Crucea Roșie Română – Filiala Tulcea caută fonduri pentru finanțarea Serviciului de îngrijiri vârtsnici la domiciliu

Crucea Roșie Română – Filiala Tulcea face apel la autorități și firme private pentru a găsi surse de finanțare a Serviciului de îngrijiri vârtsnici la domiciliu.

În luna iunie a acestui an, Filiala Tulcea a Crucii Roșii Române a înființat Serviciul de îngrijiri vârstnici la domiciliu, ca răspuns la numeroasele solicitări primite din partea persoanelor vârstnice, dependente de ajutor pentru efectuarea îngrijirii personale și nu numai.

Pentru persoanele vârstnice care se recuperează după accidente vasculare cerebrale, pre-infarct, post-chirurgie operatorie, persoanele cu pierderi de memorie sau suferind de boala Alzheimer/Parkinson, este singura alternativă pe care o au la îndemână în acest moment, la condițiile restrictive ale sistemului public de îngrijire la domiciliu sau în centrele de asistență.

În prezent Serviciul funcționează în baza licenței emisă de Ministerului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și se derulează în sistem coplată, în funcție de veniturile realizate de beneficiari în momentul acordării serviciilor de asistență. Contribuția Crucii Roșii, care de cele mai multe ori este destul de consistentă, este acoperită din fondurile proprii ale organizației, respectiv: donații, cotizații sau sponsorizări. Cum acestea sunt limitate și adesea foarte greu de previzionat, Filiala Tulcea a Crucii Roșii a putut asigura un buget ferm pentru funcționarea Serviciului doar până la sfârșitul anului 2017.

- Articolul continua mai jos-

Având în vedere că pentru accesarea subvențiilor locale sau centrale, avem nevoie de cel puțin un an de funcționare, este absolut necesar să găsim soluții de autofinanțare a Serviciului, în așa fel încât să nu-i abandonăm pe cei șase bătrâni pe care îi avem acum în grijă și nici să nu-i dezamăgim pe cei aflați pe lista de așteptare. Precizăm că pentru anul 2018, sunt previzionate cheltuieli de aproximativ 50.000 lei, o sumă nu foarte mare în comparație cu interesul social și umanitar căruia i se adresează.

Așadar, în numele beneficiarilor noștri, rugăm autoritățile locale, precum și agenții economici cu potențial din județul Tulcea să răspundă apelului lansat de Crucea Roșie și să sprijine această inițiativă, de altfel, singura din județ și foarte necesară.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari