15 personalități ale medicinei clujene au fost premiate joi seara, la Grand Hotel Napoca, în cadrul Galei Elitelor Medicale, eveniment în premieră la Cluj, care a adunat reprezentanți de seamă din acest domeniu, dar și din lumea academică, politică sau economică.
„Domeniul medical merită pe deplin o asemenea gală. Vrem să demonstrăm că un astfel de eveniment de ținută poate avea loc nu numai la București, unde până acum clujenii invitați se simțeau marginalizați pentru că premianții erau de obicei din sudul țării. Avem ambiția să facem din Cluj un Heidelberg românesc. Tocmai de aceea viitoarea ediție a Galei Elitelor Medicale se va extinde la nivel regional”, a anunțat inițiatorul proiectului, Ionuț Geană.
„Pentru acest premiu trebuie să mulțumim nu numai dascălilor, ci și studenților. Facultatea de Medicină din Cluj este în acest moment instituția de învățământ cu cea mai modernă curriculă și are cei mai mulți studenți străini din România. Aceasta este una dintre cele mai bune din țară, doar modestia mă face să nu spun că e chiar cea mai bună”, a subliniat Anca Buzoianu, decanul Facultății de Medicină.
Medicii premiați au atras atenția, la unison, asupra valului de mediatizare negativă care se revarsă asupra acestora în ultima vreme, în condițiile în care specialiștii clujeni au înregistrat succese de prestigiu, inclusiv la nivel internațional. Un mesaj emoționant a venit din străinătate, pe internet, din partea unui alt laureat, neurochirurgul Ștefan Florian.
„Inițiativa de a premia medicina clujeană este de apreciat în aceste vremuri în care medicii trăiesc în permanență sub presiunea oprobriului public, deși ei sunt aceia care se sacrifică pentru binele semenilor lor. Pentru orice pacient medicul lui este cel mai bun, iar pe lista premianților ar trebui să se afle mai mulți asemenea eroi, unii dintre ei modești și anonimi, dar aplecați asupra aproapelui lor. Școala de la Cluj are deja o tradiție în România și am speranța că această gală va fi urmată de un lung șir de evenimente pozitive”.
Printre premianții ediției inaugurale s-au numărat și personalități precum Gheorghe Benga sau Ioan Coman. Dacă academicianul a insistat pe succesele la nivel mondial înregistrate de medicina clujeană și a prezentat investițiile de milioane de dolari în aparatură atrase prin proiectele de cercetare, cunoscutul urolog a reușit performanța de a păstra în țară majoritatea specialiștilor pe care i-a format de-a lungul timpului.
Premiați au fost nu numai medicii sau profesorii, ci și studenții sau rezidenții care s-au remarcat prin activitatea pusă în slujba pacienților. De asemenea, în cadrul evenimentului și-au prezentat activitatea companii din industria de dispozitive medicale (Medical Technologies International), farmaceutică (Terapia), cosmetică (Farmec). La gală au participat peste 300 de invitați, seara încheindu-se prin recitalul cvartetului de coarde Cantabile Quartet.
Gala Elitelor Medicale Clujene premiază cei mai performanți medici, cele mai valoroase cadre universitare și cei mai buni studenți din acest sector de activitate, fiind inițiată de “Clujul Elitelor și Valorilor” în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”. Aceasta este o reuniune a excelenței care va fi organizată anual, fiind punctul de pornire a unor manifestări periodice de anvergură. Începând cu ediția 2017, gala se va extinde la nivel regional și va premia excelența în medicină la nivelul Transilvaniei.
Premianții Galei Elitelor Medicale Clujene 2016
1. Anca Buzoianu, prof. univ. dr. (management academic)
2. Dan Dumitrașcu, prof. univ. dr. (dezvoltare academică prin colaborări internaționale)
3. Ioan Coman, prof. univ. dr. (performanță în chirurgia robotică)
4. Dafin Mureșanu, prof. univ. dr. (cercetare în neuroștiințe fundamentale și clinice)
5. Ștefan Ioan Florian, prof. univ. dr. (creșterea vizibilității academice)
6. Petre Sușcă, economist (eficiență în managementul medical)
7. Cornel Iancu, prof. univ. dr. (combinarea activității practice cu cercetarea)
8. Vlad Predescu, șef lucrări dr. (performanțe în ortopedie)
9. Gheorghe Benga, academician (Opera Omnia)
10. Ciprian Tomuleasa, dr. (tânăr cercetător de succes)
11. Alex Zlibuț, student UMF Cluj-Napoca (student eminent)
12. Iuliana Nenu, student UMF Cluj-Napoca (rezultate deosebite în cercetare)
13. David Saikali, dr. (cel mai bine integrat rezident din Uniunea Europeană)
14. Călin Popa, dr. (cel mai altruist rezident)
15. Demostene Șofron, jurnalist (activitate în presa medicală)