Asociația Psihologilor din România (APR) susține inițiativa Ministerului Apărării Naționale privind înființarea unui Centru Național de Psihologie Operațională.

Asociația Psihologilor din România (APR) consideră că acordarea de asistență psihologică în cadrul unei structuri științifice de specialitate este un beneficiu atât pentru cei consiliați, militarii români care își desfășoară activitatea în țară, în teatrele de operații sau care au revenit acasă, cât și pentru persoanele care acordă consiliere, colegii noștri care practică profesia de psiholog și care au astfel oportunitatea de a demonstra cât de puternic poate fi impactul pozitiv al psihologiei asupra indivizilor, grupurilor, comunităților și societății în ansamblul ei.

Studiile din domeniu arată că un număr semnificativ dintre militarii combatanți întrunesc condițiile care descriu cel puțin o tulburare psihică. Printre acestea, stresul post-traumatic este una dintre rănile nevăzute pe care un conflict militar le lasă asupra soldaților, dar care poate fi tratată.

Salutăm inițiativa Ministerului Apărării Naționale ca pe un exemplu excelent de bună practică, consonantă cu cele mai bune exemple internaționale din domeniu, care demonstrează grijă față de militarii români și un set valori umaniste care stau și la baza psihologiei. Asociația Psihologilor din România își oferă de aceea expertiza în sprijinul Centrului Național de Psihologie Operațională și a militarilor pe care îi va deservi.

Sindromul de stres post-traumatic (PTSD) este o afecțiune mentală care este dezvoltată în urma expunerii la un eveniment traumatic. În cazul militarilor care se întorc din teatrele de operații militare, PTSD este foarte des întâlnit și are costuri nemăsurate pentru viața militarilor, a familiilor lor, a organizației militare și a societății în general”,  precizează Dragoș Iliescu, Secretar-General al APR.

Asociația Psihologilor din România este asociația profesională națională a psihologilor din România. APR își propune să contribuie la stimularea psihologiei ca știință și să asigure legătura bidirecțională cu practica psihologică, în scopul evoluției științei psihologice și a profesiei de psiholog.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here