Doina Baltaru: „Spitalul Militar oferă o mare diversitate de servicii fără disconfortul de a plimba pacientul între diverse clădiri”

După ce, în urmă cu doi ani, Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca a inițiat un proiect care avea și are și în prezent menirea de a atrage atenția asupra predispoziției genetice de a avea neoplazie, inițiativă apreciată și premiată în cadrul ultimei ediții a Galei COPAC, fiind considerat „Cel mai bun proiect implementat de un manager de spital”, specialiștii își unesc forțele în vederea reducerii riscului cardiovascular, printr-un demers dedicat în deosebi angajaților Ministerului  Apărării Naționale.

„Avem o opțiune – în principal pentru angajații Ministerului  Apărării Naționale – de reducere a riscului cardiovascular; acesta nu este semnificativ mai mare decât în populația generală, dar avem posibilitatea să îi monitorizăm mai bine prin aceste controale anuale și să urmărim, în timp, cum evoluează acești parametri și dacă dezvoltă sau nu patologie cardiovasculară sau metabolică. În urma observațiilor, am decis că e important să facem educația pentru sănătate, să îi învățăm să mănânce sănătos, să gătească sănătos și să încurajăm efortul fizic. Oricum, prin natura meseriei, ar trebui să facem cel puțin o dată pe săptămână antrenament, dar e important la persoanele cu risc cardiovascular și metabolic să se întâmple mai des acest lucru”, a precizat, pentru Ziar Medical, col. dr. Doina Baltaru, director general al Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Constantin Papillian” Cluj.

Potrivit acesteia, conducerea Spitalului are în permanență în vedere îmbunătățirea și dotarea cu aparatură a unității care deține spații moderne ce răspund orientărilor actuale pentru acreditarea sistemului medical din punct de vedere al circuitelor și a dotării arhitectonice.

„Mulți dintre colegii noștri au atestate dintre cei care au specializări chimice în ultrasonografie, ceea ce ne permite să oferim acest serviciu foarte util pentru screening și pentru diagnostic unui număr mai mare de pacienți decât ar avea doar colegii de la imagistică acest atestat. Ne străduim permanent să îmbunătățim dotarea cu aparatură a spitalului și  cu ce ne gândim este faptul că avem spații moderne care răspund orientărilor actuale pentru acreditarea sistemului medical din punct de vedere al circuitelor și a dotării arhitectonice. De exemplu, mână curentă, lifturi, așa cum este cel pentru persoanele cu dezabilități în secția Oftalmologie cu elevator pe fațadă situat într-o clădire istorică. Datorită mediului de îngrijire sigur și rata infecțiilor nosocomiale, aspect care e atât de discutat și de mediatizat, este scăzută și este o preocupare atât a managementului, cât și a colegilor, să întreprindă acțiuni pentru a preveni astfel de evenimente”, a adăugat col. dr. Doina Baltaru.

- Articolul continua mai jos-

Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Constantin Papillian” deține linii de gardă, atât medical, cât și chirurgical, la nivelul Laboratorului de Imagistică, al Laboratorului de analize medicale și, bineînțeles, există compartiment acreditat de Primiri Urgențe, unde există gardă și este asigurată permanență.

„Pacienții cu urgențe medicale sau chirurgicale ni se pot adresa direct și avem un protocol încheiat cu Unitatea primiri Urgențe a Spitalului Județean de la care preluăm pacienți care depășesc capacitatea de spitalizare. Am achiziționat anul trecut o ambulanță cu fonduri de la bugetul Ministerului Apărării, foarte performantă tip C pentru transport, antrenament. Colaborăm cu Aeroportul Internațional Cluj unde, o dată la doi ani se organizează exercițiul de intervenție la dezastre aviatice și chiar am participat și cu ambulanța cu personal medical pentru triaj. Începem așadar, să venim în sprijinul comunității sub toate aspectele”, a explicat directorul general al Spitalul Militar de Urgență Cluj.

Spitalul Militar de Urgență este aflat în subordinea și administrarea Direcției Medicale a Ministerului Apărării și acordă servicii medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pe baza contractelor de furnizare încheiate cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești (CASAOPSNAJ). Spitalul are un sistem deschis și, practic, se pot interna atât pacienții asigurați la CASAOPSNAJ, cât și cei asigurați CNAS, adică civilii care nu au legătură cu armata.

„Pacienții ar trebui să rețină faptul că oferim o mare diversitate de servicii și reușim, acolo unde este nevoie și sunt cazuri complexe care au nevoie de consultări multidisciplinare, să facem repede acest lucru fără  disconfortul de a plimba pacientul între diverse clădiri; nu suntem multipavilionari așa cum este Spitalul Județean, avem un personal medical foarte performant și facem ce știm mai bine! Este important să îți recunoști limitele, să îți dorești să te dezvolți permanent, dar să nu îți depășești competențele pentru siguranța pacientului! Apoi, nu doar actul medical este important pentru noi, ci și celelalte condiții, precum cele hoteliere, cele legate de hrănirea pacientului”, a conchis col. dr. Doina Baltaru.

Spitalul Militar are 275 de paturi, 9 secții, 3 compartimente și 22 de cabinete, iar personalul este antrenat pentru o patologie diversă.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari