiratorie cu acel tip de virus”, a declarat medicul clujean
Nelu Pop
Citeste si: