În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Tîrgu-Mureș va funcționa o unitate de accidente vasculare cerebrale acute. Măsura este necesară pentru a îndeplini criteriile de spital regional 1A, potrivit conducerii SCJU Tîrgu-Mureș.  ”Ca să îndeplinești criteriile de spital regional de urgență 1A ai nevoie de specialități de bază, specialități de sprijin și specialități consultative, între specialitățile de bază o specialitate deosebit de importantă este neurologia. (…) Ordinul Ministrului Sănătății 1408 din 2015 era un ordin de înființare a unităților de accidente vasculare cerebrale acute, ca să menținem în continuare gradul  de competență 1A este necesară înființarea unităților de accidente vasculare cerebrale acute. Ca urmare, în strategia conducerii SCJU ne-am gândit ca din cele 70 de paturi ale secției clinice de Neurologie I 19 paturi să fie transformate în unitate de accident vascular cerebral acut. (…) La nivelul secției de Neurologie au demarat lucrările, au fost lucrări de compartimentare în valoare de 163.000 de lei și, de asemenea, de dotare cu paturi și monitoare de ATI. Total investiție la nivelul secției clinice de Neurologie 1 a fost de 793 000 de lei din care venituri proprii ale spitalului 511.000, iar veniturile de la nivelul Ministerul Sănătății 282.000 de lei”, a declarat dr. Claudiu Puiac, managerul SCJU Tîrgu-Mureș.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here