Două dintre unitățile medicale clujene aflate sub autoritatea Consiliului Județean, respectiv Spitalul Clinic de Recuperare și cel de Boli Infecțioase au fost evaluate pozitiv în cadrul celui mai recent Raport de cercetare publicat de Observatorul Român de Sănătate (O.R.S.), organizație a cărei misiune este aceea de a contribui la îmbunătățirea serviciilor de sănătate din România și din sud-estul Europei.

Conform datelor din raportul O.R.S., rezultate din analiza a 122.423 de chestionare de satisfacție aplicate pacienților la externarea din spitalele românești, cele două spitale clujene se situează pe primele poziții în clasamentul unităților sanitare românești din punct de vedere al calității serviciilor medicale oferite în perioada de referință decembrie 2016 – ianuarie 2018.

Sunt convins că, în obținerea acestor rezultate au contat atât profesionalismul de excepție al tuturor celor ce lucrează în cele două spitale cât și condițiile pe care am reușit să le oferim prin investițiile masive în infrastructura unităților medicale și în aparatura medicală de ultimă generație.“, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Astfel, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca se situează pe un onorant loc II în topul național al spitalelor din România în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale oferite, cu un procent de 86,85%. În același timp, spitalul se clasează pe poziția a patra la nivel național, cu un procent de 91,19%, din perspectiva satisfacției pacienților cu privire la  curățenia pe care au perceput-o în cadrul unității sanitare.

La rândul lui, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca a fost nominalizat în cadrul acestei cercetări la capitolul „Transparență în oferirea serviciilor medicale”, clasându-se pe un merituos loc II.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here