Când ştii că urmează să te afli în faţa unui performer din domeniul cercetării medicale, aproape nimic din ceea ce credeai că ştii şi credeai că îţi va folosi nu te pregăteşte pentru ceea ce urmează. Firavele cunoştinţe de anatomie, exeperienţele anterioare, toate sunt umbrite şi atunci te încrezi cu totul în omul dinaintea ta. Aşa precum o faci când îi încredinţezi trupul tău obosit şi rebegit, pentru ca el, cu devotamentul şi priceperea acumulată, să te pună iar pe linia de plutire.

Dialogul cu Cercetătorul Ştiinţific Dr. Teodora Pop, medic specialist la  Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor  şi membru al Sindicatului Solidaritatea sanitară mi-a confirmat încă o dată că medicina este un tărâm al implicării până la sânge în apărarea vieţii şi unul deschis cercetării până în adâncurile fiinţei umane.

Rep.: Cum aţi ales specialitatea de gastroenterologie?

Dr. Teodora Pop: Nu ştiam că se numeşte aşa. La 14 ani, după ce am intrat la liceu, în vacanţă am găsit în biblioteca destul de mare a tatălui meu, un compendiu de anatomie. Evident că era mult peste nivelul meu de cunoştinţe, dar în acea vară, proaspăt admisă la un liceu de chimie-biologie, am citit tot acel compendiu, fără să înţeleg prea multe lucruri, dar capitolul care m-a fascinat a fost ficatul. Acolo am aflat că ficatul este uzina organismului şi în acel moment m-am proiectat în viitor, deşi la 14 ani nu poţi să realizezi că vei ajunge hepatolog sau gastroenterolog de înaltă performanţă. A fost prima poartă care s-a deschis în mintea mea.

A urmat liceul de chimie-biologie, a fost facultatea şi acolo am cochetat iniţial cu cardiologia, pentru ca în anul IV să mă reîntorc, odată ce am fost acceptatată cu lucrarea de licenţă de doamna profesor Acalovschi, spre hepatologie. Acesta a fost momentul în care am rămas la ficat. A urmat Rezidenţiatul în Medicină internă, pentru că voiam să am o bază solidă şi apoi, de comun acord cu doamna profesor Acalovschi am decis să fac a doua specialitate de gastroenterologie, aşa cum mi-am propus încă de la prima specializare.

Rep.: Lupta împotriva afecţiunilor hepatice a înregistrat în ultima vreme victorii însemnate.  La ce capitol este acum studiul ficatului? Cum e tratamentul Hepatitei virale C administrat în cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor?

Dr. Teodora Pop: Ficatul are înca multe taine, chiar dacă suntem în era proteomicii şi a genomicii, trecând de era investigaţilor imagistice. Desigur, ele sunt foarte utile, dar înca într-o mică măsură în ceea ce priveşte practica clinică aplicată.

Noile tratamente au fost testate în Franţa, dar şansa noastră a fost să avem acolo o colegă, Simona Tripon, aflată acum la Paris, care a facut parte din echipele ce au testat şi dezvoltat acest medicament. Ea ne-a spus cu doi ani înainte că studiile de fază III au avansat şi că urma intrarea pe piaţă a medicamentului. Surpriza bună pentru noi a fost că el a intrat destul de repede şi pe piaţa din România.

Tratamentul este unul foarte bun, iar administrarea la noi în clinică, cu respectarea protocolului, s-a realizat cu riscuri minime de complicaţii. Dacă s-a forţat înspre clasele functionale de ciroză decompensată, acolo au mai apărut probleme. Personal am condus tratamente, n-am avut complicaţii, dar mi-am ales foarte bine cazurile şi le-am urmărit. Am gestionat complicaţiile aparute în teritoriu, pentru că noi suntem centru terţiar şi tratamentul a fost administrat iniţial doar în clinicile universitare, având în vedere complexitatea manifestărilor şi a efectelor adverse potenţiale. Cred că s-a încheiat cu bine prima fază. Acum intră şi clasele mai avansate şi din câte am înţeles, va include si clasele de fibroză F3 şi F2. Urmează să vedem normele de aplicare. Ciroza cu clasa functională C este una destul de avansată şi nu cred că se va putea administra  terapia de faţă la aceşti pacienti.

