“Opriți moartea a 10.000 de români!” exclamă, într-o scrisoare deschisă către premierul Mihai Tudose și către ministrul de Finanțe Ionuț Mișa, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, solicitând finanțarea urgentă a tratamentului cu imunoterapie necesar pacienților diagnosticați cu cancer pulmonar metastatic.

Potrivit reprezentanților federației, tratamentul cu chimioterapie, folosit în prezent pentru acești bolnavi, consumă resursele sistemului doar pentru a le prelungi viața cu câteva zile, în timp ce toate ghidurile terapeutice moderne, dar și recomandările Comisiei Naționale de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătății se îndreaptă către imunoterapie.

“Cu fiecare ban pe care îl tăiaţi din bugetul pentru medicamente, vă puneți numele pe certificatul de deces a mii de români recent diagnosticaţi cu cancer pulmonar. Le distrugeţi singura şansă la viaţă alături de familiile lor și îi condamnați la dispariție în timp ce primesc un tratament neadecvat suferinței lor, care consumă astfel nejustificat resurse de la bugetul și-așa extrem de sărac al sănătății”, se arată în scrisoarea deschisă.

Luna noiembrie este luna de conștientizare la nivel mondial cu privire la cancerul pulmonar. Această malignitate ocupă primul loc în România, ca număr de cazuri noi, dar și ca număr de decese în rândul bărbaților și devine o cauză frecventă și în rândul femeilor, situându-se pe locul 4 după cancerul de sân, de col uterin și colorectal.

Printre cauzele mortalității ridicate se numără diagnosticarea tardivă şi lipsa de acces la terapii inovatoare, mai precizează reprezentanții Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

În Suedia, 2 din 3 pacienţi sunt în viaţă la un an de la diagnosticarea cu cancer pulmonar, în Bulgaria 40% din pacienţi sunt în viaţă după un an. În România, mai puţin de 1/3 din cazuri sunt diagnosticate într-o etapă terapeutică utilă, media de supravieţuire este de 6-18 luni și doar aproximativ 20% din pacienţi trăiesc mai mult de un an.  Supravieţuirea la 5 ani este practic nulă pentru cei cu boală metastatică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here