Tristețe profundă, lipsă de chef de viață, lipsă de energie, de motivație, oboseală nejustificată, pierderea interesului pentru orice lucru, mai mult sau mai puțin somn decât de obicei, obiceiuri alimentare la fel de diferite față de altădată. Toate acestea pot fi semnele unei depresii. Ce faci dacă reușești să le identifici la tine sau la o persoană apropiată sau dragă ție?

Depresia este cea mai frecventă tulburare emoțională, iar statisticile ne arată că există o creștere tot mai mare a acesteia și apare tot mai timpuriu. În plus, cei care sunt afectați sunt, de multe ori, stigmatizați. Sesizând „nevoia de educare și de informare în rândul populației”, Andra Diaconu, psihoterapeut, a organizat, în 19 ianuarie, la Colegiul Tehnic de Transporturi „Transilvania” din Cluj-Napoca, o prezentare tematică „Și oamenii puternici au depresie”.

„Ideea a venit din statistici, pentru că depresia este cea mai frecventă tulburare emoțională și am observat o nevoie de educare și de informare în rândul populației. Foarte multă lume nu știe exact ce înseamnă depresia, cum apare, ce înseamnă, mai ales ce soluții sunt și tocmai de aceea foarte multe persoane se izolează și nu cer ajutor”, a declarat, pentru Ziar Medical, Andra Diaconu, psihoterapeut.

Potrivit acesteia, statisticile arată faptul că există o creștere tot mai mare a acestei tulburări, tot mai multe persoane sunt diagnosticate cu depresie și ea apare tot mai timpuriu, la vârste tot mai fragede, chiar și la copii.

„Cred că oricine poate să fie vulnerabil, oricine poate să dezvolte, la un moment, dat această tulburare. Este adevărat că ne naștem cu o anumită vulnerabilitate spre depresie, și care, împreună cu anumiți factori de viață, anumite evenimente stresante, aceasta se poate dezvolta”, a precizat psihoterapeutul.

Simptomele depresiei sunt tristețe profundă, lipsă de chef de viață, lipsă de energie, lipsă de motivație, oboseală nejustificată, pierderea interesului pentru lucrurile care înainte ne făceau plăcere, se schimbă pattern-ul de somn, dormim mai mult sau mai puțin decât înainte, se schimbă, de asemenea, și pattern-ul alimentar, avem tendința să mâncăm mai mult sau, din contră, mai puțin, depinde de persoană.

Ce trebuie să facem dacă observăm la noi aceste semne sau la altă persoană? Potrivit psihoterapeutului, este important să apelăm la ajutorul unui specialist.

„Dacă sesizăm la noi aceste semne este important să cerem un consult de specialitate, să consultăm un psihoterapeut pentru că el ne poate învăța cum să facem față depresiei, cum să schimbăm, practic, gândurile care ne accentuează, practic această stare de tristețe și de neputință. Iar dacă observăm la cineva din anturajul nostru sau din apropierea noastră aceste simptome, este foarte important să încurajăm persoana respectivă și să îi spunem că există soluții. Ar trebui să o încurajăm să meargă la un psihoterapeut. Deseori avem tendința să spunem „treci peste” sau „nu te mai gândi”, dar astfel de sfaturi nu ajută. Acea persoană, dacă ar putea, ar trece peste, dar ea nu știe cum să facă acest lucru. Tocmai de aceea este foarte important ajutorul unui psihoterapeut care învață aceste persoane cum să treacă peste, cum să își schimbe gândurile „negre”, a explicat Andra Diaconu.

Persoanele afectate de această tulburare emoțională au tendința de a ascunde acest lucru, încep să se izoleze. Această reacție este provocată, de multe ori, de stigmatizarea celor din jur.

„Există tendința de a ascunde această tulburare tocmai din cauza faptului că aceste persoane se simt neînțelese și din cauza stigmatizării pentru că avem senzația sau, deseori, judecăm persoanele, deseori spunem că persoanele slabe fac depresie, dar puterea sau slăbiciunea nu are nicio legătură cu instalarea acestei tulburări”, a mai precizat psihoterapeutul.

Prezentarea „Și oamenii puternici au depresie” a psihoterapeutului Andra Diaconu a avut loc în 19 ianuarie, la Colegiul Tehnic de Transporturi „Transilvania” din Cluj-Napoca.

Andra Diaconu este psihoterapeut cognitiv-comportamental atestat de Colegiul Psihologilor din România şi formator acreditat CNFPA, având o experienţă de șapte ani în domeniul psihoterapiei cognitiv-comportamentale şi patru ani în domeniul terapiei asistate de animale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here