Abia atunci acel drum începe să iasă undeva la lumină

Rep.: Sunteţi implicată în activitatea de cercetare. Ce înseamnă ea pentru dumneavoastră?

Dr. Teodora Pop: Într-un workshop se spunea aşa:  „Întotdeauna să vă reevaluaţi cazurile problemă, notaţi când apar complicaţii, pentru că la un moment dat, dacă se adună 5-10, veţi putea extrage componenta comună, care vă va duce pe un alt drum. Şi acesta nu este unul obişnuit, pentru că atunci când faci cercetare, întotdeauna trebuie să rupi rândurile. Practic fiecare cercetător de succes deschide la un moment dat o cărare, care după ani de zile se transformă într-un drum pe care încep să meargă alţii. Abia atunci acel drum începe să iasă undeva la lumină.

Asta e cercetarea. Îniţial pleci de la ceva ce simţi, ce crezi, şi te ajută nişte informaţii dobândite, dar acestea sunt de pe drumul comun. Acele informaţii pe care le poţi utiliza pentru a ieşi de pe drumul comun şi să mergi acolo unde, uneori mintea şi simţurile te îndrumă, acelea sunt cele mai valoroase.

Rep: Ştiu că aţi fost în Germania şi aţi făcut o specializare. Ce s-a întâmplat acolo? Cu ce aţi mers şi cu ce v-aţi întors?

Dr. Teodora Pop: A fost practic un schimb de experienţă la Düsseldorf, la clinica de Gastroenterologie a profesorului Horst Neuhaus, unul din liderii europeni în gastroenterologie şi endoscopie intervenţională.

Pe atunci îmi doream foarte mult să percep modalitatea lor de organizare în ceea ce priveşte endoscopia intervenţională pe care o practic de rutină zilnic. Noi deja efectuam endoscopie intervenţională şi simţeam că lucrurile nu merg chiar atât de repede. Sigur că tinerii îşi doresc întotdeauna mai mult şi atunci am vrut să văd dacă pot asta, dar într-un mod asumat, să putem sări anumite etape pe care ei le-au parcurs.

Am avut şansa să cunosc nişte tineri din echipa profesorului, care erau deja implicaţi în diferite proiecte de cercetare. Acolo am avut un schimb interesant de experienţă: şi ei ne-au învăţat şi noi i-am învăţat. Iniţial ne-au privit aşa, uşor condescendent, „aaa, din România sunteţi…, bine, vă lăsăm să vă uitaţi”. Dar eu doream să lucrez. Asta nu se putea, pentru că aveam nevoie de nişte asigurări de malpraxis pe care eu nu le aveam din ţară, nici ei nu-mi spuseseră că trebuie să le fac şi de fapt, nici nu erau de acord.

Asul pe care îl aveam noi atunci în mânecă era tehnica de enteroscopie spirală, pe care am introdus-o în 2009. Ea a fost implementată în Europa în luna februarie 2009, iar noi am avut primul workshop în toamna aceluiaşi an, în octombrie 2009. A fost primul workshop de enteroscopie spirală, parte integrantă din workshopul de endoscopie digestivă diagnostica si interventionala, pe care acum îl coordonează domnul profesor Marcel Tanţău. Anul acesta va fi o ediţie aniversară şi sper să ne menţinem calitatea şi recunoaşterea naţională şi chiar internaţională pe care am dobândit-o cu seriozitate şi profesionalism.

Enteroscopia spirala presupune o explorare endoscopică a intestinului subţire cu ajutorul unei spirale, în interiorul căreia este introdus un enteroscop, adică un gastroscop cu o lungime mai mare. Metoda anterioară era cu videocapsula, care intră, se rostogoleşte şi arată intestinul subţire în proporţie de 40-80%, pentru că nu poate insufla aer. Astfel rămân unghiuri pe care o videocapsulă nu le prinde la cele două capete şi zona aceea rămîne neevaluată.

