Tehnici revolutionare în urologie-conferinţă la Gala Elitelor Medicale Transilvane

Specialişti de marcă în urologie au prezentat azi  la Cluj, în cadrul celei de-a III-a ediţii a Galei Elitelor Medicale Transilvane, o serie de tehnici revoluţionare in domeniu.

Urologia este o specialitate strans legată de tehnologie. Rezulatele finale ale procedurilor aplicate pacienţilor depind foarte mult şi de aparatele medicale folosite. Intervenţiile realizate în ultimii ani cu ajutorul noilor tehnologii, printre care 3D si laserul, au demonstrat eficienţa acestora. Din toate punctele de vedere, atât ca intervenţie chirurgicală pentru personalul medical care execută intervenţia, cât şi ca timp de recuperare al pacienţilor.

Proceduri chirurgicale pas cu pas

Simpozionul desfaşurat azi a reunit personalităţi marcante ale domeniului, ca Prof. Univ. Dr. Ioan Coman şi Prof. Univ. Dr. Gheorghe Bumbu, precum şi medici rezidenţi, aflaţi la început de drum. Schimbul de experienţă din cadrul simpozionului a fost unul interactiv. Au avut loc prezentări video, în care proceduri explicite au rulat pe ecranul din sala de conferinţe şi discuţii libere pe marginea celor prezentate. Procedurile chirurgicale au fost prezentate pas cu pas, iar medicii cu experienţă au comentat şi au apreciat munca celor care au ales să-şi dedice viaţa tratării pacienţilor cu probleme urologice.

Tehnici de vârf

Expunerile au debutat cu Răzvan Rahota, care a prezentat o procedură de enucleorezectie laparoscopică 3D. Avantajele acestei tehnici au fost prezentate ca fiind în principal evoluţia postoperatorie şi posibilitatea folosirii acestei proceduri şi pentru tumori renale mai grave. Următoarea prezentare a fost de asemenea legată de intervenţii renale. Paul Medan a discutat pe marginea abordului bipolar pentru tumori renale cu tromb venos. O alt’ intervenţie video a arătat o procedură de nefroureterectomie cu cistectomie perimeatică laparoscopică 3D, prezentată de Ion Perciuleac.

- Articolul continua mai jos-

Laserul în urologie

Laserul şi intervenţiile cu ajutorul lor au fost printre cele mai apreciate metode moderne de intervenţie de către cei prezenţi la simpozionul “Tehnici revolutionare în urologie” .  Astfel, vaporizarea laser cu sistem Thulium pentru prostată a fost prezentat de Salvatore Giodano, ca alternativa la operaţia clasică de prostată. Rolul laserului Thulium în rezecţia tumorilor vezicale a fost prezentat de Roxana Coman. Astfel, concluzia în urma intervenţiei asupra pacienţilor cu laserul a fost una pozitivă, prin operabilitate redusă, incizia fiind una redusă şi prin puterea ajustabilă a aparatului, care permite un control mai bun asupra manevrelor pe care medicii trebuie să le execute.

Fibromul uterin şi alternative la biopsie

O procedură aflată la graniţa dintre două specializări, urologia si ginecologia, a fost prezentată de Iulia Andras. Histerectomia laparoscopică 3D pentru fibrom uterin voluminos a fost realizat prin colaborarea unor specialişti din cele două domenii.

Rezonanţa magnetică a fost adusă în discuţie ca fiind o buna alternativă la biopsia care se efectuează în prezent pentru depistarea cancerului de prostată. Emanuel Cata a prezentat avantajele biopsiei prostatice fusion şi posibilitatea utilizării pe scară mai largă pe viitor.

O altă procedură modernă de intervenţie, prostatectomia laparoscopică 3D cu nerve-sparing, a fost prezentată de Cristian Porumbel.

Utilizarea Imprimantei 3D – proceduri recent prezentate în SUA

Una dintre cele mai noi metode de diagnosticare şi tratament a fost prezentată de Cristina Ivan. Three dimensional Bioprinted Bladder Cancer Recurrence Model  reprezintă posibilul viitor pentru găsirea dozei potrivite în tratamente. Procedura constă în multiplicarea celulor bolnave şi sanatoase cu ajutorul imprimantei 3D, iar apoi realizarea unor proceduri care pot arăta felul în care celulele infectate reacţionează la diferite tipuri de tratament. Această procedură este una foarte nouă, fiind prezentată pentru prima dată anul trecut în Statele Unite ale Americii.

Chirurgie robotică

Alte prezentări au inclus prostatectomie radicală laparoscopică asistată robotic, adrenalectomie laparocopică 3D la pacient cu obezitate morbidă, realizată de Daniel Bujor sau ureteroscopia flexibilă cu litotriţie laser.

- Articolul continua mai jos-

Simpozionul cu tema “Tehnici revolutionare in urologie” a relevat medici pasionaţi de domeniul cărora au ales să se dedice, precum şi interesul în a rămâne în contact permanent cu noile tehnologii şi invenţii, pentru beneficiul viitorilor pacienţi.

 

 

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari