Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca a organizat, în data de 15 decembrie, Ziua Porților Deschise, oferind vizitatorilor posibilitatea de a-și exprima gândurile și chiar sugestiile legate de instituție. Aceștia au avut și prilejul de a participa la un vernisaj de pictură. Inițiativa reprezintă, însă, reînvierea unei vechi tradiții.

„Am considerat că ar fi oportună reînvierea unei tradiții mai vechi a instituției noastre, aceea ca la sfârșitul anului, în săptămâna care precede sărbătoarea Crăciunului, să avem o manifestare mai specială. Acea festivitate cuprindea și Ziua Porților Deschise, în ideea ca cei care sunt interesați de activitatea noastră, să participe la eveniment, să viziteze spitalul, să vadă ce realizări există, dacă am evoluat și chiar pot să ne dea idei”, a precizat Nicorici Claudia, manager interimar al Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca.

În acest sens, reprezentanții spitalului au amplasat un panou cu „Părerea ta contează”, unde vizitatorii își pot scrie părerile sau sugestiile. De asemenea, în holul spitalului au fost expuse mai multe lucrări  realizate de Hermina Csata, Corina Fulger, Adela Gocan, Simona Gocan, Camelia Hîrlea, Eugen Moritz, Anne Nebert, Cristian Porumb, Maria Truță și Lucian Țintariu.

În anii în care la conducerea Clinicii Medicale V se afla prof. dr. Ioan Zăgreanu, tradiția fiind dusă mai departe de prof. Constantea și prof. Duncea astfel de manifestări aveau deseori loc ăn unitatea spitalicească.

„Exista dintotdeauna convingerea că medicul trebuie să fie și om de cultură, să aibă o formație umanistă complexă”, era părerea doctorilor de atunci. Asta a dus la organizarea, în spațiul clinicii, a zeci de expoziții de artă plastică, pictură, sculptură, design, cuplate, uneori, cu momente literare care au fost onorate de nume ilustre ale artei și culturii clujene.

Istoria „Spitalului clujenilor”

Spitalul Clinic Municipal a luat ființă în 1976, însă funcționa în altă clădire, în Palatul Administrativ al Clujanei; trei ani a funcționat în condiții improprii ca spital și, cu mari eforturi, s-a reușit, în 1979, să se construiască actuala clădire.

„Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca este cunoscut, de-a lungul anilor, ca „Spitalul Clujana” și noi am vrea să ne păstrăm acest renume, care să facă referire nu la magazinul de pantofi, ci la spitalul clujenilor! Ne dorim să fim spitalul clujenilor și toate  eforturile noastre și activitatea de zi cu zi se derulează în acest sens. La vremea aceea, erau cinci mari întreprinderi, Clujana, Unirea, Carbochim, Fabrica de Porțelan și Fabrica de Pensule. La inițiativa și sub patronajul celei mai mari dintre ele, Clujana, condusă, la acea vreme, de dir. ing. Mărinceanu, s-a hotărât să se „umanizeze” condițiile de asistență medicală a populației industriale prin construirea unui spital clinic modern”, a explicat, pentru Ziar medical, Nicorici Claudia, manager interimar.

Așa a luat ființă Clinica Medicală V, Clinica Chirurgie V și, odată cu deschiderea sediului nou, s-a înființat și o secție de ginecologie.

„Acesta a fost începutul, pe urmă ne-am extins pe domeniul medical, chirurgical și ambulator. Inițial a funcționat un serviciu medico-sanitar, acesta devenind, în timp, Clinica Medicală V, iar staționarul de chirurgie a devenit Clinica Chirurgie V. Această hotărâre s-a datorat conducerii institutului de Medicină și Farmacie Cluj și, personal, rectorului de atunci, academicianul prof. dr. Ioan Baciu, care a avut o mare contribuție în acest sens. La conducerea Clinicii Medicale V era, atunci, prof. dr. Ioan Zegreanu, iar la Clinica Chirurgie V, dl. Dr. Petru Martin”, a adăugat dr. Nicorici Claudia.

Potrivit acesteia, eforturile depuse în acea perioadă erau considerabile, iar condițiile în care se desfășura activitatea erau vitrege; cu toate acestea, pe lângă activitatea medicală de zi cu zi, se desfășura și activitate didactică și de cercetare.

În ultimii ani, infrastructura Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca s-a îmbunătățit considerabil datorită unor investiții de amploare. Între anii 2014 – 2016 s-a derulat Proiectul „Modernizarea și echiparea ambulatorului, în vederea îmbunătățirii calității infrastructurii serviciilor de asistență medicală”. Valoarea totală a proiectului a ajuns la aproximativ 32 milioane lei, din care 22,1 milioane au fost asigurate de Uniunea Europeană, restul de Consiliul Local.

Printre proiectele de viitor sale spitalului clujean sunt incluse extinderea Compartimentului de Primire a Urgențelor cu un corp exterior, dar și permanentizarea serviciilor pentru a asigura primirea urgențelor și se are în vedere extinderea Secției de Medicină Internă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here