Între timp videocapsula s-a îmbunătăţit şi ea, dar tot nu are capacitatea de a insufla, nu poţi lua biopsii, nu poţi face terapie. Enteroscopia spirală vine in completare şi permite explorarea intestinului subţire în mod asemănător cu explorarea colonului şi pot fi aplicate toate tehnicile de terapie de la colon sau tractul digestiv superior (esofag, stomac sau duoden).

Noi utilizam deja această tehnică în România. Colegii de la Düsseldorf erau într-un stadiu experimental cu această tehnică, ei utilizând mai mult tehnica cu dublu balon. De fapt, tehnica de enteroscopie spirală vine din partea americană, de la Paul Ackerman şi echipa sa, care şi-au dorit să fie şi eficienţi şi rapizi. De fapt, eficienţă înseamnă un diagnostic bun în timp scurt, iar enteroscopia spirală permite o eficienţă crescută.

Când colegii din Germania au realizat că aceasta e mai bună decât tehnica dublu balon, utilizată de ei în multe situaţii, au început să implementeze enteroscopia spirală. Problema era că la ei, deşi aveau spirala, Colegiul Medicilor nu le permitea să efectueze intervenţiile cu această tehnică până când nu aveau două manopere efectuate în altă parte. Pentru asta ei mergeau în alte centre, unde se efectuau intervenţiile noi sau venea la ei cineva să îi înveţe. Atunci, profesorul Neuhaus ne-a întrebat dacă am fi de acord ca după amiezile cât am stat la ei, să mergem în câte o clinică mai mică şi să-i învăţăm să facă enteroscopie spirală.

Eram cu încă o colegă acolo, Ofelia Moşteanu şi le-am cerut să ne înveţe la rândul lor alte lucruri legate de endoscopia intervenţională. Aşa se face că dimineaţa lucram în clinica profesorului Neuhaus, iar după amiaza îi învăţam pe colegii din diferite clinici de acolo. A fost o experienţă bună pentru noi. Am văzut un centru universitar, pe care n-aş zice că ne doream să-l copiem, dar să luăm ce e mai bun de acolo, să implementăm cât se poate şi cum se poate lucrurile bune care erau acolo.

În acelaşi timp am văzut cum erau organizate şi centrele mai mici. Mi-am dat seama că un centru mic acolo era destul de bine organizat, în orăşele considerate mici, care aveau centre de gastroenterologie intervenţională foarte bine dotate material.

Care va fi următoarea temă de cercetare? Dacă vine acum Zâna bună a medicinii şi vă oferă un loc, ce alegeţi?

Dr. Teodora Pop: Există deja, am o zână bună şi mă consider foarte norocoasă. Teza mea de doctorat a avut ca subiect hepatocarcinomul şi celulele stem tumorale din perspectiva evaluării procesului de angiogeneză tumorală, aşadar a fost un doctorat interdisciplinar. Am plecat de la clinică, am trecut prin metodele imagistice de ecografie şi am avut norocul ca în anul 2007, împreună cu domnul profesor Radu Badea să facem primul proiect de screening a nodulilor hepatici pe ciroza hepatică. Ulterior, prin proiectul domniei sale, la care am participat activ şi destul de motivat, pentru că era în tema de doctorat, s-a introdus pentru prima dată în România substanţa de contrast în ultrasonografie. Sonovue a fost introdus prin acest proiect de cercetare şi acum există peste tot în România.

În acel moment trecusem de la clinică, vedeam ecografic nodulii de hepatocarcinom pe ficat cirotic, reuşeam să-i caracterizăm, mai apoi chiar cu ajutorul computer tomografiei, şi apoi am ajuns la Rezonanţa Magnetică Nucleară. Din 2009 pe RMN a intrat o substanţă de contrast hepatocitar specifică, una  care poate face diferenţierea între un nodul de regenerare şi un hepatocarcinom.

Ne-am dat seama că în spatele acestor modificări pe care noi le cuantificam din punct de vedere imagistic exista o bază histologică. Mai mult, una histopatologică, şi atunci am vrut să luăm biopsie din aceşti noduli şi să vedem ce se întâmplă cu ei. În acelaşi timp eram pe directia europeana, şi alţi colegi, care au publicat mult mai mult decât noi, făceau cam acelaşi lucru. Practic, entuziasmul nostru era foarte mare atunci, pentru că puteam şi noi să fim în acelaşi moment prin puterile noastre, prin ceea ce făceam, la nivelul centrelor europene de prestigiu.

Desigur, biopsiile acestea nu erau suficiente, pe lamă se vedeau într-un fel, le coloram, dar trebuia să vedem ce fel de celule sunt acolo. Trebuie să recunosc că am avut sprijinul unei clinici întregi şi a mai multor institute de cercetare din Cluj. Doamna profesor Monica Acalovschi, care era conducătoarea mea de doctorat m-a lăsat să merg pe drumul meu. La început nu ştiam unde va merge drumul acesta, dar cu experienţa domniei sale, cu faptul că era un om al cercetării, implicat şi care în acest moment este editorul unei reviste importante romanesti de gastroenterologie, Journal of Gastrointestinal and Liver Diseases, mi-a permis să merg mai departe cu cercetările.

Mai mult, deşi eram un novice, pe care nimeni nu-l considera un cercetător, căci nu aveam în spate 10-15 ani de cercetare, m-a introdus in echipa chirurgicala condusa de domnul profesor Cornel Iancu, de la Chirurgie III. L-a rugat să-mi preleveze cateva formaţiuni tumorale hepatice, din cursul interventiilor dumnealui pe ficat cirotic cu hepatocarcinom.

Odată cu proiectul Profesorului Badea am avut ocazia să colaborez cu departamentul de celule stem  de la Institutul Oncologic, în special cu doamna doctor Olga Soriţău, cu ajutorul căreia am reuşit să cultivăm hepatocitele tumorale, ba mai mult, să izolăm celule stem tumorale de hepatocarcinom. Apoi le-am trecut  pe diferite medii de cultură şi le-am imortalizat. După imortalizare am început să facem experimentele noastre şi „ne-am jucat” foarte conştienţi şi atenţi cu toate chimioterapicele şi agenţii antitumorali care existau până în momentul acela pe piaţă. Este un  capitol din teza mea de doctorat.

Iniţial am crescut pe o suprafaţă plană, apoi pe o suprafaţă 3D, dar nu este meritul meu, doamna doctor Olga Soriţău a imaginat acea structură 3D, am observat că au anumite caracteristici şi am vrut să vedem ce se întâmplă cu ele. Lângă noi a venit echipa profesorului Liviu Miclea de la Automatică, cu conf.Paula Raica şi ei au acceptat să modeleze matematic, să facă un sistem de angiogeneză tumorală. Cu ajutorul unor date de laborator am încercat să prezicem cum ar creşte în volum şi cum ar reacţiona sub tratament aceste modele de angiogeneză pe care le-am stabilit. Am reuşit, în mare parte, să facem asta până la finalul tezei mele de doctorat.

Rep.: Adică aţi încercat să exprimaţi matematic ceea ce se întâmplă în corpul omenesc. Poetul se întreba unde va găsi cuvântul ce exprimă adevărul. Aşadar, el căuta adevărul într-un cuvânt, iar dumneavoastră misterul corpului omenesc într-o formulă matematică?

Dr. Teodora Pop: Da, din perspectiva angiogenezei tumorale. Orice formaţiune tumorală este alimentată cu nutriente şi oxigen prin intermediul unor vase de sânge care îi determină creşterea. Vrând să luptăm împotriva cancerului de ficat ne-am imaginat că prima dată trebuie să cunoaştem procesul de creştere, pentru ca pe urmă să acţionăm pe anumite mecanisme şi să îl oprim. Teza mea s-a dus până la a determina nişte mecanisme, de care mi-am dat seama că sunt foarte multe, iar în acest moment îmi doresc foarte mult ca pe nişte căi de semnalizare identificate, să testăm anumite componente terapeutice şi să vedem cum evoluează şi cum le putem inhiba. Procesul e foarte complex, astfel  încât am ajuns să inhibăm o cale şi să vedem că apar încă trei căi noi, pe care nici nu le putem caracteriza, iar formaţiunea tumorala se adapteaza si devine rezistenta la diferitele terapii adjuvante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here